Managementul Întreprinderilor Mici și Mijlocii

CAPITOLUL 1: ROLUL ŞI IMPORTANŢA

ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII

1.1 Definirea noţiunilor de întreprindere şi întreprinzător:

Întreprinzătorul este persoana fizică autorizată sau persoana juridică ce, în mod individual sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice, organizează o societate comercială, denumită în continuare întreprindere, în vederea desfăşurării unor fapte şi acte de comerţ conform prevederilor legale.

Prin întreprindere, se înţelege orice formă de organizare a unei activităţi economice, autonomă patrimonial şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piaţă, în condiţii de concurenţă.

În ceea ce priveşte definirea IMM-urilor, nu există o definiţie clară a acestora. De obicei, în încercarea de a defini întreprinderile mici şi mijlocii se iau în considerare aspecte legate de dimensiunea afacerii, precum: cifra de afaceri, capital social, numărul de personal, profitul.

Dintre toate acestea cel mai important/frecvent criteriu utilizat este cel al numărului de personal. Astfel, în funcţie de numărul mediu scriptic anual de personal, IMM-urile se definesc după cum urmează:

- până la 9 salariaţi – microîntreprinderi;

- între 10 şi 49 de salariaţi – întreprinderi mici;

- între 50 şi 249 de salariaţi - întreprinderi mijlocii.

Legea nr. 346 din 2004, lege privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, precizează faptul că pentru ca o societate să fie definită ca IMM, trebuie să îndeplinească şi următoarea condiţie referitoare la cifra de afaceri, adică realizează o cifră de afaceri anuală echivalentă cu până la 8 milioane de euro sau au un rezultat anual al bilanţului contabil care nu depăşeşte echivalentul în lei a 5 milioane euro.

În funcţie de relaţia lor cu alte întreprinderi, pot exista 3 tipuri de întreprinderi:

a) întreprinderi autonome – o întreprindere autonomă este cea care deţine mai puţin de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot (oricare dintre acestea este mai mare) în una sau mai multe întreprinderi, sau una sau mai multe întreprinderi NU deţin mai mult de 25% sau drepturile de vot ale întreprinderii de referinţă;

b) întreprinderi partenere – sunt cele între care există următoarea relaţie: întreprinderea (din amonte) deţine, individual sau în comun cu una sau mai multe întreprinderi legate, 25% sau mai mult din capitalul social sau din drepturile de vot (oricare dintre acestea este mai mare) ale unei alte întreprinderi (din aval); în acest caz, pentru a determina datele cu privire la număr mediu de angajaţi, cifră de afaceri anuală şi activele totale se vor considera 100% datele întreprinderii de referinţă, cumulat proporţional (în funcţie de situaţia concretă) cu 25-50% din datele întreprinderii partenere;

c) întreprinderi legate – sunt cele între care există raporturi speciale, în sensul că, o întreprindere deţine majoritatea capitalului social sau al drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor celeilalte întreprinderi (respectiv>50%), exercitând o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu aceasta sau al unei clauze din statutul acesteia; în această situaţie, 100% din datele întreprinderii legate trebuie adăugate la cele ale întreprinderii de referinţă pentru a se putea determina conformarea cu plafoanele de încadrare în categoria IMM-urilor.

Este util de reţinut că, în timp ce respectarea pragurilor referitoare la numărul mediu de salariaţi este obligatorie, un IMM poate alege între a respecta fie pragul referitor la cifra de afaceri din exerciţiu financiar anterior, fie cel referitor la activele totale. Practic nu este necesară satisfacerea simultană a ambelor criterii şi prin urmare se poate depăşi unul dintre ele fără pierderea statului de IMM.

Organizarea internă a IMM-urilor este influenţată în mod fundamental de două aspecte:

a) în 80% din cazuri, conducerea este asigurată de proprietar ceea ce împiedică într-o anumită măsură apariţia şi manifestarea disocierii de autoritate;

b) salariaţii sunt slab sau puţin sindicalizaţi ceea ce contribuie la formarea unor relaţii privilegiate între salariaţi şi proprietari. Această relaţie este influenţată de personalitatea conducătorului.

1.2. Rolul şi importanţa IMM-urilor:

Importanţa IMM-urilor, în economia oricărei ţări, decurge din următoarele trăsături ale acestora:

- oferă noi locuri de muncă;

- favorizează inovarea şi flexibilitatea;

- se constituie practic în locuri unde personalul se perfecţionează şi de unde se poate îndrepta apoi spre întreprinderile mari;

- stimulează concurenţa;

- ajută la buna funcţionare a întreprinderilor mari pentru care prestează diferite servicii sau produc diferite subamsamble;

- fabrică produse şi prestează servicii în condiţii de eficienţă.

În România, factorii care favorizează dezvoltarea iniţiativei particulare în domeniul afacerilor mici, sunt:

- existenţa forţei de muncă bine calificate;

- existenţa resurselor naturale;

- utilizarea incompletă a patrimoniului regiilor autonome şi a societăţilor comerciale;

- existenţa unui cadru legislative care permite înfiinţarea IMM-urilor;

- utilizarea incompletă a suprafeţelor de producţie din mai multe unităţi economice;

- utilizarea incompletă a utilajelor şi a echipamentelor de producţie.

În ceea ce priveşte rolul întreprinderilor mici şi mijlocii, se evidenţiază următoarele aspecte:

1. Regulator al dezechilibrelor, prin permanenta tendinţă a întreprinzătorilor mici de a se implica acolo unde nu este un echilibru şi de a realiza o alocare a resurselor în vederea obţinerii profitului.

2. Potenţial ridicat de creare de noi locuri de muncă. Sectorul mic şi mijlociu angajează mai multă muncă pe unitatea de capital decât cele mari, dar şi costul pentru crearea unui nou loc de muncă în IMM-uri este mai mic decât în întreprinderile mari.

3. Sursă de concurenţă, asigurându-se un element suplimentar competitiv pentru oligopoluri şi monopoluri, reducându-se capacitatea de a controla piaţa.

4. Importanţi furnizori specializaţi de piese, subansamble şi servicii pentru întreprinderile mari.

5. Contribuie la formarea ofertei de mărfuri, oferind produse pentru pieţe limitate sau specifice, care nu sunt suficiente pentru întreprinderile mari sau pentru care nu este satisfăcută cererea numai prin intermediul întreprinderilor mari.

6. Utilizarea factorilor de producţie mai puţini eficienţi, care, în alte condiţii, nu ar fi folosiţi într-un proces de producţie.