Saltul activitatii economice la nivel international a avut loc atunci cand capitalismul s-a extins pe intregul glob. Capitalismul inseamna suprematia economiei deschise, orientate catre piata, o piata in expansiune si intr-o continua schimbare structurala. Trecerea la acest sistem economic s-a produs dupa prima revolutie industriala (secolul al XVIII-lea), dar ea a fost pregatita de intreaga dezvoltare anterioara a omenirii; trasaturile fundamentale ale realitatii de azi sunt o prelungire, in grade diferite, a unor experiente indepartate in timp; cum spune Braudel ,,ele se alimenteaza din secolele trecute".
1.1 Preistoria economiei mondiale
Prima si cea mai importanta premisa a economiei mondiale o constituie dominatia proprietatii private. Dreptul la proprietate privata sta la baza libertatii omului si a liberei intreprinderi. Istoria acestui tip de proprietate se pierde in negura vremurilor.
Copilariei societatii omenesti i-a corespuns insa proprietatea comuna. A fost ea, oare, expresia unei vointe divine? Erau, oare, oamenii initiali inclinati prin natura lor catre acest tip de proprietate? Nimic din toate acestea! Explicatia trebuie cautata in vicisitudinile epocii, in excesiva raritate a factorilor de productie: numarul oamenilor era foarte restrans, iar cunostintele si tehnica - foarte rudimentare. In aceste conditii, sansa de supravietuire a unei comunitati umane, a familiei primitive, depindea, mai ales, de bratele de munca disponibile - factor de productie rar; lupta, extrem de dura, pentru existenta i-a obligat pe oamenii primitivi sa-si organizeze munca in comun si, ca o consecinta, sa accepte proprietatea comuna si repartitia egalitara. Proprietatea comuna a fost, asadar, caracteristica economiei de penurie.
Zorii proprietatii private
Nu se poate sti cu exactitate cand a inceput sa se formeze proprietatea privata; cert este insa ca aparitia ei nu s-a produs in acelasi timp peste tot. Dupa unele opinii, proprietatea privata ar fi aparut, mai intai, la triburile semitice si ariene, aflate intr-un stadiu mai avansat de dezvoltare, decat celelalte triburi. De aici, se poate trage concluzia dezvoltarea inegala isi are obarsia in cele mai vechi timpuri.
Fapt este insa ca, in epoca patriarhatului si familiei monogame, proprietatea privata exista deja. Vechiul Testament (Geneza) mentioneaza un fapt semnificativ in acest sens: ,,Avram era foarte bogat in vite, in argint si in aur" (s.n.). El ar fi trait intr-o perioada cuprinsa intre secolele 21-15 i.e.n. In acest interval foarte indepartat, se presupune ca a avut loc triumful proprietatii private asupra celei comune.
Trecerea de la matriarhat la patriarhat corespunde unei perioade in care omul incepe sa obtina succese in lupta cu fortele vitrege ale naturii. Productivitatea muncii, treptat, se mareste, gratie unor perfectionari tehnice, dar indeosebi diviziunii muncii, specializarii.
Rolul diviziunii muncii
Prima mare diviziune a muncii - separarea triburilor de pastori de masa celorlalte triburi - are ca efect principal aparitia plusprodusului. Este un moment de referinta in evolutia umanitatii. Plusprodusul va constitui baza materiala a dezvoltarii proprietatii private, motivatia ei.
Primii proprietari particulari din istorie au fost capii familiilor patriarhale, iar primul obiectiv semnificativ al proprietatii private l-au constituit vitele; ne putem da seama cat de adanci sunt radacinile proprietatii private in istoria omenirii, cat de veche este traditia sa. Este locul, aici, sa mai subliniem si continuitatea sa istorica. Odata aparuta, proprietatea privata a cunoscut o continua dezvoltare si perfectionare in stransa legatura cu progresul factorilor de productie. Daca
Proprietatea comuna corespunde economiei de penurie si contribuie la mentinerea ei, proprietatea privata incepe sa se formeze atunci cand omul devine capabil sa produca mai mult decat strictul necesar, adica, un surplus; de-a lungul istoriei, ea se va dovedi cadrul cel mai adecvat al unei economii de prosperitate.
Aparitia productiei pentru schimb
Pasul urmator l-a reprezentat autonomia producatorului direct. El a avut la baza tocmai proprietatea privata si existenta plusprodusului.
Separarea mestesugarilor de agricultori - a doua mare diviziune a muncii -, va insemna un nou salt pe planul productivitatii muncii. Din acest moment ia nastere productia destinata schimbului.
In pragul trecerii la epoca antica are loc a treia mare diviziune a muncii. Apar negustorii - oameni care se ocupa cu mijlocirea schimbului. O data cu ei se trece la baterea banilor de metal, ceea ce are darul de a facilita considerabil schimbul, de a spori viteza operatiunilor comerciale. Negustorii au fost, de fapt, primii capitalisti. O data cu ei incepe sa se afirme si spiritul de intreprinzator. Avutia va creste in proportii din ce in ce mai mari, cunoscand forme tot mai variate in intrebuintari din ce in ce mai largi. Proprietatea privata va crea cadrul pentru dezvoltarea activitatii economice, pentru trecerea de la economia de penurie la cea de abundenta.
Schimbul la mare distanta
Primele manifestari de comert exterior apar inca in antichitate. Fenicienii au fost primii oameni de afaceri la mari distante. Orasele lor (Tyr, Sidon, Cartagina) au ramas in istorie datorita rolului jucat in desfasurarea comertului in bazinul mediteranean. Fenicienii au fondat targuri in Cipru, Malta, Sicilia, Sardinia, Peninsula Iberica, prin intermediul carora vindeau atat produse primare (cereale, lemn pretios) cat si produse manufacturate (obiecte din bronz, bijuterii, stofe, mirodenii si.... peste sarat). Un alt oras antic - Palmira, situat in Asia Mica, a jucat mult timp un rol de antrepozit comercial pe drumul ce lega Tyr-ul de Babilon. In Asia, Insula Ceylon se transformase intr-o vasta piata angro unde, la date fixe, se strangeau negustorii din diferite parti ale uriasului continent, in
asteptarea unei mari flote pe care romanii o trimiteau pentru a cumpara matase, mirodenii, pietre pretioase, in general obiecte de lux.
Ce semnificatie aveau aceste schimburi?
Importanta comertului la mare distanta pentru economia metropolelor era redusa. Nu se importau bunuri destinate productiei, ci bunuri de consum foarte scumpe. Prin forta imprejurarilor, volumul acestor importuri era mic. Ponderea lor in ,,economia interna" era foarte scazuta. Apoi, fluxurile se desfasurau, de regula, intr-un singur sens. Roma antica, de pilda, in perioada imperiului, a fost cel mai mare importator al epocii, dar nu si un exportator pe masura. O balanta a sa comerciala ar fi aratat cronic deficitara. Economia de
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
