Roluri și Competențe Manageriale

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 2186
Mărime: 18.15KB (arhivat)
Publicat de: Mugurel Varga
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Roluri si competențe manageriale

Prin manageri desemnăm persoanele chemate să materializeze actul de conducere, respectiv persoanele investite cu autoritate, capacitate decizională şi responsabilitate privind folosirea cu eficienţă maximă a resurselor disponibile ale firmei. O persoană/salariat ce deţine în structura internă de funcţionare a unei firme o poziţie de manager dispune de anumite competenţe (de a lua decizii, de a aloca resurse, de a influenţa comportamentul altora etc.), însă îi revin şi anumite răspunderi sau responsabilităţi (faţă de acţionari sau proprietari, faţă de şeful ierarhic, faţă de alţi colegi, faţă de diverse instituţii ale statului etc.).

Atunci când ne referim la firmă/companie, idee valabilă însă şi pentru alte tipuri de instituţii, în raport de autoritate, puterea de decizie şi responsabilitate, managerii din structura acesteia se pot situa pe 3 nivele de importanţă (teoria discută de trei tipuri distincte de manageri); cel mai adesea, firma sau organizaţia de alt tip se prezintă grafic ca o structură piramidală, respectiv:

a) Managerii de primă linie sau supervizorii – fac legătura între executanţi şi managerii de pe nivelul superior lor. Ei răspund de producţia curentă a bunurilor şi serviciilor şi petrec cea mai mare parte a timpului comunicând şi rezolvând problemele legate de aceasta. Sunt cunoscuţi sub denumiri ca: şef de secţie, şef de atelier, supraveghetor, maistru etc.

b) Managerii de nivel mediu – transformă strategiile şi politicile globale comunicate de către managerii de vârf în obiective şi programe specifice. Timpul lor este dedicat în principal diferitelor întâlniri de lucru, întocmirii unor rapoarte şi comunicări cu nivelele manageriale superior şi inferior lor.

c) Managerii de vârf sau superiori stabilesc obiectivele, strategiile şi politicile, reprezintă organizaţia în raporturile cu administraţia centrală şi/sau locală şi cu partenerii de afaceri, fiind răspunzători de procesele decizionale de ansamblu ale organizaţiei. Cea mai mare parte a timpului de muncă o petrec comunicând cu alţi manageri de vârf din cadrul firmei şi/sau cu persoanele importante din afara firmei.

După sfera de cuprindere a activităţilor coordonate, managerii se împart în două categorii :

- manageri funcţionali, care sunt responsabili pentru o singură activitate din cadrul organizaţiei, cum este, spre exemplu, producţia, marketingul;

- manageri generali care conduc unităţi complexe cum ar fi o companie, o filială sau o divizie operativă independentă, în care se desfăşoară un complex de activităţi eterogene.

Deşi procesul de management diferă mult de la o firmă la alta putem identifica următoarele activităţi/roluri ce revin unui manager:

• managerul lucrează cu şi prin alţi oameni, răspunzând pentru activitatea lui proprie, dar şi pentru cea a subordonaţilor lui; rezultă că el îşi atinge obiectivele prin alţii însă şi prin efortul propriu depus;

• managerul asigură creşterea/expansiunea firmei, dezvoltarea tehnologică şi creşterea performanţelor ei în timp; el trebuie să ţină seama de caracterul ciclic al evoluţiei firmei pe „n” ani;

• managerul asigură un echilibru între scopurile şi priorităţile existente în contextul alocării resurselor disponibile, ţinând seama de faptul că resursele sunt întotdeauna limitate;

• o mare parte din activitatea managerilor constă în adoptarea de decizii curente şi de perspectivă, pe baza unui ansamblu de informaţii; unii autori consideră că adoptarea deciziilor este însăşi esenţa a ceea ce face un manager;

• managerul asigură motivarea/satisfacerea salariaţilor (salarii, premii, promovare, participare la decizii etc.), acţionând inclusiv ca mediator între diferite grupuri, în relaţia cu sindicatele etc.;

• managerii devin în timp un simbol, atât în relaţiile cu proprii salariaţi ai firmei, cât şi în relaţiile cu persoane din afara ei; ei trebuie să-şi dezvolte un stil adecvat de management şi să adopte un comportament etic în afaceri

În rezolvarea problemelor cu care se confruntă managerii trebuie să îndeplinească, în combinaţii diferite (după nivelul ierarhic pe care se situează) funcţiile de bază ale managementului: planificarea, organizarea, conducerea (coordonarea sau leadership-ul) şi controlul. Îndeplinirea acestor funcţii de bază presupune cumulul unor comportamente sau set de roluri manageriale.

