Parteneriat public privat, o forma eficientă de exercitare a managementului public

Parteneriatul public privat constituie o modalitate de introducere a managementului privat in serviciile publice pe calea unei legaturi contractuale pe termen lung intre un operator si o autoritate publica. In mod fundamental parteneriatul public privat asigura serviciul public in totalitate sau partial , in functie de fondurile private atrase si face apel la know- how-ul sectorului privat.

Parteneriat – o asociere intre doi sau mai multi parteneri pentru realizarea unui obiectiv , actiuni , afaceri.

Public – apartine unei colectivitatii , fiind sub semnul statului , privit ca administratie locala sau centrala.

Privat – particular , individual .

Parteneriatul public privat presupune existenta unui raport optim intre sectorul public si cel privat , el devine necesar si posibil cand privatul detine o pondere semnificativa in economie.

- sectorul public si privat lucreaza impreuna pentru realizarea unor proiecte care necesita instrumente financiare deosebite ( lucrari de infrastructura , constructii drumuri , poduri , tunele sau linii de CF )

- modalitate adecvata prin care este abordata dezvoltarea economica in teritoriu ( constructia , operarea si vanzarea unor obiective “ la cheie” ex: spitale )

- valoarea adaugata

• administratia publica si antreprenorii privati isi pastreaza identitatea , personalitatea juridica si responsabilitatile directe

• fiecare parte are un “ input specific”

• cooperarea este benefica tuturor partilor , folosind noi oportunitati pe o piata in dezvoltare

CARACTERISTICILE PARTENERIATULUI PUBLIC PRIVAT

Sectorul privat îşi face simţită prezenţa în formule parteneriale cu sectorul public, aducând o contribuţie importantă la soluţionarea diver¬selor probleme comunitare. Parteneriatul public privat a înregistrat, în ultimul timp, o expansiune surprinzătoare în prestarea multiplelor forme de servicii publice, inclusiv în domeniul serviciilor socile.

Astfel considerând existenţa personalităţii juridice, parteneriatele pot avea un caracter formal sau informal. Gradul de instituţionalizare a parteneriatelor poate varia de la o alianţă privind numai schimbul de informaţii la o agenţie oficială, administrată şi finanţată în comun de parteneri din domeniul public şi privat. În cazul unor sarcini mai complexe sau de termen lung, sau când partenerii sunt structuri de tip diferit, parteneriatul tinde să fie formalizat.

Un alt criteriu pentru clasificarea parteneriatelor este tipul obiectivului urmărit. Astfel, pot fi întâlnite parteneriate de reprezentare prin federaţii, uniuni, consilii, alianţe, forumuri, coaliţii, etc. create pentru participarea la planificarea politicilor. Relaţiile de acest fel au un caracter predominant consultativ. Aceste structuri aduc experţi şi părţi interesate pentru a furniza consultanţă administraţiei publice locale pentru probleme cum ar fi planificarea strategică, oferirea de recomandări privind modalitatea de a răspunde diverselor provocări de diferită natură cu care se confruntă sectorul public, sprijin acordat pentru stabilirea priorităţilor de eficientizare a serviciilor publice, constituirea unui cadru de comunicare pentru dezvoltarea durabilă a unui parteneriat. Avantajul acestui tip de parteneriat constă în facilitarea comunicării între liderii din sectorul public şi privat, asigurarea unei surse de consultanţă pentru sectorul public asupra aspectelor tehnice ale dezvoltarii.

Parteneriatele operaţionale presupun existenţa unor proiecte concrete ca motiv al asocierii şi are drept scop dezvoltarea diverselor forme alternative de servicii . Parteneriatele bazate pe proiecte sunt create pentru a îndeplini obiective specifice sau pentru a supraveghea implementarea unui proiect anume, axat pe o singură problemă. În acest caz, se poate avea în vedere un singur scop, deşi parteneriatul poate avea un caracter multifuncţional în organizarea şi prestarea unui serviciu public.

CONTRACTAREA SERVICIILOR SOCIALE

Contractarea serviciilor sociale în lo¬cul producerii acestora de către admi¬nistraţiile publice locale este considerată o formulă de succes în aplicarea principiilor parteneriatului public-privat în domeniul social şi reflectă o schimbare a abordării organizaţiilor pu¬blice, de la o perspectivă ierarhică la o perspectivă competitivă, de piaţă, în care rolurile celor două părţi implicate sunt clar separate, drepturile de proprietate explicate.

Contractarea socială a ONG a fost identificat de către Elena Zamfir în lucrarea „Politici sociale în România” , care menţionează că un principiu important, care trebuie promovat pe măsura dezvoltării experienţei şi a mijloacelor corespunzătoare, îl reprezintă încurajarea serviciilor sociale de stat de a „cumpăra” servicii de la organizaţiile ne-guvernamentale.

În loc de a considera că trebuie să deţină monopolul tuturor serviciilor sociale, autorităţile publice trebuie să sprijine organizaţiile locale sau naţionale care pot prelua unele activităţi, inclusiv oferind o finanţare totală sau parţială a acestora.

Contractarea socială va avea maximum de eficienţă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: