Marketing on-line - Comunicarea în spațiul on-line - blogosferă

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Marketing
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 4874
Mărime: 38.92KB (arhivat)
Publicat de: Alistar Manole
Puncte necesare: 6
Universitatea „Petru Maior” Facultatea de Ştiinte Economice, Juridice,şi administrative

Extras din referat

Comunicarea de marketing a companiilor sau organizaţiilor a cunoscut un avânt foarte mare o dată cu apariţia Internetului, mediul on line favorizând atât comunicarea comercială a acestora, cât şi pe cea corporativă. Internetul este un canal atipic de comunicare de implică mai mulţi emiţători şi mai mulţi receptori, schimbul de informaţii realizându-se în ambele direcţii, astfel feedback şi interactivitatea fiind foarte ridicate. De asemenea şi audienţa este foarte mare, iar apelarea la instrumentele on line precum blogurile pentru desfăşurarea comunicării de marketing permite interacţiunea cu un număr foarte mare de utilizatori de Internet care pot fi potenţiali clienţi. Numai că această activitate de comunicare de marketing prin intermediul blogosferei sau totalitatea blog-urilor interconectate necesită o anumită perioadă de timp pentru a avea rezultate şi necesită o evaluare continuă după nişte criterii relevante şi obiective pentru scopul organizaţiei.

Comunicarea în marketing are rolul de a susţine planul de marketing prin transmiterea promisiunii de marketing, ajutând totodată publicul ţintă să aibă încredere în avantajul specific anunţătorului (Burnett, 1988, p. 62). Conform profesorului american Terrence A. Shimp (1997, p. 10), comunicarea in marketing reprezintă ansamblul elementelor incluse în mixul de marketing al unei mărci, având rolul de a facilita efectuarea tranzacţiilor prin împărtăşirea unor idei consumatorilor mărcii sau clienţilor. Analizând această definiţie se poate concluziona că blogosfera reprezintă un mediu şi un instrument foarte eficient pentru desfăşurarea activităţii de comunicare în marketing a companiei sau organizaţiei, uşurând efectuarea tranzacţiilor în mediul on line şi având un potenţial uriaş de a face cunoscute brandurile, produsele, serviciile, scopul, obiectivele şi ideile unei persoane, organizaţii sau companii. Comunicare în marketing este de două tipuri în funcţie de natura obiectivelor urmărite (Popescu, 2003, p. 23)

1. Comunicarea comercială – ce are ca scop creşterea volumului vânzărilor produselor sau serviciilor având obiective ce vizează notorietatea produsului, imaginea produsului şi stimularea cumpărării produsului;

2. Comunicarea corporativă – ce are ca scop creşterea valorii corporative a companiei, obiectivele sale vizând notorietatea organizaţiei, imaginea organizaţiei şi stimularea unui comportament adecvat în raport cu organizaţie. Blog-ul, ca instrument de marketing on line, se pretează a fi utilizat în ambele tipuri de comunicare în marketing descrise mai sus, totul depinzând de alegerea organizaţiei sau companiei privind obiectivele sale comunicaţionale. Se poate opta fie pentru unul dintre cele două tipuri de comunicare, fie pentru ambele în acelaşi timp, exemplele fiind numeroase. Spre deosebire de mediile clasice de comunicare în masă, cum ar fi televiziune, radioul, mass media, unde informaţia este difuzată printr-o tehnică de tip „push” (Orzan şi Orzan, 2007, p.11-12), cu o singură direcţie, dinspre emiţător către receptor, comunicare prin Word Wide Web realizează schimbul de informaţii în ambele direcţii, în special prin utilizarea blog-urilor, forum-urilor, grupurilor de ştiri, e-mai-urilor, website-urilor sau a reţelelor de socializare, având atât avantajele comunicării de masă cât şi ale comunicării interpersonale, fiind o îmbinare între cele două, cu un model de comunicare ce cuprinde mai mulţi emiţători şi mai mulţi receptori, cu un feedback şi o interactivitate foarte ridicate, o audienţă foarte mare şi o lăţime a canalului limitată doar din puct de vedere tehnic, ceea ce în aceste timpuri nu mai reprezintă o problemă pentru tehnologia foarte avansată de care dispunem. Comunicarea de marketing în mediul on line s-a realizat până acum prin următoarele instrumente website-uri, e-mail-uri, video clipuri, fotografii, podcast-uri, broşuri, pliante şi Terrence a Shimpcataloage virtuale, prezentări, forum-uri, grupuri de ştiri, reţele de socializare (Facebook, LinkedIn, MySpace, Google+), micro blog-uri (Twitter) şi bineînţeles blog-uri, fie realizate individuale pe domenii personale sau cu ajutorul unor instrumente precum WordPress, Blogger, Blogspot sau TypePad. Blog-urile variază ca dimensiuni, abordări şi oportunităţi de publicitate. Potrivit studiului condus de www.technorati.com din 2010, blog-urile pot fi împărţite în trei mari categorii în funcţie de subiectul lor

