Piața muncii

Piaţa muncii s-a format si funcţionează in corelaţie cu rolul determinant al muncii in dezvoltarea economico-sociala si cu exigentele generale ale teoriei pieţei si preţului. Aceasta piaţa releva un complex de relaţii in care se regăsesc, in cea mai mare parte,raporturile dintre oameni si evoluţia lor in timp si spaţiu punându-si amprenta pe tipul de civilizaţie.

In orice condiţii de timp si spaţiu,activitatea economica implica in mod obiectiv factorul munca,menit sa valorizeze sistematic resursele in interesul sau.Ca si ceilalţi factori de producţie, el se obţine prin intermediul pieţei muncii, care se constituie intr-un subsistem al economiei cu piaţa concurenţiala. Tranzacţiile pe aceasta piaţa au ca obiect munca sau forţa de munca.

Piaţa forţei de munca sau piaţa muncii reprezintă spaţial economico-geografic unde se confrunta, la un moment dat, cererea cu oferta de munca, se negociază angajarea lucrătorilor, mărimea salariului, condiţiile de munca etc.Ea exprima si sistemul relaţiilor si al tranzacţiilor care permite echilibrarea cererii si a ofertei de forţa de munca. Obiectul tranzacţiilor,pe aceasta piaţa,îl formează forţa de munca, respectiv potenţialul sau capacitatea de munca a celor care se angajează.

Diverşi autori definesc nuanţat conceptul de piaţa a muncii. Unii considera ca un spaţiu economic unde se încheie tranzacţii intre purtătorii ofertei si cei ai cererii de forţa de munca, asigurându-se echilibrul cu ajutorul preţului format prin concurenta libera intre agenţii economici respectivi. Alţi autori considera piaţa muncii ca un mecanism complex, care asigura reglarea ofertei cu cererea de munca, prin intermediul salariului real. Alţi autori considera piaţa muncii ca o totalitate de mijloace de comunicare cu ajutorul cărora purtătorii ofertei si cei ai cererii de munca isi furnizează reciproc informaţiile necesare privind forţa de munca pe care o tranzacţionează si preţul acesteia.

Experienţa istorica arata ca in esenţa piaţa muncii implica întotdeauna stabilirea de raporturi intre purtătorii ofertei si cei ai cererii de munca.Aceasta determina anumite specificitati referitoare la ajustarea ofertei si cererii, la formarea preţului muncii,la existenta unui sistem de norme si valori sociale.

Piaţa muncii, ca unitate sistemica intre oferta si cererea de munca,funcţionează in interdependenta cu celelalte pieţe specifice, mai intai cu piaţa bunurilor economice ,ca unitate dinamica a ofertei agregate si cererii agregate de bunuri economice (materiale, servicii, informaţii).Aceasta înseamnă ca relaţiile specifice pieţei muncii sunt reciproce cu relaţiile specifice pieţei bunurilor economice,in sensul ca toate împrejurările de timp si spaţiu privind dezvoltarea economico-sociala este sursa cererii de munca si evoluţia demografica este sursa ofertei de munca.

Literatura economica prezintă principalele particularitati ale pieţei muncii astfel:

a) piaţa muncii are un grad înalt de rigiditate si de sensibilitate,condiţionând echilibru economic si social-politic. Rigiditatea si sensibilitatea ei sunt determinate nu numai de particularităţile ofertei,ci si de ponderea mare si interdependenta ridicata,sistemica a laturilor economice si sociale.

Dreptul la munca,la alegerea libera a profesiei si a locului de munca reprezintă un drept fundamental al omului intr-o societate democratica. Asigurarea locului de munca,alegerea si exercitarea libera a profesiei constituie in egala măsura un act economic si unul de justiţie sociala,de echilibru social;

b) piaţa muncii se caracterizează prin complexitate,dar,comparativ cu celelalte pieţe,este mai organizata si mai reglementata. Tranzacţiile ce se derulează pe aceasta piaţa nu apar numai ca relaţii de vânzare-cumpărare,iar agenţii economici nu sunt numai vânzători si cumparatori. Piaţa forţei de munca se prezintă ca un cadru organizat in care se interacţionează si se confrunta mai mulţi subiecţi economici si parteneri sociali:ofertanţii de munca,respectiv persoanele purtătoare de forţa de munca;sindicatele si alte organizaţii ale salariaţilor,oficii si agenţii de plasare;patronatul, agenţii economici,ca purtători ai cererii de munca;statul,ca legiuitor si mediator in relaţiile de munca;acesta poate influenta si raportul dintre cererea si oferta de forţa de munca,prin politicile de investiţii, bugetara,fiscala, de credit etc.;

c) piaţa muncii prezintă un grad mai ridicat de imperfecţiune,din punctual de vedere al concurentei,in raport cu alte forme de piaţa pentru ca,salariul, ca preţ al muncii,libera concurenta, productivitatea marginala acţionează intr-un cadru reglementat,acceptat aprioric de toţi subiecţii economici. In acelaşi timp,salariul nu mai constituie unica pârghie de reglare a volumului ocupării si a folosirii eficiente a forţei de munca ,iar mărimea salariului nu mai rezulta doar din acţiunea mecanismelor pieţei ,ci si din reglementarilor economico-juridice adoptate in fiecare etapa. Reiese ca piaţa contemporana a muncii este o piaţa contractuala si participativa in care negocierea si contractul de munca joaca un rol esenţial in determinarea cererii si a ofertei de munca.

Piaţa muncii constituie punctul de interferenta a cel puţin trei categorii de factori:demografici,tehnologici si economici. Aceştia sunt primari,esenţiali-determinanţi si fiecare in parte,deosebit de complex.

Piaţa muncii are un rol esenţial in cadrul interdependentelor care asigura dinamismul economiei. Insa aceasta relaţie nu trebuie absolutizata deoarece nu întotdeauna si peste tot exista o corelaţie strânsa,liniara,intre factorul munca si creşterea economica. Unele resurse de munca nu se manifesta pe piaţa ca atare,chiar daca ele sunt creatoare de bunuri economice.