Fiecare funcţie în parte presupune prezenţa unei combinaţii de roluri, iar importanţa relativă a diferitelor roluri variază în funcţie de nivelul ierarhic pe care se situează managerul şi de funcţia îndeplinită la un moment dat.

Henry Mintzberg a realizat un studiu asupra unui grup de manageri care l-a dus la descoperirea unui set de roluri jucate de manager.

Preview document

Roluri și Competențe Manageriale - Pagina 1
Roluri și Competențe Manageriale - Pagina 2
Roluri și Competențe Manageriale - Pagina 3
Roluri și Competențe Manageriale - Pagina 4
Roluri și Competențe Manageriale - Pagina 5
Roluri și Competențe Manageriale - Pagina 6
Roluri și Competențe Manageriale - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Roluri si Competente Manageriale.doc

Alții au mai descărcat și

Managementul Firmei Turistice ca Proces Performant

INTRODUCERE Turismul reprezinta prin continutul sau un fenomen caracteristic civilizatiei actuale, una din componentele majore ale vietii...

Evaluarea performanțelor la Arpechim Pitești

EVALUAREA PERFORMANTELOR LA SUCURSALA ARPECHIM PITESTI CAPITOLUL I EVALUAREA PERFORMANTELOR 1.1. Evaluarea performantei - componenta de baza a...

Inițierea și dezvoltarea unei afaceri mici și mijlocii

INTRODUCERE Iniţierea şi derularea unei afaceri presupune un risc considerabil şi un efort susţinut pentru a învinge inerţia împotriva...

Documentele de sinteză - sursă informațională în procesul decizional

CAP.I DECIZIA ŞI SISTEMUL DECIZIONAL 1.1. Decizia managerială 1.1.1. Definirea deciziei manageriale şi principalii factori de influenţă În...

Managementul Carierei Profesionale

INTRODUCERE Actualitatea temei de cercetare. În condiţiile economiei concurenţiale, un rol deosebit are valorificarea potenţialului uman şi a...

Managerul - rol și interacțiuni

I Managerul - rol si interactiuni 1. Introducere Adeseori capacitatea de a conduce şi un manager eficient sunt atribuite calităţii de...

Curs 2 - Management General și Strategic

MANAGEMENT: DEFINITII, ABORDARI Termenul “management” este un termen generic caruia i se pot atribui multiple interpretari. Idei dintre cele mai...

Aplicații management

Pentru abordarea acestei teme se recomandă următoarea bibliografie suplimentară: -H.B. Maynard - Conducerea activităţii economice - traducere din...

Te-ar putea interesa și

Comunicarea Managerială în Organizațiile Europene

Comunicarea în general şi comunicarea managerială în special, este o caracteris-tică fundamentală a existenţei fiind socotită ca o dimensiune...

Calitățile și rolurile managerilor

I. NOTIUNI GENERALE 1. Despre management Managementul este un termen englezesc de origine franceza. Autorul francez Jean Chevalier, in lucrarea...

Înțelesurile Managementului

CAPITOLUL I – GENERALITĂŢI 1.1 ÎNŢELESURILE MANAGEMENTULUI În formele sale incipiente, empirice, managementul l-a însoţit pe om, am putea spune,...

Comunicare Managerială

1. CARACTERISTICI ALE COMUNICĂRII MANAGERIALE Comunicarea managerială nu poate fi privită în afara managementului. Ea reprezintă o componentă...

Strategii de management în mass-media

CONCURENTA Concurenta trebuie stabilita in functie de formatul pe care il va aborda in viitor organizatia mass-media. In functie de amplitudinea...

Conceptul de Motivare

CAPITOLUL I: Motivarea V-aţi pus vreodată întrebarea ce anume vă motivează în activi¬tatea profesională pe care o desfăşuraţi zi de zi - Este o...

Managementul Social - Factor Determinant în Furnizarea Serviciilor Sociale

INTRODUCERE Managementul este stiinta si arta de a conduce eficient si de a optimiza valorificarea tuturor resurselor, în vederea obtinerii...

Managemetul Clasei de Elevi

I.CONCEPTUL DE MANAGEMENT Etimologia termenului de management (Cf.E. Joiţa 2000) provenită din...

Ai nevoie de altceva?