Reformele agrare din România

INTRODUCERE

Progresele în agricultură nu au cunoscut aspecte semnificative, dar sub aspectul relațiilor agrare se constată o continuă deposedare a țăranilor de pămanturile lor, atât a celor liberi cât și o reducere a locurilor aflate în folosința celor aserviți - prin extinderea rezervei feudală, interesată de realizarea unei producții de piață, (mai ales dupa incetarea monopolului turcesc). Are loc o creștere generală a suprafețelor agricole (prin defrișări și transformarea unor islazuri sătesti în teren arabil), cu extinderea suprafețelor cultivate mai ales cu cereale (grâul era foarte solicitat pe piața europeană). Cartoful se extinde la începutul secolului mai întâi în Moldova de nord, dar pe suprafețe reduse, fiind folosit mai ales pentru producerea alcoolului; mai apoi pătrunzând și în Transilvania în alimentarea populatiei. După 1830 se introduce și floarea soarelui, dar abia dupa 1860 se va folosi pentru obținerea uleiului. Inul și cănepa susțineau o industrie casnică tărăneasca înfloritoare însă concurența produselor străine din bumbac ,dupa 1853, va duce la scăderea suprafețelor cultivate cu aceste plante. S-au mai înregistrat unele progrese în legumicultură legate de imigrarea unor bulgari și sârbi care au produs legume pentru piețele locale, în orașe din Muntenia. Viticultura și pomicultura continuă să fie ramuri importante ale producției agricole în anumite zone (Odobesti, Cotnari, Drăgășani, Târnave). În general se constată o creștere a suprafețelor agricole și a producției, însă tehnica folosită era primitivă, adică se mai foloseau plugurile de lemn. Lipsa de interes și de cunoștințe agricole a țăranilor precum și păstrarea defectuoasă a cerealelor în gropi în pământ sau utilizarea sistemului de cultură ,, în două câmpuri’’ duceau la o mare risipă de resurse și la o productivitate scăzutî a agriculturii. Dupa 1835 se importa de către unii boieri mașini agricole din Austria, batoze și secerători mecanice, dar acestea aveau o răspândire sporadică. În 1860 ia ființă la București o școală de agricultură și încep să se organizeze expoziții agricole, însă toate aceste încercări nu puteau da rezultate spectaculoase atâta timp cât lipseau capitalurile pentru investiții , relațiile agrare bazate pe clacă nu stimulau interesul producătorului direct și marii proprietari de moșii nu aveau nici cele mai elementare cunoștiinte de organizare a muncii pentru o producție tot mai solicitată pe piață. Așa se explică că în cadrul revoluției de la 1848 , problema emancipării țăranilor și a împroprietăririi acestora se află în centrul tuturor programelor revoluției. Desființarea relațiilor agrare feudale se putea realiza fie pe cale revoluționară, fie pe calea reformelor ori în condițiile în care în Țările Române , clasa boierească era puternică iar burghezia încă neconsolidată politic și economic la noi se va merge pe calea reformelor mai greoaie și mai dureroasă, permițând multă vreme păstrarea unor puternice rămășițe feudale , împiedicând dezvoltarea agriculturii pe calea capitalistă. În toiul evenimentelor de la 1848 în Transilvania , Dieta de la Cluj a desființat iobagia și țăranii urmau să devină proprietari pe pământurile avute în folosință pănâ atunci. Prin patentele imperiale de la 1853 și 1854 a fost lărgit conținutul reformei de la 1848 incluzându-se între țăranii cu drept la îmroprietărire și țăranii jeleri, care își puteau răscumpăra îndatoririle față de nobili plătind acestora valoarea prestațiilor la care erau obligați pe an înmulțită cu 20. În temeiul acestei forme peste 173.000 de familii au fost împroprietărite. În România marea boierime conservatoare era atât împotriva desființării obligațiilor feudale cât și împotriva împroprietăririi țăranilor, o parte a acestei clase interesată întrecerea la sistemul capitalist de exploatare a pământului , se pronunțau pentru rezolvarea problemei prin desființarea servituțiilor feudale și prin împroprietărire , în unitate de vederi cu burghezia.

