Perspectivele Operaționalizării Conceptului de Knowledge Based Organizațion în Contextul International și Romanesc

Capitolul I

1. Organizaţia bazată pe cunoaştere – dimensiuni

Cunoaşterea (Knowledge) este definită, de regulă, drept puterea de a înţelege şi de a surprinde esenţa faptelor, valorificarea certitudinilor şi a informaţiei, obţinută sub forma unor experienţe sau învăţăminte. În funcţionarea unor asemenea

organizaţii, determinante sunt procesele desemnate generic prin sintagma celor “3 I”, respectiv inovare (crearea de cunoştinţe noi), învăţare (asimilarea de cunoştinţe noi) şi interactivitate partenerială referitoare la cunoaştere

La fel ca şi în cazul activelor intangibile (cunoaştere), există numeroase definiţii ale organizaţiei bazate pe cunoaştere (OC) în literatura de profil. O definiţie cuprinzătoare este una care integrează patru dimensiuni, având în vedere că, potrivit autorului ei, “gradul în care cunoaşterea este parte integrantă a unei companii este definit nu de ceea ce vinde compania, ci de ceea ce face şi cum e organizată”

Cele patru dimensiuni esenţiale ale organizaţiei bazate pe cunoaştere sunt:

• Procesul – “împărtăşirea şi crearea de cunoaştere” – include activităţile din interiorul organizaţiei, unele dintre acestea direct legate de producţia sau vânzarea unui produs ori serviciu, altele auxiliare, însă la fel de importante. Sub acest aspect, o organizaţie bazată pe cunoaştere se centrează pe două procese interconectate, care susţin activităţile de bază, respectiv: valorificarea/utilizarea eficientă a cunoaşterii existente şi crearea de cunoaştere nouă , prin aceasta urmărindu-se:

- transferul de cunoaştere la nivel orizontal sau vertical, pentru ca orice informaţie/cunoaştere dintr-un sector al companiei să fie aplicată în cadrul unor activităţi din alte sectoare;

- transferul de cunoaştere în timp, pentru ca respectiva companie să beneficieze de experienţele anterioare;

- colaborarea între angajaţi, inter- şi intra-departamentală, pentru crearea de cunoaştere;

- oferirea de oportunităţi şi stimulente pentru experimentare şi învăţare.

• Locul – “graniţele/limitele cunoaşterii” – se referă la graniţele unei organizaţii, care, pentru a împărtăşi sau a crea cunoaştere, pot depăşi graniţele tradiţionale legale. În societatea actuală, crearea şi transferul de cunoaştere nu mai sunt circumscrise limitelor tradiţionale, legale şi fizice, ale unei organizaţii. Dimpotrivă, cunoaşterea este adesea produsă şi transmisă ca rezultat sau în procesul interacţiunii cu o serie de entităţi, de la clienţi la furnizori, de la parteneri la competitori. Din această perspectivă, organizaţia bazată pe cunoaştere este un ansamblu de indivizi şi “resurse suport” care creează şi pun în aplicare cunoaşterea printr-un proces continuu de interacţiune.

• Scopul – “strategia de cunoaştere” – se circumscrie misiunii şi strategiei unei organizaţii, modului în care aceasta intenţionează să-şi servească, profitabil pentru ambele părţi, clienţii. Organizaţia bazată pe cunoaştere pleacă de la premisa că una dintre resursele sale strategice, dacă nu chiar singura, este cunoaşterea. O astfel de viziune trebuie să fie însoţită sau sprijinită de un proces de management bazat pe cunoaştere. În acest sens, managementul bazat pe cunoaştere se referă la procesul prin care organizaţiile generează valoare prin exploatarea sau valorificarea activelor intangibile/intelectuale.

• Perspectiva – “viziunea cunoaşterii” – se referă la viziunea globală şi cultura care influenţează şi constrâng deciziile şi acţiunile unei organizaţii. O organizaţie bazată pe cunoaştere aplică această resursă – cunoaşterea – în orice aspect al activităţii sale: modul de organizare, acţiunea producţiei, localizarea, resursele umane, relaţiile cu clienţii, imaginea proiectată etc., printr-un continuu proces de învăţare, adaptare, readaptare. Din acest punct de vedere, organizaţia bazată pe cunoaştere nu este orientată exclusiv spre vânzarea de produse sau servicii, ci spre exploatarea cunoaşterii (de exemplu, prin furnizarea de cunoaştere cu privire la modul de folosire a unui produs).

1.1. Organizatia bazata pe cunoastere in contextul international

Întemeierea pe cunoaştere a activităţii organizaţiilor şi a actorilor din cadrul lor face ca, în domeniile asociate acestei evoluţii (managementul cunoaşterii, învăţarea organizaţională, sistemele inteligente), delimitarea dintre latura teoretică şi cea aplicativă să rămână pur convenţională.

Noile elaborări de concepte şi soluţii, investite dintru început cu vocaţie operaţională, sunt integrate în proiecte, se expun transparent unei validări comunitare, inclusiv la scară internaţională, şi se transformă în realitate sub formă de modele, instrumente şi practici organizaţionale ; dinamica lor novatoare atestă că, înainte de toate, cunoaşterea înseamnă originalitate în diversitate.

Viziunea americană şi vest-europeană, formată în medii organizaţionale cu valori preponderent individualiste, situează pe prim plan diseminarea şi utilizarea cunoaşterii ; în contrast, viziunea japoneză se concentrează pe producerea cunoaşterii, diseminarea ei fiind implicită într-un mediu centrat tradiţional pe valorile grupului. Pradoxal, în abordarea occidentală, aplatizarea piramidei ierarhice este considerată o soluţie necesară pentru întemeierea organizaţiilor pe cunoaştere, în timp ce, în cea japoneză, acelaşi scop continuă să fie servit, în mod redutabil, de ierarhii înalte.