1. Personale – unde sunt dezbătute subiecte de interes personal, hobby-uri, reprezentând aproximativ 80% din blogosferă;

2. Ocupaţionale/profesionale – axate pe subiecte ce au legătură cu o profesie sau cu dezvoltarea profesională, dar fără a fi scrise de un reprezentant oficial al unei companii sau organizaţii, putând avea şi elemente personale, si reprezintă aproximativ 8% din blogosferă;

3. Corporatiste – reprezintă blog-urile menţinute şi sprijinite oficial de compania din care face parte blogger-ul şi reprezintă aproximativ 12% din totalul acestora. Aceste blog-uri sunt folosite pentru a comunica informaţii relevante despre companie, misiunea şi politica sa, produsele şi serviciile oferite, angajaţi, relaţiile publice sau responsabilitate socială. Sunt folosite foarte des pentru a posta informaţii de ultimă oră, cum are fi produsele sau serviciile ce urmează să fie lansate în curând, sau oportunităţi de angajare şi colaborare, sau orice alte informaţii privind diverse aspecte ale relaţiei client – companie. Din cercetarea anuală realizată de www.technorati.com în rândul blogger-ilor din întreaga lume în perioada 2004-2011, numită Starea Blogosferei, se observă o creştere a numărului de bloggeri al căror interes primar a devenit venitul obţinut din această activitate, aproximativ 40% cât şi o creştere a numărului de blog-uri ce au un anumit scop de marketing, cum ar fi prezentarea, promovarea, distributia, relaţiile publice (PR), comunicarea sau responsabilitatea socială a companiilor sau organizaţilor. Se poate vorbi astfel despre un adevărat fenomen de blog marketing sau marketing prin intermediul blog-urilor. Astfel se poate vorbi despre două feţe ale blog marketingului atunci când ne referim la relaţia dintre blog-uri şi marketing (Stremţan et al, 2010)

- Rolul blogurilor în politica de marketing promovată de companie unde blogul este văzu ca un instrument folosit pentru promovarea produselor sau serviciilor companiei sau organizaţiei, distribuţia lor, relaţiile publice sau responsabilitatea socială;

- Rolul marketingului în promovarea blog-urilor, cele din urmă fiind văzute ca produse ce trebuie promovote prin diferite alte instrumente de marketing (website-uri clasice, reţele sociale, e-mail-uri, forum-uri, grupuri de ştiri, comentarii pe alte blog-uri şi altele).

Blogosfera ca mijloc de realizare a comunicării de marketing este un mediu virtual cu numeroase avantaje, de la costurile foarte reduse pentru desfăşurarea unei asemenea activităţi până la atingerea unei audienţe foarte numeroasă şi diversificată, de la o disponibilitate a continuă a informaţiei 24 de ore din 24, 365 de zile pe an, până la posibilitatea de a actuliza informaţiile de ultimă oră sau modifica aproape instantaneu orice erori apărute în campania de comunicare, de la posibilitatea măsurării feedbackului cititorilor pâna la posibilitatea de a-i fideliza pe aceştia şi de a-i loializa. Bineînţeles, comunicarea de marketing prin intermediul blog-urilor are şi părţi negative, cum ar fi posibilitatea de a primi feedback-uri negative fie prin comentariile postate pe blog-uri, sau de la alte blog-uri sau website-uri din cadrul Internetului, dar şi această parte negativă este de mulţi foarte apreciată, chiar fiind specialişti din acest domeniu care acordă mai multa importanţă acestor feedback-uri negative decât indicatorilor cheie de performanţă pentru blog-uri reprezentaţi prin metricii web (Blanchard, 2011, p. 128- 129). Comunicarea de marketing realizată prin intermediul blogosferei respectă aceleaşi principii şi reguli ca şi campaniile de comunicare de marketing prin medii clasice, cu câteva excepţii interacţiunea crescută între organizaţie şi clienţii sau potenţialii clienţi ai acesteia, posibilitatea de răspândire a informaţiei foarte rapid şi de multe ori incontrolabil şi posibilitatea de acces oricând la informaţia de marketing, fie pentru a o vizualiza, fie pentru a o modifica. Planul de implementare a strategiei de comunicare de marketing prin intermediul blogosferei cuprinde urmatoarele etape, devenite deja un standard

Bibliografie

Blanchard, O., (2011), Social Media ROI – Managing and Measuring Social Media Efforts in Your Organzation, Ed. Pearson, Boston;

Blood, R., (2000), "Weblogs A History and Perspective", Rebecca's Pocket, 7 Septembrie 2000;

Burnett, J. J., (1988), Promotion Management. A Strategic Approach (Second Edition), Ed. West Publishing, St. Paul;

Cutroni, J., (2010), Google Analytics – Understanding Visitor Behaviour, Ed. O’Reilly, Sebastopol;

