Noi tendințe în organizarea structurală

Organizarea structurală constă în gruparea

funcţiunilor, activităţilor, atribuţiilor şi

sarcinilor, în funcţie de anumite criterii, şi

repartizarea acestora, în scopul realizării

lor, în subdiviziuni organizatorice pe grupuri

şi persoane în vederea asigurării unor

condiţii cât mai bune pentru îndeplinirea

obiectivelor firmei.

Tendințe generale în schimbarea organizaţională

Decentrarea (Martin Albrow, 1997) prin care autorul înțelege dezmembrarea, estomparea sau chiar diluarea legăturilor ce contribuiau înainte la configurarea unui sistem;

Răspandirea rețelelor (Gofee și Scase, 1995) ce evidențiază schimbările produse la nivelul corporațiilor între anii 1980 și 1990 și care prevede extinderea peisajului organizațional;

Teoria Haosului prin care au fost acceptate dimensiunile culturale în viața organizațională.

Așadar, decuplarea, diluarea sau

dezmembrarea legăturilor puternice ce

au constituit odata forța și simbolul

modelului unic de organizare se

constituie în premise ale diversificării și

fluidității formelor organizaționale.

Strategii de schimbare organizaţională

Exemple de strategii de schimbare:

Reducerea mărimii (downsiying)

Reconceperea (reengineering)

Inovarea strategică

Organizarea prin haos

Tendințe cu privire la accentele și direcțiile pe care le putem sesiza în proiectarea noilor forme de organizare

Estomparea granițelor sau creșterea

permeabilității lor prin:

Aplatizarea ierarhiilor

Descentralizarea procesului de luare a deciziei

Reducerea mărimii organizației

Împuternicirea persoanelor și a grupurilor prin adoptarea și implementarea practicilor de autocontrol

Învățarea continuă

Autoresponsabilizarea etc

Tendințe cu privire la accentele și direcțiile pe care le putem sesiza în proiectarea noilor forme de organizare:

Deplasarea permanenta a membrilor diferitelor unități și subunități

organizaționale dintr-un loc in altul, astfel încât aceștia vor avea

posibilitatea de a asimila și interioriza diferite perspective și

moduri de acțiune.

O altă tendință ar fii raspândirea și aplicarea tehnologiilor de

informare prin intermediul computerelor.

Temele centrale la care se

raporteaza noile

schimbări organizaționale

sunt flexibilitatea,

schimbarea, incertitudinea

versus stabilitatea și

durabilitatea.

Noile forme de organizare au fost

denumite și descrise sub numele de:

rețele (Miles și Snow, 1986),

grupări (Mills, 1991),

matrice perpetue (Bartlette și Ghoshal, 1989)

Organizarea de tip rețea

Bazată pe relații de coordonare;

Înlocuiesc aproape în totalitate relațiile verticale de comunicare și control cu relațiile laterale;

Legăturile formale sunt acum înlocuite cu parteneriatul dintre diferite organizații;

Poate apărea și ca rezultat al contractării majorității serviciilor în afara organizației (outsourcing).

Organizația virtuală

Atunci când toate activitățile unei organizații sunt contractate în afara propriilor granițe;

Virtualitatea a devenit posibila prin introducerea și folosirea computerului;

Tehnologia informației dematerializează organizația modernă;

Informația electronică se poate afla oriunde și poate fi folosită de oricine, în mod simultan, indiferent de localizarea pe Glob;

Angajații unei astfel de organizații folosesc poșta electronică și alcătuiesc rapoarte folosind bazele de date din rețea.