Harta culturală a Bucureștiului - zonele cu potențial cultural crescut, zonele cu cea mai mare concentrare de instituții culturale, noi zone cu potențial cultural

București constituie capitala României și, în același timp, este cel mai aglomerat și dezvoltat oraș, centru industrial și comercial al țării. Numărul foarte mare de locuitori plasează Bucureștiul pe locul zece în topul orașelor cu cel mai mare număr de locuitori din Uniunea Europeana. În realitate, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. La acestea se adaugă faptul că localitățile din preajma orașului, care vor face parte din viitoarea Zona Metropolitana, însumează o populație de aproximativ 430.000 de locuitori.

Un oraș cu o istorie foarte vastă, care a trecut prin multe schimbări de-a lungul perioadelor care l-au acaparat, Bucureștiul a devenit cu certitudine inima României. Tocmai din Evul Mediu, până la Epoca Modernă și la Epoca Contemporană, potențialul cultural al capitalei noastre a trecut prin transformări de identitate constante. Prima mențiune a orașului București este cunoscută ca fiind în anul 1459, pe atunci, binînțeles, acesta având o cu totul altă structură, sau chiar fiind lipsit de structură am putea spune. Din punct de vedere al instituțiilor culturale, educționale sau din punct de vedere arhitectural, Bucureștiul începe un proces de dezvoltare și modernizare în perioada secolului al-XIX-lea, sub domnia lui Carol I.

În momentul sosirii în România, Carol I s-a bucurat de o primire călduroasă din partea statului român, însă a fost dezamăgit de starea deplorabilă în care se afla țara căreia tocmai acceptase să îi devină lider și cu care urma să împartă „...soarta cea bună, ca și pe cea rea.”. Casele arătau deprimant, iar drumurile erau foarte proaste (Podul Mogoșoaiei, Calea Victoriei de mai târziu, era construit cu pavaj din lemn).

Deși București devenise capitala țării din anul 1862, de abia după aducerea la tron a lui Carol I a avut loc un proces de emancipare a acestuia. Printre primele îmbunătățiri făcute de către monarh se află Palatul” pe care acesta îl găsește în anul 1866, care este refăcut și modernizat în anul 1885, fiind extins cu o aripă nouă, al cărei design era în stil franțuzesc, fiind construită de arhitectul Paul Gottereau, iar la ceva timp va urma să i se adauge și instalații de apă, dușuri, băi și două fântâni pentru seră.

Se pare că drumurile din România au o istorie lungă și anevoioasă, deoarece, în secolul XX starea acestora nu era de felul ei prea bună, jumătate din ele fiind pietruite, doar 2.871 km se puteau încadra la șosele naționale, acestea fiind construite și întreținute de stat. Totuși, în București străzile începuseră să capete un aspect european, strada principală, Podul Mogoșoaiei se transformase într-o zonă plină de bănci, magazine, cafenele, cofetării etc. Astfel, zona de centru a Bucureștiului este prima care începe să acumuleze potențial cultural.

Atât arhitecți români, cât și străini, au proiectat și au construit imobile particulare și edificii publice, aducând un aer modern de prospețime Bucureștiului. S-au construit clădiri în stiluri diverse pe Calea Victoriei, bulevardele: Ion C. Brătianu, Regina Elisabeta, Carol I, câțiva arhitecți care au remodelat capitala, dând chiar numele lor anumitor străduțe. Erau semne clare că București intra în modernitate, cele patru mari sectoare ale vieții economice fiind: circulație, industrie, comerț, agricultură.

Din acest moment, București începe un proces de schimbare continuă, reprezentând centrul scenei culturale, artistice și mass-media. Pe decursul perioadei dintre cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au câștigat orașului renumele de „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ precum cel al unui județ și este împărțită în șase sectoare.

În ciuda trecerii anilor, Bucureștiul este un oraș care a știut mereu cum să se reinventeze, un oraș în care contrastele și diferențele culturale ale perioadelor care au năvălit asupra lui parcă te invită spre a îl descoperi. Un oraș ce reprezintă o istorie de mai bine de jumătate de secol, Bucureștiul are o identitate modernă, iar când vorbesc de diversitate mă refer la momentul în care doar printr-o simplă plimbare pe stradă vei fi absorbit ba de către arhitectura glorioasă în stil „La Belle Époque” a lui Carol I, ba de către blocurile din era comunistă, parcă apărute ca ciupercile după ploaie, a lui Nicolae Ceaușescu, iar printre aceste stiluri arhitecturale se mai adaugă și parcurile imense și impresionante, piețele publice și bineînțeles, localnicii, care însuflețesc străzile acestui loc. Toate aceste opusuri culturale nu fac decât să păstreze în viață istoria „Micului Paris” și identitatea noastră de români.