Managementul Resurselor Umane

Timp indelungat, intreprinderea nu a avut decat o finalitate financiara (profitul) pe care o atingea prin indeplinirea functiei sale economice (satisfacerea unei cereri solvabile prin comercializarea produselor sale). De aceea, pana de curand, problemele relatiilor care apar in interiorul intreprinderii au fost considerate drept accesorii, relevand pur si simplu metodele de gestiune incredintate unui sef de personal. Esenta functiilor sefului de personal erau de ordin administrativ, juridic si disciplinar (acesta era adesea - si mai este uneori - un militar de stil vechi).

Datorita evolutiei conceptiilor si a raporturilor de forte, finalitatea sociala a activitatii organizatiilor este inteleasa si acceptata de tot mai multi conducatori, ceea ce a antrenat o schimbare majora cu privire la locul si rolul muncitorilor in sanul unei intreprinderi. Domeniul de activitate si tipul de preocupari ale serviciilor de personal s-au dezvoltat considerabil. Importanta functiei a crescut, fapt care a antrenat schimbari inclusiv in denumirea responsabililor: seful de personal a devenit, in cele mai multe cazuri, director de relatii sociale (in marile intreprinderi) si a fost subordonat direct directorului general, in acest context, politicile de personal au cunoscut o evolutie importanta datorita:

1) schimbarilor tehnice care au antrenat transformari profunde in organizarea muncii si in conduita oamenilor;

2) schimbarilor economice si sociale respectiv, evolutia nevoilor si exigentelor consumatorilor, ridicarea nivelului lor cultural si schimbari majore in modul lor de viata. Toate acestea, impreunacu evolutia cadrului juridic si dezvoltarea sindicalismului, au marcat puternic politicile sociale ale intreprinderilor;

3) schimbarilor sociologice intervenite in conceptia referitoare la raporturile individ-munca. La dimensiunea fiziologica a omului - singura de care, timp indelungat, se tinuse cont - s-au adaugat recunoasterea apartenentei sociale si luarea in considerare a

motivatiilor personale, psihologice si intelectuale, pentru a obtine o perspectiva mai larga a nevoilor omului la munca.

1. Conceptul de Resurse Umane

In pofida faptului ca progresul tehnic a redus tot mai substantial prezenta omului in unele procese de productie, pe nici o treapta de evolutie a umanitatii nu s-a remarcat vreun proces economic care sa se poata dispensa de contributia omului. Dimpotriva, aceasta implicare devine tot mai substantiala, intrucat omul concepe si realizeaza aparatul productiv necesar satisfacerii nevoilor sale tot mai diverse. In literatura economica este unanim acceptata ideea ca intre resursele economice, cele umane detin intaietatea, intrucat oricat de tehnicizate ar fi procesele de productie este nevoie de interventia omului pentru a rezolva anumite situatii neprevazute sau pentru a crea noi stari ale aparatului productiv care sa corespunda unui nou context economic si social.

Daca importanta primordiala a resurselor umane este recunoscuta, nu acelasi lucru se poate spune despe definirea notiunii de resurse umane, care a cunoscut abordari destul de numeroase si de variate. Rigoarea specifica statisticii ne obliga la o definire cat mai clara si precisa a acestui important indicator economic. O precizarea importanta se impune de la inceput: conceptul de resurse umane este privit in literatura de specialitate din doua puncte de vedere, sub aspect microeconomic si macroeconomic. Evident, in fiecare din cele doua cazuri, continutul indicatorului si gradul sau de cuprindere va fi altul.

Cornescu Viorel, Mihailescu Ion, Stanciu Sica

- "Management general "

Editura Actami, Bucuresti 2001

Emilian Radu, Tigu Gabriela, State Olimpia, Tuclea Claudia

- "Managementul resurselor umane",

Editura ASE, Bucuresti 2003

Manolescu Aurel

- "Managementul resurselor umane",

Editura Economica, Bucuresti, 2001