Funcția de coordonare

Coordonarea este functia managementului stiintific a carei importanta a sporit considerabil in etapa actuala, ca rezultat nemijlocit al cresterii dimensiunilor întreprinderilor si complexitatii activitatii economice.

În esenta functia de coordonare are ca obiect sincronizarea actiunilor tuturor subdiviziunilor unei întreprinderi, precum si a salariatilor acesteia, în vederea realizarii obiectivelor stabilite. Rezulta astfel ca asigurarea eficientei functiei de coordonare este determinate nemijlocit de rationalitatea alcatuirii structurii organizatorice a organizatiei de stabilirea unor legaturi judicioase între compartimentele acesteia, de repartizarea cât mai echilibrata a atributiilor în cadrul colectivului de conducere, dar si a colectivelor subordonatilor.

Concluzionând, se poate considera ca realizarea functiei de coordonare este conditionata de existenta unui sistem judicios de comunicatii, atât pe verticala- între diferite niveluri ierarhice de conducere si între conducatori si subordonati, cât si pe orizontala- între conducatori si între executantii aflati la aceleasi niveluri ierarhice, precum si în diagonala, între cadre de conducere care se afla la diferite niveluri ierarhice, dar actioneaza în diferite activitati, iar elementul cel mai important al coordonarii este resursa umana.

În general, coordonarea reprezinta un proces prin care un manager creeaza si mentine armonia între activitatile, oamenii si compartimentele de munca pe care le are în subordine, în conditiile impulsurilor factorilor endogeni si exogeni, care determina schimbari semnificative, pentru a realiza obiectivele propuse în conditii de performante superioare.

Functia de coordonare decurge din necesitatea de a face ca toate eforturile, toate activitatile care se desfasoara în diferite locuri si nivele ierarhice dintr-o unitate economica sa fie îndreptate spre realizarea obiectivelor prestabilite.

Exercitarea functiei de coordonare de catre un manager presupune din partea acestuia un efort de cunoastere privind: structura personalului din subordine, pozitia acestuia în organizarea unitatii, sarcinile si atributiile fiecarui post existent în structura organizatorica. De asemenea, activitatea de coordonare se desfasoara în conditii normale numai daca fiecare subordonat îsi cunoaste precis câmpul sau de actiune, domeniu în care îsi exercita atributiile si responsabilitatile circumscrise postului pe care-l ocupa.

Manifestarea functiei de coordonare nu poate fi conceputa fara existenta unui sistem de comunicatii adecvat, a unui ansamblu de legaturi informationale la scara întregii unitati economice si a fiecarui compartiment din cadrul acestuia.

Importanta existentei unui sistem de comunicatii într-o unitate economica, pentru exercitarea functiei de coordonare, rezulta din faptul ca, pe aceasta cale, managerul îsi întelege mai bine colaboratorii si se face înteles de acestia. Exercitarea functiei de coordonare într-un climat favorabil de munca asigura managerului un plus de competenta în acest domeniu.

În exercitarea functiei de coordonare, managerului i se cere sa respecte anumite cerinte cum ar fi: echilibrarea sarcinilor între subordonati; asigurarea cresterii nivelului de competenta a subordonatilor; practicarea unor metode de management si procedee de lucru adaptate diferitelor categorii de personal; aplicarea delegarii de autoritate si responsabilitate.

Manifestarea în practica a acestei functii reclama parcurgerea urmatoarelor etape: