Sistemul de Remunerare a Muncii

Ştim cu toţii că una dintre cele mai importante obligaţii pe care le are angajatorul faţă de angajatul său este cea de a-l plăti. Îndeplinirea acestei îndatoriri presupune, pentru majoritatea angajatorilor, una dintre cele mai mari cheltuieli legate de activitatea prestată. În mod normal, salariile şi costurile aferente acestora (contribuţii la sănătate, şomaj, pensii, etc.) se ridică în medie până la aproximativ 60% din costurile totale de exploatare ale unei întreprinderi de mari dimensiuni.

Salariile se plătesc pentru cel puţin una dintre raţiunile următoare: pentru respectarea obligaţiilor legale, pentru a obţine o cotă suficientă din pieţele de muncă relevante, pentru a furniza o recompensă echitabilă celor care îşi îndeplinesc rolurile asumate, pentru a asigura un stimulent pentru angajaţi şi/sau pentru a ţine pasul cu inflaţia. Inflaţia este un dezechilibru major prezent în economia oricărei ţări, reprezentat de o creştere generalizată a preţurilor şi de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naţionale.

Aceste sisteme sunt cele mai des întalnite. Remunerarea se face la tarife prestabilite, pe oră sau pe săptămână, şi în general nu variază în funcţie de efortul depus sau de rezultatele obţinute. Avantajele unui astfel de sistem constau în faptul că, conducerea organizaţiei exercită controlul asupra producţiei iar angajaţii beneficiază de câştiguri previzibile. Dar există şi dezavantaje, iar cel mai mare ar fi acela că unii lucrători sunt tentaţi să-şi încetinească ritmul de activitate dacă nu există nici un element direct de stimulare, dar totul depinde în acest caz de calitatea supervizării. Aceste sisteme au şi unele beneficii, cum ar fi: sunt uşor de aplicat, asigură câştiguri previzibile, costurile cu forţa de muncă pot fi controlate în orice moment, stimulează colaborarea între angajaţi şi nu concurenţa, stimulează flexibilitatea muncii.

Aici vorbim de sisteme care pun renumerarea în raport direct cu producţia sau efortul depus şi se prestează cel mai bine la activitaţi manuale care presupun operaraţiuni repetitive în cadrul unui ciclu de timp relativ scurt. Cel mai cunoscut este sistemul "în acord" sau "pe bucată", unde angajatul este plătit în funcţie de numărul de bucaţi realizate, la un tarif convenit pe bucată. Avantajele acestui sistem ar fi că angajaţii pot fi motivaţi să depună eforturi suplimentare şi altfel se pot realiza volume superioare de producţie. Dezavantajele sunt în număr mai mare decât avantajele, după cum se poate observa: tariful fixat pe bucată poate face adesea obiectul disputelor; efortul productiv este la mâna fiecarui angajat în parte; nivelul calitaţii are uneori de suferit din cauza eforturilor intense de realizare a unor cantitaţi mai mari de producţie.