Sistemul Monetar International. Sistemul Monetar European

De-a lungul timpului au fost multe propuneri pentru a se creea un sistem monetar internaţional pe baza unei monede unice, care să fie emisă de o instituţie internaţională, însă aceste propuneri nu au fost materializate. Multă vreme în circulaţie s-au folosit monezi metalice din aur şi argint. Apoi au apărut bancnotele care erau convertibile cu metalul preţios.

În limbajul uzual se folosesc o serie de termeni şi concepte care într-un sens mai mult sau mai puţin diferit decât cel riguros ştiinţific.Sistemul monetar desemnează ansamblul normelor şi instituţiilor care reglementează desfăşurarea relaţiilor băneşti şi circulaţia bănească dintr-o anumită ţară.

În prezent se află în circulaţie în toate ţările, următoarele forme de monedă:

- bancnote, care sunt emise de către banca centrală;

- moneda divizionară, care este emisă de către stat;

- moneda de cont, care este emisă în condiţiile stabilite de sistemul monetar naţional, de băncile de emisiune şi comerciale prin operaţiunile lor de credit;

- monezile de hârtie neconvertibilă - acestea sunt bonuri de tezaur şi titluri de credit public care sunt emise de către Ministerul Finanţelor.Diferite Sisteme Monetare Internationale Putem distinge de la începutul revoluţiei industriale, patru perioade:

- secolul al XIX –lea asista la instalarea si apogeul etalonului aur, a carui functionare este grav perturbată de inflaţia cauzată de primul război mondial;

- reântoarcerea la aur în perioada interbelică dă naştere la Gold Exchange Standard (etalonul de schimb-aur), a cărui prabuşire este cauzată de criza din anii 1930;

- după al doilea război mondial, desfiinţarea barierelor vamale pe planul comerţului, este însoţită de o reconstrucţie a SMI pe baze noi: Gold Exchange Standard este centrat pe dolar.;

- la începutul deceniului opt asistăm la prabuşirea acordurilor de schimburi fixe, care fuseseră semnate la Bretton Woods (datorită dezechilibrelor comerciale care făceau imposibilă menţinerea parităţii în aur a dolarului) Aceasta reprezintă trecerea la schimburile flotante.

Conferința monetară și financiară a Națiunilor Unite, reunită la Bretton-Woods, la 22 iulie 1944, a abordat pentru prima oară problema creării unui sistem monetar internțional, bazat pe etalonul aur-devize și, în cadrul acestuia, pe dolarul american ca principală monedă de rezervă. Crearea, în 1944, a SMI a însemnat primul mare succes al cooperării internaționale în domeniul monetar, concepție potrivit căreia o monedă națională poate îndeplini funcții internaționale și, poate servi ca pivot al sistemului Aranjamentele de la Bretton – Woods statuau ca „reguli ale jocului” :

-Rolul de etalon monetar revenea dolarului american și într-un cadru mai larg cel de monedă de rezervă a SMI și mijloc de plată pe plan internațional. S-a procedat la definirea lui și precizarea mecanismelor de menținere pe termen lung a puterii sale de cumpărare.Având la bază rezervele de aur aflate la sispoziția Sistemului Federal De Rezerve al (circa 4 cincimi din rezervele de aur se găseau in SUA), între dolar și aur s-a stabilit un raport valoric de 35 dolari uncia . Valoarea paritară a dolarului funcționa drept garanție pentru asigurarea unui grad ridicat de încredere în dolar pentru posesorul străin. Dacă puterea de cumpărare a dolarului era în scădere, posesorul de dolari se îndrepta spre rezerva de aur a SUA, solicitând o cantitate de aur corespunzătoare valorii paritate a olarului și a sumei de dolari de care dispunea.

-Stabilitatea cursurilor de schimb a reprezentat unul dintre principiile fundamentale de funcționare a sistemului, FMI considerând-o condiția de bază pentru realizarea cooperării monetare și a dezvoltării comerțului internațional, pentru asigurarea stabilității monetare și, implicit, a celei economice. Aplicarea acestui principiu a fixat opțiunea pentru practicarea cursurilor fixe. În acest scop, fiecare țară membră a FMI era obligată să îți definească valoatea paritară a monedei în aur sau în dolari. Față de paritatea oficială, cursurile de piață ale monedelor națioanel puteau oscila în limita unor marje de +/-1%, țările emotente având obligația să supravegheze strict această evoluție. Menținerea cursului de piață în aceste limite considerate normale se realiza printr-un mecanism special, respectiv prin intervenții repetate pe piață cu operațiuni de vânzări-cumpărări de monedă. Dacă efectele așteptate nu se produceau, se recurgea la modificarea valorii paritare (devalorizare oficială = unitatea monetară definită printr-o cantitate mai mică de aur), dar numai pentru corectarea unui dezechilibru fundamental în economia unei țări.

-Convertibilitatea monetară viza două aspecte distincte:

- convertibilitatea dolarului. Acesta a reprezentat singura monedă convertibilă în aur, autoritățiile monetare americane angajându-se să convertească oricând la cererea băncilor centrale deținerile lor de dolari, la prețul oficial de 35 USD uncia.

- convertibilitatea monedelor naționale ale celorlalte țări, membre ale FMI, era oficială (limitată la relațiile dintre autoritățiile monetare) și de piață (generată de operațiunile de plăți generate de nevoi comerciale sau financiare ale persoanelor fizice sau juridice fără intervenția băncilor centrale), ele putând fi transformate în aur prin intermediul dolarului.