1. REFORMELE DIN AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ DIN ANII 1864, 1921, 1945

1.1. REFORMA AGRARĂ DIN 1864 - DIN TIMPUL LUI AL. IOAN CUZA

În luna octombrie 1863, Alexandru Ioan Cuza 1-a numit ca prim ministru pe Mihail Kogălniceanu, cu ajutorul căruia va iniția un complex program de reforme.În decembrie 1863 legislativul a adaptat cu o majoritate zdrobitoare Proiectul de Lege privind „ secularizarea averilor mănăstirești, ce reprezentau 26,26% din teritoriul țării.”La 25 aprilie 1864, Mihail Kogălniceanu .,om de stat remarcabil” depune în Camera Deputaților „Proiectul de Lege Rurală, care prevedea desființarea clăcii și împroprietărirea țăranilor.” La 26 mai 1864, Alexandru Ioan Cuza promulgă printr-un Decret (...) „...ce avea putere de lege, Legea Rurală”, această lege urma să între în vigoare la 23 aprilie 1865. Prin „Legea Rurală” se prevedea (...) „... împroprietărirea a 515.422 de familii de țărani, cu o suprafață totală de 1.892.927 hectare, la care se mai adăugau 228.328 hectare cu care au fost împroprietăriți,, tot în temeiul „Legii Rurale”, 48.342 de familii de însurăței, ceea ce înseamnă în total 2.038.640 hectare. ”Aplicarea „Legii Rurale” a fost îngreunată de tergiversări, împotriviri și falsuri „Țăranii au primit, în parte, pământuri inferioare celor pe care le lucraseră”.

Reforma agrară a fost înfăptuită în Principatele unite de sus în jos fiind legiferată în august 1864 de către Alexandru Ioan Cuza și Mihail Kogalniceanu , numai după o lovitură de stat care înlatură rezistența conservatorilor. Alexandru Ioan Cuza, în Proclamația către Săteni, în luna august 1864 spunea: (...)„Claca este desființată de-a pururea și de astăzi voi sunteți proprietari liberi pe locurile supuse stăpânirii voastre. De astăzi voi sunteți stăpâni pe brațele voastre. Voi aveți o părticică de pământ, proprietate și moșie a voastră. De astăzi voi aveți o Patrie de iubit și de apărat.”(...) Legea recunoștea dreptul la pământ pentru foștii clacasi după numărul de vite din gospodăria țărăneasca în schimbul unei despăgubiri eșalonată pe timp de 15 ani. Erau excuși de la împroprietărire țăranii care nu avuseseră până la lege învoieli de clacă cu proprietarul , precum și tinerii care erau înrolați în armată și însurățeii , care vor fi împroprietăriți totuși ulterior prin legi speciale. În funcție de numărul de vite de muncă , țăranii erau împărțiți în : fruntași (4 boi și o vacă) , mijlocași (2 boi și o vacă) și pălmași (fără vite de muncă). În urma acestei reforme , cea mai mare a pământurilor arabile circa 70% au rămas în proprietatea moșierilor , țăranilor revenindu-le aproximativ 30% din aceste pământuri. În cazul în care nevoia de pamânt pentru împroprietărire ar fi depășit două treimi din suprafața moșiei , țăranii urmau să primească diferența din domeniile statului, iar cei împroprietăriți nu puteau înstrăina loturile primite timp de 30 de ani, decât dacă le vindeau comunei sau vreunui alt sătean, pădurile rămâneau în folosința moșierilor, țăranii puteau cumpăra, din pământurile statului , loturi până la 12 pogoane (6 ha) de familie, la prețul de 5 galbeni pogonul, platiti în termen de 15 ani. Au fost împroprietăriți 408.119 țărani, iar 59.721 au primit numai locuri de casă și grădini, împroprietărirea s-a facut pe 1.766.258 hectare.Țăranii împroprietăriți primeau 25-33% din pamântul pe care-l folosiseră la începutul secolului XIX. Din totalul suprafețelor moșiilor particulare ei nu dețineau decât 15%. Învoielile de muncă erau de acum libere, cu singura restricție că taranul nu putea să-și vândă forța de muncă pe un timp mai îndelungat de 5 ani.