Euro și politica monetară

Euro-simbol al unitatii

Simbolul (€) inspirat din litera grecească epsilon, are ca punct de reper leagănul civilizaţiei europene. La nivel grafic, reprezentarea este apropiată de litera E, cu două linii paralele la mijloc, făcînd referire la prima literă din cuvîntul cheie Europa.

Peste 300 de milioane europeni din 12 tari au consemnat, la 1 ianuarie 2002 o pagina de istorie, o data cu intrarea in circulatie a noii monede unice, Euro, simbol al unitatii continentului.

Nasterea monedei europene este in mod cert evenimentul financiar mondial cel mai important al ultimelor decenii. Ea este o etapa importanta a constructiei europene, care se inscrie intr-un proces inceput de peste 40 de ani, o data cu crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO), in 1951 si semnarea Tratatului de la Roma din 1957. Primele proiecte de unificare economica si monetara au vazut lumina zilei acum aproape 30 de ani; prin urmare ideea este departe de a fi noua. Euro-ul este o evulotie si nu o revolutie. El incoroneaza o lunga pregatire a economiilor europene, cu crearea unei piete comune (in anii 60). Liberalizarea miscarii de capital (1990), realizarea pietei unice in 1993 si, dupa semnarea Tratatului de la Maastricht, convergenta economiilor inspre cele mai bune performante in materie de inflatie, rata dobinzii si a deficitului.

Introducerea monedei Euro la inceputul anului 2002 a desavirsit trecerea la integrarea europeana economica si monetara. Moneda unica – EURO – exista inca din 1999 in spaţiul european. Din acel an, responsabilitatea pentru politica monetara nu se mai afla la bancile de emisiune nationale ci la sistemul Euro. Dupa 4 ani de experienta cu moneda Euro se remarca faptul ca multe temeri care au fost manifestate anterior introducerii monedei Euro, nu s-au adeverit.

Uniunea Europeanã Economicã şi Monetarã (EMU) este o înţelegere între naţiunile europene participante în vederea împartãşi o monedã unicã, EURO, şi o politicã economicã unicã cu un set de condiţii de responsabilitate fiscalã. Actualmente, sunt 27 State Membre cu nivele de integrare variate în EMU. Treisprezece State Membre au adoptat moneda Euro: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Itala, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Slovenia şi Spania. Alte trei State Membre, Marea Britanie, Danemarca şi Suedia, nu au nici un plan imediat în privinţa adoptãrii monedei Euro. Alte unsprezece State Membre, Cipru, Malta, Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria, sunt în stagii diferite ale adoptãrii monedei Euro şi cel mai probabil vor adera la zona Euro în urmãtorii zece ani.

Componenta euro este considerata o premisa a reechilibrarii Sistemulul Monetar International.Aparitia EURO ca o valuta puternica, cu tendinte semnificative de ‘stabilitate’, este in măsura sa atraga in sfera ei o serie de fluxuri noi si sa conduca la o noua reasezare a sferelor de influenta valutara pe piata mondiala. EURO, ca moneda a primei puteri comerciale mondiale, a avut in primul rind, o sfera mai larga de utilizare in rindul tarilor europene si mediteranienecare sunt integrate sau spera sa fie membre sau asociate ale UE, dar si a tarilor din Africa, Pacific si Caraibe care orienteaza spre Europa principalele lor exporturi.

Politica economică reprezintă ansamblul deciziilor autorităţilor publice luate în scopul orientării activităţii economice într-un sens considerat dezirabil de către o naţiune (statul decide să majoreze deficitul bugetar în vederea susţinerii utilizării forţei de muncă; statul fixează norme de creştere a preţurilor şi veniturilor pentru a limita inflaţia etc).

În vederea realizării obiectivelor politicii economice, se folosesc numeroase instrumente de intervenţie, cum ar fi:

• controlul direct (preţuri, salarii etc.) – utilizat din ce în ce mai puţin;

• politicile financiare (bugetară, fiscală, monetară etc.).

Politica monetară reprezintă un ansamblu de acțiuni prin care autoritățile monetare (banca centrală, trezoreria etc.) influențează asupra cantității de monedă în circulație, nivelul ratelor dobânzii, cursurile de schimb valutar și alți indicatori economico-monetari în vederea realizării obiectivelor generale ale politicii economice (de stimulare a activității economice, ocupare a forței de muncă, stabilitate a prețurilor etc.).

În acest context, putem considera că politica monetară reprezintă ansamblul măsurilor luate de către banca centrală sau autorităţile monetare pentru a exercita o anumită influenţă asupra dezvoltării economiei sau pentru a asigura stabilitatea preţurilor şi a cursului de schimb.

Realizarea obiectivelor politicii monetare se efectuează în strânsă legătură cu coordonatele politicii economice. Se poate afirma că obiectivele finale ale politicii monetare coincid cu acelea ale politicii economice generale, adică: stabilitatea preţurilor, echilibrul balanţei de plăţi, creşterea economică etc.

Piaţa monetară este o piaţă a circulaţiei capitalurilor pe termen scurt sub formă bănească, dematerializată. Piaţa monetară este formată din: piaţa interbancară, piaţa scontului, piaţa efectelor de comerţ ş.a.

Piaţa monetară cuprinde ansamblul relaţiilor care se formează în domeniul atragerii şi plasării fondurilor pe termen scurt până la un an. La baza dezvoltării acestor relaţii stau anumite reglementări emise de băncile centrale, bănci care urmăresc sever desfăşurarea operaţiunilor pe aceste pieţe. Piaţa monetară constituie o componentă a politicii monetare şi

financiare dintr-o ţară. Pe pieţele monetare, instituţiile specializate (băncile, brokerii) atrag, sub forma depunerilor, fondurile disponibile pe termen scurt şi, în paralel, acordă credite pe termen scurt, de regulă, până la un an.