Furtuna marilor lacuri din 1913

FURTUNA MARILOR LACURI DIN 1913

Marile Lacuri (“The Great Lakes”) sunt o grupă de cinci lacuri ( Lacul Superior, Michigan, Huron, Erie si Ontario) cu apă dulce din America de Nord, situate la granite dintre Canada si Statele Unite, având o suprafaţă totală de 245 000 km2, fiind cea mai mare suprafaţă de apă dulce de pe glob.

Din cauza suprafeţelor mari de apă, pe lacuri se înregistrează maree. Singurul lac care se găseşte în întregime pe teritoriul SUA este Lacul Michigan, celelalte sunt traversate de graniţa canadiano-americană. Marile Lacuri se varsă în Oceanul Atlantic prin fluviul Sfântul Laurenţiu. Prin Canalul Navigabil Illinois şi Intracoastal Waterway s-a realizat posibilitatea navigării cu vaporul până pe fluviul Mississippi. Marile Lacuri sunt un rezervor important de apă pentru SUA şi Canada.

ISTORIA MARILOR LACURI

Marile Lacuri au fost formate prin eroziune şi depunere în timpul repetatelor avansări şi retrageri ale gheţarilor din timpul Pleistocenului (cea mai recentă eră glaciară), care a luat sfârşit cu circa 10000 de ani în urmă. Până atunci, zona ocupată acum de Lacul Superior era alcătuită din văi largi şi sisteme de râuri, iar regiunea actuală a lacurilor era probabil o câmpie. Lacurile sunt aşezate la sud-vest de marginile.

Scutul Canadian o zonă de roci dure care se întinde spre sud din centrul lacului Ontario, până în nordul|Minnesotei Wisconsinului şi al Michiganului. În timpul erei glaciare, gheţarii au erodat rocile mai moi de la marginea Scutului şi au depozitat o parte din acest material în sudul lacurilor.

Aceste depozite au barat orice scurgere care s-ar fi orientat către sud. La sfârşitul Erei Glaciare gheţarii au prevenit vărsarea către nord-est prin Fluviul Sfântul Laurenţiu, şi numeroase canale s-au format pe măsurã ce apa şi-a căutat alte drumuri spre mare. În cele din urmă unele dintre aceste canale naturale au fost exploatate pentru construirea unora artificiale, navigabile - Canalul Navigabil Illinois,Canalul Erie (între lacul Erie şi fluviul Hudson), Canalul Champlain şi Canalul Trent-Severn (între lacurile Ontario şi Huron).

CAUZELE APARITIEI FURTUNII

Furtuna Marilor Lacuri din 1913, cunoscuta sub numele de "Big Blow", “Freshwater Fury" sau “White Storm” (Furtuna Alba) fost o furtună cu vânturi-uragan , care a devastat bazinul Marilor lacuri din Vestul Mijlociu al Statelor Unite si provincia canadiană Ontario intre 7-10 noiembrie1913.

Cea mai puternica furtuna a fost pe 9 noiembrie, zguduind şi răsturand corabiile în patru din cele cinci Marilor Lacuri, în special în Lacul Huron. Perioadele înşelătoare ale furtunii şi ritmul lent de aparitie a rapoartelor meteorologice au contribuit la distrugeri cauzate de furtuna.

Furtunile de zapada sunt destul de comune de pe Marile Lacuri, deoarece aerul rece de la polul nord se ciocneşte cu aerul cald de la Golful Mexic. Noiembrie este o luna extrem de activa deoarece apa din Marile Lacuri este încă relativ caldă şi acest lucru poate cauza furtuni. În plus, furtunile polare devin din ce in ce mai frecvente şi intense.

Furtuna a aparut ca o convergenţă intre alte doua furtuni majore alimentate din lacuri relativ calde -un proces de sezon numit "November gale". Acest sezon produce un vant care se deplaseaza cu 145 km/h (90 mph), valuri de peste 35 de picioare inaltime (adica 11 m) si furtuni de zapada.

Analiza furtunii şi impactul acesteia asupra oamenilor, a condus la luarea unor masuri cat mai rapide si anume pregatirea si conceperea unor constructii cat mai puternice (în special a navelor marine ).