Relații umane - egalitatea vs ierarhie

Relaţiile umane sunt relaţii sociale caracterizate prin faptul că sunt stabilite între persoane şi sunt regizate într-o măsură semnificativă de logica necesităţilor umane. Multe necesităţi individuale sunt satisfăcute în relaţiile dintre persoane: suport psihologic, dragoste, stimă, reducere a incertitudinii şi anxietăţii, afiliere, securitate, statut, prestigiu. Ele reprezintă o legătură, o conexiune, un raport între unităţi sociale, indiferent de structura acestora.

Egalitatea este o stare socială caracterizată prin faptul că toţi membrii colectivităţii sunt trataţi la fel atât din punctul de vedere al obligaţiilor, cât şi al drepturilor şi, în mod special, prin accesul egal la resursele colective.

Exista două sensuri majore ale egalităţii, concepută ca stare a unei colectivităţi:

a) Egalitatea într-un sens absolut: toţi membrii colectivităţii au datorii şi drepturi egale (echitate); au acces egal la resursele colectivităţii (distribuţie egală a bunurilor);

b) Egalitatea într-un sens restrâns: echitate (egalitate din punctul de vedere al drepturilor şi datoriilor) şi distribuţia după merit, la care se adaugă egalitatea şanselor .

Ierarhia reprezintă deosebirile între poziţiile ocupate de indivizi sau grupuri sociale pe o scară ierarhică, ataşată unei caracteristici (variabile) sociale; ea poate fi privită ca un aspect particular de diferenţiere socială, specificul său constând în aceea că presupune o comparaţie între elemente ierarhizabile. Ierarhiile se pot împărţi în două categorii: ierarhii naturale şi ierarhii sociale. Primele rezultă pe baza unor factori înnăscuţi, conducînd deci la ierarhie de natură fizică, psihică etc.; celelalte sunt instituite şi consacrate de către societate, prin instituţii, norme (morale şi juridice), valori etc .

Ierarhia socială presupune ierarhizarea persoanelor din punct de vedere al prestigiului, autorităţii, influenţei, puterii etc. Aici, imaginea dispunerii pe verticală se completează cu cea a unei piramide: spre vîrf, numărul de persoane este tot mai mic, spre bază, el creşte. Ierarhia socială este o componentă centrală a ideologiei şi teoriei stratificării sociale .

Egalitate versus ierarhie: segregarea între culturile în care indivizii sunt trataţi în mod egal, astfel încât ei sã poatã fi evaluaţi în funcţie de merit şi culturile în care nivelele ierarhice superioare au deplinã autoritate de decizie, putând stabili poziţia social-profesionalã a indivizilor în funcţie de alte criterii decât meritul (vârsta, afilierea politicã, apartenenţa la un clan) (Filip, Popa, 1999, p. 36-37).

Relaţiile umane: această dimensiune se apropie de dimensiunea individualism/ colectivism descrisă de Geert Hofstede. Nath arată că există culturi care apreciază individualismul, în care oamenii se definesc prin reuşitele lor personale pe plan material şi prin calităţile lor individuale, şi societăţi colectiviste, în care apartenenţa la un grup este mai importantă decât reuşita individuală, iar bunăstarea grupului este mai presus decât cea a persoanei individuale.

Mentalitatea individualistă sau colectivistă are cel mai mare rol în tot procesul de gestiune a resurselor umane. Astfel, într-o organizaţie aparţinând unei culturi individualiste, nou-angajaţii vor fi selectaţi strict pe baza unui curriculum vitae şi a unui interviu din care vor rezulta calităţile şi aptitudinile fiecărui candidat; cel mai potrivit pentru fiecare post va fi ulterior angajat. În societăţile colectiviste, calităţile şi aptitudinile individului nu sunt totalmente ignorate, dar mai importante sunt adeseori gradul de rudenie, prietenia, compatibilitatea cu grupul, loialitatea persoanei faţă de grup ş.a.m.d.