Resurse Umane

1. CATEGORII DE PERSONAL:

STRUCTURA PERSONALULUI UNEI INTREPRINDERI

Funcţiunea de personal reprezintă un ansamblu de activităţi care urmăresc procesele la care se supun resursele umane cum ar fi asigurarea întreprinderii cu forţă de muncă calificată, recrutarea personalului, selecţionarea, încadrarea, promovarea, retribuirea salariaţilor, pregătirea şi specializarea angajaţilor. De asemenea, în cadrul acestei funcţiuni sunt analizate problemele sociale, de asistenţă medicală şi raporturile manager-salariaţi, şi sunt incluse activităţi administrative, de secretariat şi protocol

Structura organizatorică desemnează un ansamblu de subdiviziuni organizatorice constituite prin gruparea unor activităţi corelate în vederea funcţionării normale a întreprinderii precum şi relaţiile care se manifestă între acestea.

In cadrul structurii organizatorice a unei intreprinderi, se pot distinge doua componente :manageriala si operationala.

Structura manageriala este formatadin ansamblul managerilor de nivel superior si al subdiviziunilor organizatorice prin ale caror decizii si actiuni sunt asigurate conditiile manageriale, economice, tehnice si de personal necesare desfasurarii activitatii compartimentelor de productie.

Mai simplu, putem retine ca structura manageriala reflecta totalitatea relatiilor de subordonare dintre salariati.

Structura operationala se poate defini ca fiind ansamblul subdiviziunilor organizatorice ale firmei in cadrul carora se desfasoara activitatile operationale, in principal de productie.

Intr-o forma simplificata, putem spune ca structura operationala reflecta relatiile existente intre toti ceilalti salariati ai unei companii.

Componentele structurii organizatorice sunt:

- postul;

- funcţia;

-ponderea ierarhică;

-compartimentul;

-nivelul ierarhic;

-relaţiile organizatorice.

Postul este cea mai simplă verigă organizatorică care cuprinde obiective, sarcini, competenţe şi responsabilităţi. Înseamnă că titularul postului urmăreşte realizarea anumitor scopuri pentru care se îndeplinesc anumite activităţi a căror finalitate este influenţată de competenţa, adică de autoritatea formală care exprimă limitele dreptului de acţiune pentru care existăobligaţia de îndeplinire.

Funcţia reprezintă totalitatea sarcinilor de un anumit fel ce trebuie realizate în mod obişnuit de un salariat. Într-o întreprindere există funcţii de conducere care vizează o sferă largă de competenţe şi responsabilităţi şi funcţii de execuţie care se concretizează într-o arie mai restrânsă de competenţe şi responsabilităţi. Altfel spus, esenţa funcţiei de conducere este decizia privind munca altor persoane, iar a funcţiei de execuţie, decizia privind propria activitate. Desigur, pe o anumită treaptă ierarhică o funcţie de conducere se completează cu una sau mai multe funcţii de execuţie în sensul că un manager poate fi şi executant al unor sarcini potrivit poziţiei pe care o ocupă în organizaţie.

Ponderea ierarhică reprezintă totalitatea persoanelor aflate în subordinea directă a unui manager. Cu cât managerul se situează pe o treaptă spre baza piramidei managerială, cu atât dimensiunea ponderei ierarhice creşte, adică un manager are mai mulţi salariaţi în subordine.

Compartimentul este un grup de indivizi reuniţi pe criterii de omogenitate şi complementaritate a activităţilor pe care le desfăşoară sub o singură autoritate. În general, există compartimente de bază care vizează atât nivelul de conducere cât şi de execuţie şi în care se desfăşoară activităţi omogene şi compartimente de ansamblu care cuprind mai multe organisme de bază. La rândul lor, compartimentele de bază pot fi operaţionale (sub forma secţiilor, atelierelor, laboratoarelor) şi vizează activitatea care conferă profilul întreprinderii, şi funcţionale (sub forma birourilor, serviciilor) vizând activităţi de îndrumare organizatorică şi pregătire a deciziei.

Nivelul ierarhic reprezintă treapta organizatorică pe care se situează diverse organisme ale întreprinderii situate la aceeaşi distanţă faţă de vârful piramidei manageriale. Numărul nivelelor ierarhice diferă de la o întreprindere la alta în funcţie de natura activităţii, dimensiunea firmei, complexitatea activităţilor, competenţa managerilor, etc.

Relaţiile organizatorice exprimă totalitatea relaţiilor dintre diferite organisme ale întreprinderii care vizează fluxurile de materii prime, produse finite, bani, informaţii şi resurse umane şi sunt determinate de regulamentul de organizare şi funcţionare a întreprinderii sau alte documente oficiale. Într-o întreprindere se pot identifica relaţii organizatorice:

- de autoritate;

- de cooperare;

-de control.

Relaţiile de autoritate sunt legăturile care se manifestă în procesul managerial între manageri şi salariaţi inclusiv ca urmare a delegării de autoritate. Ele pot fi:

- relaţii ierarhice atunci când exprimă raporturile dintre titularii posturilor de conducere şi titularii posturilor de execuţie;

- relaţii funcţionale atunci când exprimă legăturile dintre două organisme în care unul dispune de autoritate funcţională asupra celuilalt;

- relaţii de stat major atunci când exprimă raporturile dintre diverse organisme între care unul dispune de autoritate delegată din partea conducerii privind anumite activităţi.

Relaţiile de cooperare sunt legăturile dintre organismele întreprinderii situate pe acelaşi nivel ierarhic dar care au conducere diferită şi desfăşoară activităţi corelate.

Relaţiile de control se manifestă între organismele cu atribuţii de control şi celelalte verigi ale întreprinderii supuse activităţii de verificare.

La baza conceperii, proiectării şi construirii structurii organizatorice a unei întreprinderi se află câteva principii şi anume:

- principiul supremaţiei obiectivelor şi unităţii de acţiune;

-principiul aprofundării conducerii de producţie;

-principiul unităţii de conducere;

-principiul interdependenţei minime

-principiul economiei de comunicaţii;

-principiul economiei de personal şi realizării unui grad raţional de ocupare a personalului;

Într- o întreprindere există o structură organizatorică formală stabilită în mod oficial şi având caracter obligatoriu consfinţit prin regulamentul de organizare şi funcţionare a întreprinderii şi o structură organizatorică informală care este neoficială şi neobligatorie şi se stabileşte prin relaţiile interumane spontane în funcţie de preocupările şi afinităţile indivizilor.

Funcţionarea eficientă a unei întreprinderi necesită o suprapunere între structura formală şi cea informală, dar aceasta este o raritate în practică. Aceasta, deoarece autoritatea informală a unui individ reflectă prestigiul şi popularitatea, competenţa profesională şi încrederea colegilor în raţionamentele acestuia, în timp ce autoritatea formală este conferită de poziţia oficială pe care o ocupă individul în piramida managerială.