Managementul relației profesor-elevi

Abordări ale relaţiei profesor- elevi

Relaţia profesor –elev este esenţială pentru realizarea intenţiilor educaţionale şi pentru efectivizarea influenţei educaţionale. De aceea, vom analiza, foarte pe scurt, mai multe modele de educaţie şcolară care se bazează pe anumite moduri de educaţie şcolară care se bazează pe anumite moduri de considerare a acestei relaţii. Intenţia noastră este de a sugera şi necesitatea trecerii de la o relaţie asimetrică la una simetrică, de parteneriat autentic în educaţie. Principalele modele avute în vedere sunt:

-Influenţa educaţională prin acţiuni de opresiune-represiune. Este primul tip de relaţie educaţională apărut în istorie. El se bazează pe constrângerea violenţă şi pe pedepse aplicate elevilor de către profesor. Această relaţie creează dependenţă, bazată pe teamă, a elevului faţă de profesor. Totodată, orice urmă de bucurie şi de plăcere se dorea a fi eliminată din educaţie- deoarece erau considerate păcate, iar educaţia privită ca o pregătire pentru lumea rea în care elevul se va integra la terminarea şcolii.

-Influenţa educaţională prin ierarhizarea elevilor- care datează tot din antichitate- se bazează pe încurajarea de către profesor a competiţiei şi a concurenţei între elevi. Efectele negative ale acestei orientări sunt delaţiunea, vanitatea şi gelozia.Acest tip de influenţă va crea elevi adaptaţi mediului şcolar, dar inadaptaţi mediului social şi analfabeţi emoţional şi social.

-Influenţa educaţională care folosea supunerea spiritului prin ambianţă şi incitare la admiraţie şi imitaţie. Este modul tipic de influenţă în mase, specific societăţilor totalitare – comuniste şi fasciste – care foloseau, pentru a educa, diferite modalităţi de spălare a creierului.

-Influenţa educaţională iniţiată şi întreţinută prin raporturi afective, mai mult sau mai puţin profunde, între profesor şi elevi – aşa – numita dragoste pedagogică care creează, însă, dependenţă afectivă a elevului faţă de profesor şi nedezvoltarea emoţională.

-Influenţa asupra elevului prin acordarea unei anumite libertăţi de mişcare şi de iniţiativă. Este concepţia diferitelor orientări ale şcolii active, în esenţă antiintelectualistă, deoarece susţine primatul educaţiei prin experienţă directă. Deşi se proclamă primatul intereselor, aspiraţiilor şi al dorinţelor elevului, nu se renunţă la controlul strict asupra acestuia şi nici la considerarea profesorului ca superior din punct de vedere uman. Este o educaţie prin omisiune şi, în cea mai mare parte, individualistă. Nici în acest caz nu se urmăreşte diminuarea dependenţei faţă de profesor şi, deci, nici nu se încurajează autonomia elevului.

Din cele relatate mai sus rezultă cu claritate necesitatea reevaluării relaţiei educaţionale în conformitate cu valorile societăţii contemporane: libertate, responsabilitate, toleranţă, cooperare etc. Pentru ca această nouă abordare a relaţiei profesor elev să poată exista, sunt necesare:

-Asumarea de către profesor şi elevi, a unei responsabilităţi morale comune în cadrul relaţiei educaţionale care duce la angajarea în procesul educaţional.

-Recunoaşterea reciprocă a dreptului de a fi altfel şi valorizarea fiecărei fiinţe umane în parte indiferent de cât şi de cumeste ea diferită.

-Încrederea în posibilităţile fiecărei fiinţe umane de a progresa

-Recunoaşterea faptului că elevii şi profesorii sunt parteneri sociali cu funcţii complementare dar cu responsabilitate comună.

-Considerarea şcolii nu numai ca un loc de transmitere culturală ci ca mediu de construcţie culturală.

-Renunţarea la principiul „căii optime unice” şi conştientizarea faptului că majoritatea problemelor sociale şi umane au mai multe soluţii echi-finale şi echivalente.

-Promovarea autenticităţii şi a sincerităţii : a fi tu însuţi este mai important decât a avea dreptate.

A fi profesor – manager înseamnă o reformulare, la un nivel calitativ superior, a vechiului rol de conducător al acţiunii de formare – dezvoltare a elevilor, prin predarea, invatarea si evaluarea disciplinei de specialitate, prin activitati instructiv – educative. După E. Joita procesul de învățământ, ca proces instructiv – educativ, reprezintă un proces managerial.

Comportamentul managerial al profesorului ca manager educaţional este extins de la nivelul global, instituţional, la cel al clasei, al rezolvării diferitelor situaţii specifice procesului instructiv – educativ concret; relaţiile profesor – elevi apar ca un barometru al aplicării principiilor managementului educaţional.

In îndeplinirea rolurilor de coordonare a activității de predare – învățare evaluare, consilierea elevilor, implicarea în parteneriatul educaţional, în coordonarea activității extraşcolare, în realizarea activității de cercetare pedagogică și informare continuă, în rezolvarea obiectivelor la nivelul școlii, profesorul antrenează diferite dimensiuni manageriale.