Munca - motivații, recompense, satisfacții

Abordare teoretică - conceptul de motivaţie

Motivarea este un proces intern, şi nu, un imperativ care poate fi impus din exterior. Pentru a înţelege motivarea, managerii trebuie întâi să înţeleagă motivele pentru care indivizii se comportă într-un anume fel şi pentru care au anumite reacţii în situaţii ameninţătoare sau prin care se încearcă influenţarea.

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române defineşte motivaţia ca fiind “totalitatea motivelor sau mobilurilor (conştiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acţiune sau să tindă spre anumite scopuri”. Termenul de motivaţie este derivat din cuvântul latin movere şi defineşte o stare interioară care energizează, activează sau pune în mişcare un individ, canalizând şi orientând comportamentul său în direcţia unui obiectiv.

Motivaţia reprezintă suma energiilor interne şi externe care iniţiază şi dirijează comportamentul uman spre un scop care, odată atins, va determina satisfacerea unei necesităţi (H. Neuman ) .

Motivaţiile reprezintă elementele, formale sau informale, de natură economică sau moral-spirituală, pe care proprietarii şi managerii le administrează salariaţilor în scopul satisfacerii unor necesităţi individuale şi de grup, pentru a-i determina să contribuie la desfăşurarea activităţilor şi îndeplinirea obiectivelor organizaţiei prin atitudinile, comportamentele, eforturile şi deciziile lor.

Gary Johns defineşte motivaţia ca fiind „măsura în care un efort persistent este dirijat pentru realizarea unui scop“ . Din interacţiunea directă salariat – sarcină se naşte motivaţia intrinsecă – ca expresie a nevoii de autodezvoltare, iar din interacţiunea manager – salariat izvorăşte motivaţia extrinsecă.

Cu alte cuvinte, motivarea este acţiunea de a motiva pe un altul, iar motivaţia reprezintă totalitatea mobilurilor (conştiente sau nu) care-i determină pe oameni să facă anumite lucruri, să aleagă din mai multe variante un anumit comportament, să acţioneze într-un anume fel pentru atingerea unor scopuri. Motivaţia este asociată demersului raţional şi posibilităţii de opţiune asupra unei variante de acţiune. Ţintele pe care individul le vizează prin muncă sunt de natură economică sau pot fi legate de propria-i dezvoltare în plan psihosocial. Motivaţia reprezintă acţiunea forţelor interne şi ale celor externe individului, conştientizate sau nu, în măsură să-i determine comportamentul.

Teorii motivaţionale

Există o multitudine de teorii cu privire la motivaţie, însă dintre cele mai cunoscute punctăm:

1. Teoria nevoilor

2. Teoria aşteptărilor

3. Teorii interacţioniste

4. Teoria echitatii

1. Teoria nevoilor – cu privire la această teorie, s-a demonstrat faptul că individul este motivat şi poate fi determinat să acţioneze datorită unor nevoi pe care le are.

Teoriile cele mai importante bazate pe nevoi sunt:

Teoria nevoilor lui A. Maslow (1954)

Pornind de la observaţii clinice, Abraham Maslow a dezvoltat două idei fundamentale:

• nevoile umane pot fi ierarhizate pe cinci nivele care pot fi reprezentate printr-o piramidă ;

• atât timp cât o nevoie nu este satisfăcută, ea constituie o sursă de motivare. În momentul în care a fost satisfăcută, nevoia de nivel superior va deveni o nouă sursă de motivare.

Teoria lui Herzberg (1960)

În anii 60, Frederick Herzberg completează teoria lui Maslow. El a încercat să identifice care sunt factorii sursă de satisfacţie (factori motori) şi cei care sunt surse de insatisfacţie (factori de igienă).

• factorii motori: posibilităţile de carieră, responsabilitatea, bună apreciere a performanţelor, conţinutul muncii, sentimentul de putere.

• factorii de igienă: relaţiile şef-subordonat, avantajele sociale, condiţiile materiale, politica de personal din întreprindere.