Graham, B. L., (1999), Must See HTTL, BradLabs, disponibil on line la adresa http://www.bradlands.com/weblog/comments/september_10_1999/ ;

Kaushik, A., (2007), Web Analytics – An Hour a Day, Ed. Wiley, Indianapolis, Indiana;

Kaushik, A., (2010), Web Analytics 2.0 – The Art of On line Accountability & Science of Customer Centricity, Ed. Wiley, Indianapolis, Indiana;

Peterson, E. T., (2006), The Big Book of Key Performance Indicators, Book Two in the Web Analytics Demystified Series, disponibilă on line la adresa http://www.webanalyticsdemystified.com/content/books.asp ;

Popescu, I. C., (2003), Comunicarea în marketing (Ediţia a II-1), Ed. Uranus, Bucureşti;

Quick, W., (2002), Blogosphere Post, Daily Pundit Blog, disponibil on line la http://web.archive.org/web/20071227073108/ http://www.iw3p.com/DailyPundit/2001_12_30_dailypundit_archive.php#8315120 ;

Scott, D. M., (2007), The New Rules of Marketing & PR – How to Use News Releases, Blogs, Podcasting, Viral Marketing & On line Media to Reach Buyers Directly, Ed. Wiley, Hoboken, New Jersey;

Shimp, A. T., (1997), Advertising, Promotion and Supplemental Aspects of Integrated Marketing Communications (Fourth Edition), Ed. Dryden Press, Harcourt Brace College Publishers, Fort Worth;

Sterne, J., (2010), Social Media Metrics – How to Measure and Optimize your Marketing Invetment, Ed. Wiley, New Jersey;

Stremţan, F., Achim, M. I., Radu, L. A., Radoviciu, A., (2010), Blog Marketing – A Relevant Instrument of the Marketing Policy, Annales Universitatis Apulensis Series Oeconomica, 12(2), 2010, “1 Decembrie 1918” University of Alba Iulia;

www.technorati.com, (2010), Www.technorati.com’s State of the Blogosphere 2010, studiu disponibil on line la adresa http://www.technorati.com/blogging/article/state-of-theblogosphere-2010-introduction /;

Wikipedia, (2011), Blogosphere, Wikipedia, The Free Enciclopedia, disponibil on line la adresa http://en.wikipedia.org/wiki/Blogosphere ;

Preview document

Marketing on-line - Comunicarea în spațiul on-line - blogosferă - Pagina 1
Marketing on-line - Comunicarea în spațiul on-line - blogosferă - Pagina 2
Marketing on-line - Comunicarea în spațiul on-line - blogosferă - Pagina 3
Marketing on-line - Comunicarea în spațiul on-line - blogosferă - Pagina 4
Marketing on-line - Comunicarea în spațiul on-line - blogosferă - Pagina 5
Marketing on-line - Comunicarea în spațiul on-line - blogosferă - Pagina 6
Marketing on-line - Comunicarea în spațiul on-line - blogosferă - Pagina 7
Marketing on-line - Comunicarea în spațiul on-line - blogosferă - Pagina 8
Marketing on-line - Comunicarea în spațiul on-line - blogosferă - Pagina 9
Marketing on-line - Comunicarea în spațiul on-line - blogosferă - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Marketing on-line - Comunicarea in satiul on-line - blogosfera.docx

Alții au mai descărcat și

Publicitate prin Internet

Prin această lucrare am dorit să analizez şi să prezint publicitatea prin internet pe care o are S.C. Dante International S.A. Acest lucru l-am...

Marketingul într-o lume online

Introducere Dacă la început, internetul era utilizat doar în scopuri academice, în prezent, acesta a început să capete un rol foarte important în...

Pixul Logan - analiză în vederea fabricării și comercializării

I.PIATA 1.Descriere Obiectul de activitate al firmei „Byro” este productia si comercializarea pixurilor. Activitatea firmei se va desfasura în...

Studiu de marketing eMAG

Capitolul I. Elementele de caracterizare ale firmei eMAG I.1. Date de identificare eMAG este o companie din România care se ocupă cu vânzarea...

Comportamentul consumatorului

Introducere Proiectul are ca subiect central consumatorul, element important căruia orice întreprindere acordă o importanţă sporită. Am urmărit...

Marketing Online - Studiu de Caz Facebook

I. Marketing online I.1. Pubilicitatea online Termenul de marketing este de origine anglo-saxona („to market” care are semnificatia de a cumpara...

Comerțul Electronic

1. Comerțul electronic – aspecte generale Prin comerţ electronic (e-commerce) se înţelege managementul activităţilor de comerţ care foloseşte...

Scopul Blogului

Blogul din perspectiva marketingului, este o tehnică, un instrument folosit pentru a promova firma, produsele și serviciile oferite de aceasta....

Ai nevoie de altceva?