Migrația Forței de Muncă

Cap. I Migraţia forţei de muncă - definiţie, evoluţie, cauze şi efecte

Migraţia a existat de la începuturile omenirii. Fenomenul nu a încetat în timp, însă a înregistrat schimbări şi a căpătat noi forme.

Mişcarea geografică neîncetată a populaţiilor primitive care căutau hrană sau care erau alungate de variaţiile imprevizibile ale factorilor naturali, nu ezitau să străbată spaţii largi în căutarea unor locuri mai îmbelşugate, care le puteau oferi toate resursele necesare vieţii, această mişcare fiind în strânsă legătură cu originile umanităţii.

Migraţia avea încă de pe atunci o importanţă socială clară: prin ea se evitau consecinţele negative de ordin ecologic, se puteau descoperi condiţii superioare de existenţă, se asigură aşadar continuitatea speciei umane.

Încă din Antichitate mişcările maselor de sclavi constituiau principalele fluxuri migraţionale. Pe plan extern, politica statelor sclavagiste întreţinea o migraţie cu scop colonizator: mulţi soldaţi din trupele cuceritoare renunţau la cariera militară şi se stabileau în teritoriile ocupate.

În Evul Mediu rãspândirea popoarelor migratoare şi asimilarea lor de către populaţia autohtonă au creat premisele demografice ale formării statelor feudale centralizate. Datorită intoleranţei politice şi religioase generată de complexitatea centralizării feudale, grupuri mari de persoane sunt nevoite sã migreze şi astfel au loc importante descoperiri geografice precedate sau urmate de exoduri masive.

Pe parcursul evoluţiei societăţii umane fenomenul migraţional ajunge să fie privit ca un element normal şi structural al societăţii. O caracteristică importantă a populaţiei este deplasarea dintr-un loc în altul. Dreptul de a se deplasa a fost recunoscut la nivel mondial de peste o jumătate de secol, prin adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Declaraţia stipulează în Articolul 13: „Oricine are dreptul să se deplaseze liber şi să-şi stabilească reşedinţa pe teritoriul oricărui stat” şi „Oricine are dreptul să părăsească o ţară, inclusiv cea de origine, şi să se întoarcă în ţara sa”.

Diferitele accepţiuni ale termenului de migraţie:

 Fenomen social complex, care a afectat aproape toate statele lumii, fie în calitate de stat de origine, tranziţie sau destinaţie;

 Mişcarea sau fluxul persoanelor dintr-un stat în altul, care duce la crearea unor “reţele” de relaţii sociale, economice, culturale, politice între oamenii din statul de origine şi cei din statele de destinaţie;

Principalele etape ale migraţiei de-a lungul istoriei sunt:

- Etapa 1335-1846, perioada unor mari transformări sociale în aproape toate statele Europei Occidentale, marchează o înflorire a migraţiei din secolul al XVIII-lea. Curenţii principali pornesc din ţările atlantice, îndeosebi Anglia şi Scoţia, din ţările Scandinaviei şi în secundar, din Franţa. Numărul celor plecaţi se preconiza la circa 100.000 de persoane în întreaga perioadă, emigranţii fiind în principal ţărani sau, în parte, meşteşugari, direcţiile de deplasare vizau îndeosebi America de Nord şi coloniile europene din Australia şi Noua Zeelandă.

- Etapa 1846-1880 se caracterizează prin deplasări masive care ajung la 300.000-500.000 de persoane pe an în această perioadă, în care predomină emigranţi lipsiţi de mijloace materiale, direcţiile de deplasare rămân de regulă aceleaşi din perioada anterioară.

- Etapa 1880-1914, perioada premergătoare primului război mondial, se caracterizează printr-o creştere puternică a migraţiei atingând, în medie, circa 800.000 persoane anual(cu maximum de 2.000.000 în 1910 din care 1,3 milioane proveneau din Europa). Masa emigranţilor o formează muncitori necalifucaţi, fără mijloace şi resurse de trai. Zonele de imigrare se extind, America de Nord rămânând în continuare atracţia principală.

- Etapa 1914-1940 prezintă trăsături distincte. Ia amploare, spre deosebire de perioada de dinaintea primului război mondial, emigraţia forţată rezultată din poziţia unor guverne faţă de minorităţile naţionale sau din alte atitudini politice şi religioase, din condiţiile unor tratate de pace, în urma formării noilor state independente.

- Etapa de după al doilea război mondial. Ce de-al doilea război mondial a determinat schimbări importante în mişcarea migratorie. Milioane de oameni au fost evacuaţi, alţii au emigrat temporar, au avut loc schimburi de populaţie între ţări vecine, au reînviat migraţiile determinate de cauze economice. Aceste migraţii se deosebesc fundametal de cele de dinainte de război prin proporţiile, direcţiile şi formele lor. Asemenea modificări au avut loc datorită noilor situaţii care caracterizează lumea capitalistă din acceastă perioadă.

Fig. 1 a) Harta migraţiei internaţionale

Printre cauzele care au condus la apariţia şi dezvoltarea fenomenului migraţionist se pot enumera următoarele:

- Teoria economiei neoclasice: diferenţe dintre cererea şi oferta de forţă de muncă în diferite ţări;

- Teoria pieţei forţei de muncă segmentate (duale): sector primar versus sector secundar pe piaţa muncii din ţara de destinaţie;

- Perspectiva reţelelor de migranţi: acces la informaţie, sprijin în găsirea unui loc de muncă, a unei locuinţe;

- Teoria capitalului social: dezvoltarea reţelelor sociale – reducerea costurilor şi riscurilor asociate migraţiei;

- Nevoile concrete ale familiei/gospodăriei din care fac parte;

- Probleme economice cu care se confruntă România;

- Restructurarea industriei – privatizarea marilor companii, concedieri masive;

- Falimentarea întreprinderilor statului din mediul rural - reorientarea spre agricultură;

- Nevoia de a încerca ceva nou; modele de succes ale altor migranţi;

- Nivelul salariilor în România comparativ cu posibilităţile de câştig din ţările de destinaţie;