Resurse Umane

1.1. Scurt istoric al notiunii de resurse umane

Folosirea oamenilor în sensul de resurse umane dateaza din cele mai vechi timpuri. Începând cu secolul trecut, eforturile depuse pentru conducerea resurselor umane au luat o forma organizata si s-au conturat sub aspectul unei specializari. În istoria managementului resurselor umane se disting urmatoarele 4 etape principale:

- Sistemul meseriilor;

- Managementul stiintific;

- Abordarea prin prisma relatiilor umane;

- Abordarea actuala a resurselor umane, de tipul stiinta organizationala.

Din cele mai vechi timpuri, în Egiptul si în Babilionul antic, ucenicii erau pregatiti pentru a putea prelua îndatoririle mesterilor. În Europa, pregatirea pe meserii s-a raspândit începând cu secolul al XIII-lea.

Fondatorul managementului stiintific a fost inginerul american Federic W. Taylor. El considera ca exista o cale optima de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, aceasta cale dovedindu-se a fi cea mai rapida si cea mai ieftina, deci cea mai eficienta. Taylor si discipolii sai sustineau faptul ca muncitorii doreau sa fie folositi în mod eficient, fiind motivati de bani, însa aceasta conceptie s-a dovedit incorecta, pentru ca nu tinea seama de sentimentele muncitorilor si de motivatiile reale ale acestora.

Serviciul de personal a progresat spectaculos în perioada anilor ’70 - ’90. Înaintea primului razboi mondial, responsabilitatea angajarii si conducerii salariatilor erau asumate de directorul întreprinderii, iar salarizarea, de serviciul contabilitate.

Un important autor de la începutul secolului XX, Fayol, precizeaza în lucrarea sa „Administration generale et industrielle” o serie de servicii: administrativ, tehnic, comercial, financiar, contabil si de securitate, fara sa aminteasca de serviciul personal. Activitatile ce corespund astazi acestui serviciu se regasesc în cele specifice serviciilor administrativ si contabil si mai ales celui de securitate.

În perioada anilor 1910-1920 apar sefii si serviciile de personal, ca functii autonome. Dupa cel de-al doilea razboi mondial aceste servicii se diversifica, incluzând un serviciu de formare.

Anii ’50 marcheaza caracterul administrativ al functiunii de resurse umane, aceasta fiind limitata la operatiile de control ale sefului de personal. Astfel, functiunea de resurse umane nu era implicata în deciziile importante ale întreprinderii.

Anii ’60 se caracterizeaza prin largirea orizontului functiunii la nivel de personal, cu un director de personal, si prin participarea sa la deciziile strategice ale întreprinderii.

Anii ’80, care continua si în prezent, este definita ca perioada dezvoltarii resurselor umane, punându-se accent pe cresterea potentialului uman si pe relatiile sociale din interiorul întreprinderii. Deciziile care se iau în legatura cu resursele umane ale întreprinderii sunt tot mai importante si prezinta un dublu caracter: economic si social. Functiunea de resurse umane trebuie sa-si asume responsabilitatea sociala a întreprinderii.

1.2. Definirea termenului de resurse umane

În functie de marimea întreprinderii si de gradul de complexitate al sarcinilor, resursele umane pot lua forma de serviciu de personal, de directie de personal sau de departament de resurse umane.

Bill Gates, presedintele fondator al firmei Microsoft, declara în 1992: „Daca 20 dintre cei mai buni oameni cu care lucrez ma parasesc, în câteva luni nu veti mai auzi de Microsoft”.

Munca personalului este cea care asigura activitatea întreprinderii. Personalul este cea mai importanta resursa a întreprinderii. Administrarea acestei resurse înseamna organizarea si tratarea salariatilor astfel încât acestia sa-si utilizeze la maximum capacitatile individuale în procesul muncii, sa obtina satisfactia de a li se recunoaste realizarile personale si de a promova, oferind în schimb servicii maxime întreprinderii din care fac parte.