Organizare Managerială

Organizarea managerială

Organizarea managerială are o sferă largă de cuprindere. Ea vizează în mod deosebit organizarea ansamblului activităților unei organizații. Acest lucru presupune atât activități desfășurate de manager pentru crearea cadrului normal de funcționare a fiecărei oganizatii, cât și activității desfășurate de specialiști privind organizarea, sincronizarea și armonizarea activitatiilor ce au loc în fiecare domeniu distinct al acesteia. Organizarea managerială în cadrul firmelor are că scop asigurarea unei combinări cât mai raționale a resurselor existente (materiale, umane, financiare), stabilirea cu precizie a atributilor și sarcinilor ce revin salariatiilor, construirea cadrului structural care să permită manifestarea acestui ordin necesar desfășurări unor activități eficiente.

De remarcat că organizarea managerială se bazează, pe de o parte, pe diviziunea muncii pe orizontală, care duce la precizarea și fixarea atributilor și sarcinilor ce revin salariaților și pe de o altă parte pe diviziunea munci pe verticală, care asigură stabilirea unor niveluri de autoritate și precizarea raporturilor dintre ele.

Corespunzător conținutului organizări, se pot desprinde două forme ale organizări manageriale, și anume: organizarea procesuală și organizarea structural.

Organizare procesuală

Organizarea mangeriala se realizează având la bază următoarele critere:

a)identificarea și clasificarea activităților;

b)diviziunea muncii de ansamblu în activități în funcție de obiectivul ce trebuie atins;

c)gruparea activităților în așa fel în cât să se realizeze în conditi de eficientă maximă obiectivă;

d)stabilirea de norme și regului de acțiune, astfel încât să se mențină ordinea iar eficiența să fie maximă;

e)determinarea, pentru fiecare obiectiv de muncă, a managerului sau a persoanei delegate cu atribuțiuni de manager;

f)stabilirea comunicațiilor pe orizontală și verticală;

g)orientarea tuturor eforturilor către obiectivul stabilit.

Obiectivele organizației stabilite ca urmare a procesului de previziune pot fi privite drept caracterizări cantitative și calitative ale scopurilor urmărite de unitate.Ele se pot împărți în funcție de sfera de cuprindere și importanță în mai multe categorii:

a)obiective fundamentale;

b)obiective derivate de gradul I (principale);

c) obiective derivate de gradulII (secundare);

d)obiective specifice;

e)obiective individuale.

Conceptul de funcțiune urmărește realizarea unei ordonari a activităților de cadrul organizației, o delimitare și sistematizare a acestora pe grupe de activități omogene, specializate. Cunoașterea functilor organizației ne permite să ne facem imagine corespunzătoare asupra proceselor de transformare care au loc în cadrul ei.

Funcțiunea - așa cum am văzut - este constituită din mai multe activități. Activitatea are o sferă de cuprindere mai redusă decât funcțiunea, cuprinzând procese de muncă cu un grad de omogenitate sau similiaritate mai ridicată. De fapt, ea constă în ansamblu atributilor omogene ce se îndeplinesc de către salariați ce posedă cunoștințe de specialitate dintr-un domeniu mai restrâns și care concura la realizarea unui obiectiv specific. La rândul ei, atribuția se poate divide în sarcini. Sarcină reprezintă o componenta de bază complexa a unui proces complex sau a unui proces de muncă simplu ce contribuie la realizarea unui obiectiv individual, care, de regulă se atribuie spre realizarea unei singure persoane. La divizarea atribuțiilor în sarcini se au în vedere calificarea, cunoștințele, deprinderele și aptitudinile salaritilor.

Funcțiunea poate fi definita ca un ansamblu de activități omgene sau complementarea a căror derulare urmărește realizarea unor obiective concrete ale organizației. Gruparea activităților pe funcțiuni se face pe baza următoarele crietrii:

1)de identitate;

2)de complementaritate;

3)de convergență.