Activitatea de Comerț Exterior în China

1. Introducere

China a fost cea mai mare economie pentru o lungã perioadã de timp, fiind şi ȋn prezent una dintre marile puteri economice ale lumii contemporane. Până în secolul XV, China a avut cel mai mare venit pe cap de locuitor şi a fost liderul în tehnologie al epocii. În 1820 ea deţinea 30% din PIB-ul mondial. Declinul s-a datorat ȋnsã unei polictici defectuoase şi unor decizii inoportune:. conducătorii au impus limite stricte asupra comerţului internaţional şi au înăsprit controlul lor asupra ramurilor economice. In 1950, după un secol de anarhie, de dictatură militară, de ocupaţie străină, după războiul civil şi conflictul cu Japonia, partea sa din producţia mondială a scăzut sub 5% (toate cifrele măsurate la paritatea puterii de cumpărare) Cu toate acestea, a reuşit în ultimii 30 de ani o impresionantă performanţă de restructurare, dezvoltare şi creştere, devenind ţara cu cea mai rapidă ascensiune din lume, ajungând să fie a treia mare economie a globului, una dintre cei mai mari importanţi producători industriali, unul dintre cei mai mai consumatori de resurse şi de energie la nivel global, al doilea mare receptor al fluxurilor investiţionale ale lumii, o uriaşă piaţă de desfacere, o mare putere comercială şi, nu în ultimul rând, deţinătoarea celei mai mari rezerve valutare din lume. Fie şi numai menţionarea acestor câteva superlative pune în evidenţă forţa economică pe care şi-a căpătat-o în economia mondială şi faptul că ea a devenit un partener imortant şi deziderabil pentru orice stat al lumii.

Acum China recuperează din terenul pierdut : incă din anul 1970, China a început să îsi pună amprenta asupra economiei mondiale, ajungând în anul 2010 să fie chiar lider mondial în ceea ce priveşte exporturile lumii. Reformele în această ţară au început cu eliminarea treptată a agriculturii colectivizate, s-a realizat o liberalizare a preţurilor, crearea unui sistem bancar diversificat, pecum şi o deschidere a pieţelor către comerţ exterior şi investiţii.

Nivelul exporturilor a generat în ultimul sfert de secol o creştere medie a economiei de 9,6 procente. In 2011, exporturile au crescut cu 28,4 %, atingând 631,6 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au redus cu 17,6 procente , fiind evaluate la 547 miliarde de euro.

Mare parte din creşterea economică a Chinei de-a lungul ultimului sfert de secol se poate explica prin rate ale investiţiilor ridicate şi migrarea lucrătorilor de la ferme de subzistenţă, unde productivitatea lor marginală se apropie de zero, către fabrici mai productive în industrie. Dar creşterea economică a Chinei nu se bazează doar pe forţa de muncă ieftină: salariile sunt mai mici în India şi Vietnam. China are de asemenea avantajele unei infrastructuri bune, a unei forţe de muncă educate, a unei rate a economisirii disponibilă pentru investiţii financiare şi, cel mai important, are o economie extrem de deschisă.

Dacã ȋn 1992 taxele vamale ale Chinei erau de 41%, acestea au au scăzut la 6%, odatã cu alãturarea sa la Organizaţa Mondialã a Comerţului în decembrie 2001, făcând disponibilă cea mai scăzută taxă de protecţie din toate ţările în curs de dezvoltare. Incapȃnd cu acest moemnt, au fost ȋnlãturate şi alte bariere non-tarifare.

Mai mult decât atât, China a permis intrarea investiţiilor străine, care au sprijinit creşterea prin sporirea stocului de capital fix şi prin furnizarea de tehnologie nouă şi know-how managerial. Societăţile asociate cu firme străine produc 27% din produsule industriale al Chinei. Guvernul chinez vizează în special SUA, ca principală sursă de capital şi tehnologie. Produsele chinezeşti sunt prezente în marile supermarketuri americane sau europene, iar companiile chineze achiziţionează firme renumite şi încep să pătrundă tot mai mult pe piaţa mondială. SUA şi Japonia, ţări care au dominat piaţa mondială în ultima jumătate a secolului XX, înregistrează în ultimii ani încetiniri ale creşterii economice. În prezent încep să se afirme noi economii în creştere, ca cea a Chinei, a Rusiei sau a Indiei.

China a avut de înfruntat multe obstacole până la creşterea economică: sistemul bancar fragil, lipsa unui sistem legal transparent, corupţia, riscul unor nelinişti sociale şi politice cauzate de extinderea inegalităţilor în privinţa venitului sau abuzul drepturilor omului, cât şi poluarea gravă a mediului.

Principala constrângere asupra creşterii economice a Chinei este inabilitatea sistemului său financiar să aloce capitalul în mod eficient, cu riscul asociat al unor împrumuturi proaste în sistemul bancar. Au existat cu siguranţă investiţii excesive în anumite sectoare, cum ar fi industria de automobile, oţel şi imobile, deci inevitabil unele proiecte s-au dovedi neprofitabile. Sistemul financiar trebuie să fie reformat pentru a îmbunătăţi deciziile legate de investiţii. Listarea băncilor de stat la bursa din Hong Kong este o soluţie bună pentru a schimba structura şi managementul acestora, dar privatizarea efectivă ar fi şi mai utilă. Discrepanţele de la nivelul politic, diferenţa între teoria comunistă şi dreptul la proprietate nu permit lăsarea unui sector vital pentru guvernul chinez în mâinile unor persoane juridice, fie ele şi autohtone.