Pentru a explica fenomenul conducerii - din perspectiva cognitiva - trebuie specificati factorii care separa liderii de non-lideri, dar si procesele perceptive prin care liderii sunt identificati de catre cei care ii urmeaza.
Intr-un model de procesare a informatiei sociale, Lord (1985) descrie conducerea prin 2 procese calitativ diferite:
- unul bazat pe recunoastere (ex. daca cineva este onest, inteligent, deschis, el poate fi recunoscut ca avand calitati de conducerea)
- altul, inferential (ex. cand o persoana este considerata direct responsabila de rezultatul favorabil al unei activitati importante, poate fi inferata conducerea activitatii de catre acea persoana).
Ambele procese pot fi automate sau controlate.
- Recunoasterea ca proces al perceptiei conducerii
Lord - teorii implicite ale conducerii - considera conducerea o categorie generala, esentiala, supraordonata, contextul, situatia diferentiind aceasta categorie la un nivel inferior. Deci, potrivit acestor teorii, conducerea este o structura cognitiva aflata in memoria celor care o percep, formata prin asimilarea experientei lor cu liderii in contexte particulare. Cand percep conducerea, ei utilizeaza gradul de adecvare a informatiei prezente la aceasta structura, deja existenta.
,,Conducerea - arata Lord (1986, 1990) - este o categorie organizata ierarhic , intr-o maniera similara altor categorii de obiecte si persoane".
Printr-o analiza de continut a felului in care notiunea de conducere (lidership) este utilizata in presa, autorul a identificat 11 contexte diferite, folosite in specificarea tipurilor de lideri: militar, educational, business, religios, sportiv, politic (plan national), politic, financiar, minoritati, media, in situatii de munca
Sunt putine atribute care se aplica la toate cele 11 categorii, liderii din diferite contexte neavand acelasi set de trasaturi. Chiar daca un lider este eficient intr-un context, el poate avea dificultati daca isi schimba activitatea de conducere in altul.
In cea mai mare parte aceste procese sunt atribuiri cauzale, fiind utilizate pentru a lega perceptia conducerii cu cele mai importante evenimente organizationale. Heider (1946) arata ca cu cat oamenii vor fi considerati mai responsabili de rezultate favorabile si mai putin responsabili de cele nefavorabile, cu atat perceperea lor ca lideri este mai accentuata (teoria atribuirii).
- Perceptia conducerii si puterea liderilor
Perceptia conducerii este mai mult decat o simpla alternativa la teoriile trasaturilor si la teoria contingentei. Ea ne poate ajuta sa intelegem care este contributia conducerii la eficienta organizationala.
Unii autori (Hambrick si Finkelstein, 1987, Lord si Maher, 1990) considera ca impactul conducerii asupra rezultatelor organizationale depinde de ,,gradul de discretie - libertate- manageriala".
1. Numai daca managerii au libertate de actiune, ei pot influenta performanta.
2. In plus, perceptiile conducerii afecteaza cantitatea de libertate pe care managerii si-o pot permite in actiunile lor fizice (ex. alocarea resurselor) dar si in comportamentul lor simbolic, legat de valorile organizatiei (limbaj, natura relatiilor etc.).
3. Influenta, puterea liderului deriva din perceptiile subordonatilor.
Exista in literatura de specialitate actuala doua directii de investigatie a stilului managerial:
- de natura functionala - inspirata din literatura clasica - care cerceteaza stilurile manageriale (democrat, autoritar, permisiv) sub raportul manifestarilor, facandu-se abstractie de trasaturile persoanei (K. Lewin, Tr. Herseni - corelatie intre stil de conducere si pregatirea profesionala, C. Zamfir - coreleaza tipurile clasice de stiluri de conducere cu modelele X si Y, M. Zlate).
- de natura structurala - care investigheaza stilul managerial pornind de la structura persoanei (I. Moraru - conexiuni intre stilul managerial si trasaturile psiho-fiziologice ale personalitatii - temperament, caracter si aptitudini - A. Tabachiu).
Tinand cont de cele spuse anterior, putem conchide ca stilul managerial este reprezentat de o serie de particularitati ale persoanei prin care managerul isi realizeaza fiecare dintre functiile sale.
In plus, este fundamental ca stilul managerial sa fie raportat la dinamica grupului in care conducatorul isi exercita activitatea de conducere.
