Importanța culturii în lumea contemporană - Muzeul Național de Artă al României

1. CULTURA

Cultură - termen ce desemnează o serie de caracteristici distincte ale unei societăţi sau grup social în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emoţionali. Îşi are rădăcinile în capacitatea universal umană de a clasifica experienţele, de a le codifica şi a comunica simbolic. În consecinţă oamenii care trăiesc despărţiţi unii de alţii dezvoltă culturi unice, dar elementele a diferite culturi se pot cu uşurinţă împrăştia de la un grup de oameni la altul.

Cultura , care vine de la cuvântul latin colere ce se traduce prin "a cultiva"/"a onora" se referă în general la activitate umană. Definiţia UNESCO considera cultura drept "o serie de caracteristici distincte a unei societăţi sau grupă socială în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emoţionali".

Cultura reprezintă o moştenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicaţie specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul şi artele, mass media (presa, radioul, televiziunea), media interactivă (telefonul). În acelaşi fel se transmit gesturile, ritualurile, cunoştinţele teoretice, normele abstracte, religia. Cultura poate fi însuşita prin diverse forme ale memoriei subiective (reflexe, cuvinte, imagini) dar şi prin intermediul memoriei obiective(obiecte, peisaje,cărţi, numere, reguli).

Uzul popular al cuvântului cultură în multe societăţi occidentale poate reflecta chiar caracterul stratificat al acelor societăţi. Mulţi folosesc acest cuvânt pentru a desemna bunuri de consum ale elitelor şi activităţi cum ar fi bucătăria, arta sau muzica. Alţii folosesc eticheta de "cultură înaltă" pentru a o distinge pe aceasta de cultura "joasă", desemnând toate bunurile de consum care nu aparţin acestei elite.

Teoreticienii culturii din secolul al optsprezecelea şi începutul secolului al 19-lea şi foarte mulţi dintre cei de azi identifică cultura şi civilizaţia pe care adesea le opun naturii. Astfel oamenilor cărora le lipsesc semnele culturii înalte par adesea mai naturali şi observatorii critică sau dimpotrivă apără elementele culturii înalte care ar inhiba "natura umană".

La sfârşitul secolului al XIX-lea antropologii au propus o definiţie mai amplă a culturii, definiţie care să poată fi aplicată mai multor tipuri de societăţi. Ei au definit cultura drept natura umană şi au observat că aceasta îşi are rădăcinile în capacitatea universal umană de a clasifica experienţele, de a le codifica şi de a comunica simbolic. În consecinţă, societăţile izolate dezvoltă culturi propri, originale, dar componente ale diferitelor culturi locale se pot răspândi cu uşurinţă de la o comunitate la alta.

2. MUZEUL

Muzeul este o instituţie permanentă, aflată în serviciul societăţii, deschisă publicului, care se ocupă cu strângerea, păstrarea, identificarea, catalogarea, analizarea, menţinerea, conservarea şi expunerea de diverse obiecte sau artefacte ce prezintă interes ştiinţific, istoric, artistic, tehnologic, ş.a.m.d., în scopul studierii, educării, relaxării vizitatorilor, a oamenilor de ştiinţă.

Termenul de muzeu desemnează, de asemenea, clădirea propriu-zisă în care se găsesc păstrate, conservate şi expuse acele obiecte, artefacte şi/sau lucruri care au o legătură, într-un fel sau altul, cu civilizaţia umană.

Cuvântul muzeu provine din limba latină, museum care la rândul său a fost preluat din greaca veche, mouseion, care semnifica un loc sau un templu dedicat muzelor, divinităţi patronatoare a artelor şi literelor în Grecia Antică.

Înainte ca muzeele publice să fie constituite, colecţiile de artă erau parte din „cabinetele de curiozităţi” deţinute de nobili şi regi şi erau expuse în galeriile private din castele şi în saloanele aristocraţilor. De asemenea, multe obiecte de artă aparţineau bisericilor şi erau folosite ca parte din cult. Toate aceste obiecte care obişnuiau să facă parte din viaţa cotidiană a anumitor oameni au fost luate din mediul lor şi mutate în mediul neutru, anonim al muzeelor publice, o dată ce acestea au fost constituite, în timpul Iluminismului.

Felul în care obiectele de artă sunt expuse în muzee, felul în care sunt clasificate, sunt asociate, ordinea în care le vedem, cadrul arhitectonic, lumina, atmosfera, atitudinea care ne este impusă nouă, ca public, toate acestea influenţează percepţia noastră asupra acestor obiecte. De obicei, muzeul este un loc cât mai neutru, cu pereţi albi, cu o lumină egală, un loc în care trebuie să păşim cu grijă şi să vorbim în şoaptă, să privim cu respect capodoperele expuse. Conform concepţiei despre artă promovată de acest tip de muzee, ceea ce este important nu este procesul prin care o operă de artă a luat naştere şi nici reacţiile, sentimentele, gândurile noastre, ca privitori, nu sunt neapărat importante ci doar obiectul în sine, capodopera. Obiectul este expus ca o relicvă, scos din orice context care ţine de viaţa reală şi pus în carantină în spaţiul autonom al muzeului.