Managementul Strategiei

Strategia

Din punct de vedere istoric, se poate afirma ca la nivelul întreprinderilor, îndeosebi a celor profitabile a existat dintotdeauna o gândire strategicã, chiar dacã este vorba de o strategie implicitã sau de o emanaţie a conducãtorilor acestora lipsitã de formalism, care nu se baza pe modele de analizã si nu avea o largã comunicare.

De asemenea, interesul pentru strategie manifestat în cadrul firmelor a fost provocat de faptul cã mediul extern a devenit din ce în ce mai dinamic şi imprevizibil, aceasta permiţându-i întreprinderii sã influenţeze, prin anticipare, evoluţia mediului sãu înconjurator.

Astfel, de-a lungul timpului , strategiile au avut un rol esenţial in viaţa organizaţiilor, ele contribuind la conceperea şi fundamentarea activitãţilor din cadrul acestora.

I.Scurt istoric .Originea şi evoluţia strategiei.

Primii strategi

Termenul “strategie” derivã de la anticul cuvânt “strategos”. Titlul a fost inventat în legătură cu reformele democratice ale lui Kleisthenes care a dezvoltat o nouă structură socio-politicã de la Atena, dupã ce a condus o revoluţie împotriva unei oligarhii Spartane.

“Strategos” este un compus de la "Stratos", ceea ce înseamnã "armată", sau mai corect o armată "dispersatã" pe teren menitã să conducă; apariţia termenului a crescut complexitatea de luare a deciziilor in domeniul militar.

De asemenea, importanţa crescândă a forţelor navale în această perioadă a multiplicat variabilele comandantului, faptul ca trebuie să gandeasca acţiunea în plan. Prin urmare, întrebările de coordonare şi sinergie între diversele unităţi emergente ale organizaţiilor lor au devenit consideraţii imperative pentru comandanţii de succes.

Aşadar, în cuvintele lui Adlai Stevenson, putem vedea viitorul nostru în mod clar şi cu înţelepciune numai atunci când ştim calea care duce în prezent.

Totodatã, definirea conceptului de strategie, are la bazã o întreaga istorie de teorii precum cea a lui Brian Quinn, care considera cã “termenul strategos se referã la rolul generalului care comanda o armatã” ca apoi sã dobândeascã sensul de “artã a generalului” referindu-se la abilitãţile psihologice şi comportamentale care dãdeau posibilitatea acestuia de a-şi îndeplini rolul. De asemenea, conform lui Pericle, strategia avea rol de calitate managerialã, ca mai apoi sã capete funcţia de sistem unitar de guvernare globalã în perioada lui Alexandru cel Mare.

Şcoala francezã a preluat creator acest concept şi l-a dezvoltat, strategia redevenind preocuparea pentru reuşita unei acţiuni militare ofensive (Maurice de Saxe, Puysegur, Turpin de Crisse, Mazeroy, Contele de Guibert). Îl amintim aici şi pe Karl von Clausewicz, strategul binecunoscut al lui Napoleon Bonaparte.

În a doua parte a secolului al XX-lea, termenul a fost “redescoperit” de Mao Tze Dong, care a conceput o strategie de rãzboi revoluţionar in cadrul unui rãzboi civil si de generalul Charles de Gaulle, cel care a condus Franţa în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial, devenit ulterior primul preşedinte al acesteia. Nu ii putem omite nici pe Iosif Visarionivici Stalin şi Adolf Hitler, cãrora “strategia” le-a furnizat instrumentele pentru a-şi desfaşura fiecare propriul rãzboi. Pentru primul, scopul rãzboiului era obţinerea unei pãci avantajoase, iar pentru cel de-al doilea, dominarea lumii de cãtre rasa arianã.

I.1.Strategia şi strategul definite conform teoreticieniilor antici

Aieneias care a scris primul volum western care a supravieţuit cu privire la strategia militară, "Cum sa supravieţuieşti sub asediu", în mijlocul secolului al patrulea, a fost în primul rând interesat de modul de a implementa forţa de muncă disponibilã şi alte resurse la cele mai inalte avantaje. Strategia pe termen lung este definită în detaliu de către Frontinus în primul secol, ca "tot ceea ce este realizat de către un comandant, este caracterizat prin previziune, avantaj, întreprindere sau rezoluţie”.

Potrivit lui Xenophon, un comandant "trebuie să fie ingenios, energic, atent, plin de rezistenţă şi prezenţa de spirit, iubitor şi dur, direct şi viclean, alert şi înşelător, gata să joace totul şi sa doreasca să aibe totul, generos şi lacom, încrezator şi suspicios ".

În perioada atenienilor strategia a reprezentat mai mult o linie de funcţiune; formularea de strategii fiind o sarcină de conducere. Noile triburi şi comunităţile locale au format unităţi şi subunităţi ale armatei, şi au fost apoi în structurile socio-politice capatand valenta de oraş-stat.

II. Conceptul de strategie

Aşadar , având în vedere informaţiile şi analizele de-a lungul timpului in vederea definirii termenului de strategie putem evidenţia faptul cã acesta cuprinde ansamblul de obiective majore ale organizaţiei pe termen lung, principalele modalitãţi de realizare, împreunã cu resursele alocate, pentru obţinerea avantajului competitiv potrivit misiunii organizaţiei.