STILUL DE CONDUCERE SI PREGATIREA PROFESIONALA
Tr. Herseni coreleaza aceste doua componente si propune urmatoarele variante de stil de conducere:
- 1. Manageri valorosi profesional cu stil managerial pozitiv
- 2. Manageri valorosi profesional cu stil managerial negativ
- 3. Manageri mediocri profesional cu stil managerial pozitiv
- 4. Manageri mediocri negative nal cu stil managerial negativ.
Din punctul de vedere al eficientei, stilurile 1 si 3 (stil pozitiv de conducere) dau rezultate bune (atat sub raport productiv cat si socio-uman). Stilul 2 implica o deteriorare a relatiilor socio-umane, in timp ce varianta 4 este deficitara sub ambele aspecte (grupurile refuzand sa accepte la conducere o persoana slab pregatita profesional si cu un stil de conducere negativ).
STILURILE IN RAPORT CU INTENSITATEA MUNCII
Putem descrie trei tipuri de manageri ( E. E. Vendrov) :
- Tipul <<face tot>>, care gandeste pentru toti.
- Cel care deplaseaza toate problemele de rezolvat colaboratorilor sai, facandu-i pe acestia sa le solutioneze in locul sau.
- Cel care realizeaza o selectie severa a sarcinilor, rezervandu-si doar o serie restransa de probleme considerate a fi de competenta lui, restul transmitandu-le colaboratorilor sai.
STILURILE DE CONDUCERE SI VOINTA
A.Tabachiu arata ca exista in raport cu acest criteriu 4 categorii de manageri:
- Cei cu vointa puternica, care exceleaza in activitate printr-o comanda severa.
- Cei cu vointa puternica, dar care au si inclinatie spre blandete si indulgenta.
- Cei care au aparent vointa slaba, dar care sunt in fond exigenti, perseverenti, finalizand sarcinile incepute si rezolvand problemele existente.
- Cei cu o vointa slaba, influentati atat de grup cat si de liderii informali.
Exista o mare deosebire intre management si arta de a conduce. Management inseamna ,,a determina, a realiza, a-si asuma responsabilitatea, a dirija", pe cand arta de a conduce reprezinta ,,a influenta, a ghida intr-o anumita directie".
Asadar:
- managerii sunt oameni care fac lucrurile asa cum trebuie
- conducatorii sunt oameni care fac lucrurile potrivite.
Este vorba deci despre activitati de viziune si judecata - eficacitate (in cazul managerilor) versus activitati de stapanire a rutinei - eficienta (in cazul conducatorilor).
Arta de a conduce este ceva esentialmente uman, desi din pacate in organizatiile contemporane se pune accent exagerat pe uneltele cantitative formale.In sprijinul acestei idei sta constatarea ca persoanele din posturile cele mai inalte isi petrec 90% din timp cu altii si virtual acelasi interval de timp preocupati de problemele celorlalti. Asadar un factor cheie in conducerea eficienta este dezvoltarea creatoare a sinelui de catre manager.
Fara realizarea managementului sinelui conducatorii ar putea face mai mult rau decat bine, ei putand si provoca probleme nu doar sa le rezolve.
Rezultatul castigarii respectului de sine de catre manager este fenomenul inducerii la angajati a respectului de sine pozitiv fata de celalalt. Asadar, respectul de sine al managerilor este molipsitor.
Important este ca, o data castigat respectul de sine (stima de sine pozitiva), el trebuie pastrat. Astfel ca, managerii nu trebuie sa foloseasca niciodata, sau foarte rar critica sau sanctiunile in lucrul cu subalternii, iar atunci cand o fac trebuie sa se asigure de increderea neconditionata a acestora.
Stima de sine pozitiva are legatura cu"intelepciunea emotionala",care se reflecta in modul in care se raporteaza liderul la ceilalti.
Bennis identifica 5 abilitati cheie (ce apartin acestei sfere a intelepciunii emotionale) folosite de manageri:
1) Abilitatea de a-i accepta pe oameni asa cum sunt, nu asa cum ar vrea ei sa fie.
2) Capacitatea
1. Avramescu Monica Delicia, Leadership versus management intr-un context global, Bucuresti, Ed.Polirom, 2005
2. Constantin Bratianu, Management si marketing, Bucuresti, Ed.Teora, 2004
3. Nicolescu O., Verboncu I., Management, Editia a 3-a, Ed.Economica, Bucuresti, 1999
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
