Întreprinderi Mari versus Firme Mici și Mijlocii

Întreprinderi mari versus firme mici şi mijlocii

Întreprinderea sau firma – prin care înţelegem organizaţia alcătuită din una sau mai multe persoane, care desfăşoară activităţi , utilizând de regulă mijloace economice, în vederea obţinerii de profit – este cea mai răspândită formă organozatorică. Importanţa sa deosebită decurge din o serie de realităţi: ea generează cea mai mare parte a produselor şi şi serviciilor fără de care populaţia unei ţări nu ar supravieţui în prezent. Ea este principala creatoare de locuri de substanţă economică, de valoare adaugată în orice ţară, fară de care societatea contemporană nu poate exista. De asemenea, ofera locuri de muncă pentru cea mai mare parte a populaţiei. Apoi, performanţele sale condiţionează starea şi performanţele economiei fiecărei ţări şi standardul de viaţă al populaţiei din cadrul său.

Fireşte, întreprinderea nu poate şi nu trebuie să fie concepută ca o formă organizatrică izolată, ca un sistem închis sau semiînchis. Întreprinderea se abordează într-o viziune deschisă, fiind un sistem integrat cu numeroase alte suprasisteme, sectoriale sau teritoriale, locale, naţionale sau internaţionale. Deşi întreprinderea este considerată ca reprezentând celula economică de bază a societăţii, ea este abordată într-o viziune contextuală, holistică, implicând management şi stabilizare la nivel macroeconomic, desigur pe baza principiilor economiei de piaţă.

Întreprinderea mare şi firma mică şi mijlocie trebuie abordate ca unităţi esenţiale ale sistemului economic concurenţial, fiecare dintre acestea având o poziţie şi un rol bine definite în procesul dezvoltării economice.

Trăsăturile caracteristice ale întreprinderilor mici şi mijlocii, deşi sunt deosebit de pregnante, nu le izolează în contextul economiei de piaţă ci oferă premisele pentru coabitarea acestora cu întreprinderile mari. Abordarea problematicii specifice IMM nu poate fi completă dacă nu se are în vedere întregul sistem economic naţional, în care sunt integrate cu puternice influenţe întreprinderile mari.

Definite ca fiind acele unităţi economice care au peste 250 de salariaţi,

întreprinderile mari constituie după 1990 subiectul unor severe acuze deşi fac încă parte din ansamblul economiei naţionale. În sprijinul acestei afirmaţii se pot utiliza datele statistice oficiale care arată că cifra de afaceri în anii 2002 şi 2003 a reprezentat 38,1% şi respectiv 37,3% din cifra de afaceri totală, profitul brut în anii 2002 şi 2003 a reprezentat 29,0% şi respectiv 22,1% iar fondul de dezvoltare utilizat în anii 2002 şi 2003 a reprezentat 27,6% şi respectiv 23,2%.

Performanţele menţionate s-au realizat cu utilizarea a peste 40% din totalul forţei de muncă ocupate în societăţile comerciale din România şi a peste 50% din activele antrenate în activitatea economică, ceea ce determină valori scăzute ale indicatorilor de eficienţă economică relativă. Astfel cifra de afaceri pe salariat la întreprinderile mari a reprezentat în 2003 doar 68% din valoarea medie a acestui indicator calculat la nivelul întregii economii naţionale, profitul brut pe salariat la întreprinderile mari s-a situat în acelaşi an la 57% din valoarea medie. Cifra de afaceri raportată la fondul de dezvoltare utilizat a fost, în schimb, peste nivelul mediu înregistrat pe ansamblul societăţilor comerciale, în special ca urmare a diminuării semnificative a ponderii fondului de dezvoltare utilizat.

Analiza efectuată pe baza datelor statistice disponibile relevă faptul că în unele societăţi comerciale mari s-a resimţit în ultimii 2-3 ani o uşoară tendinţă de creştere a efectelor economice şi de reducere a costurilor unitare, ca efect combinat al acţiunii de privatizare urmată de utilizarea unei largi game de instrumente specifice economiei de piaţă de natura retehnologizării, reorientării producţiei pe baza studiilor de marketing, redimensionării cheltuielilor inclusiv prin reducerea numărului de personal ş.a.

O analiză sistemică a complexului economico-social românesc actual relevă faptul că dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii se poate realiza fără distrugerea cu orice preţ a întreprinderilor mari. O parte din argumentele care pot susţine ideea coexistenţei pe piaţa românească a întreprinderilor mari în competiţie perpetuă cu microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii sunt date, în primul rând, de existenţa unor domenii cum ar fi petrochimia, metalurgia, industria de îngrăşăminte, industria constructoare de maşini ş.a. în care optimul economic nu se poate realiza decât în întreprinderi de mari dimensiuni care pot finanţa retehnologizări de anvergură, studii de piaţă care să orienteze permanent structura cantitativă si calitativă a unei producţii vandabile. Conştienţi de necesitatea deţinerii în anumite domenii a unor întreprinderi mari, investitorii străini îşi manifestă intenţia de a achiziţiona acţiuni la unele din marile uzine româneşti evident în condiţii cât mai avantajoase, condiţii pentru obţinerea cărora înţeleg să utilizeze cele mai variate metode şi instrumente.

În al doilea rând, necesitatea echilibrării balanţei comerciale şi a balanţei de plăţi externe impune un export de valori mari pe care nu-l pot susţine exclusiv întreprinderile mici şi mijlocii datorită poziţiilor de monopol şi a puternicei concurenţe existenţa pe piaţa internaţională unde ca exportator eşti obligat să te confrunţi cu marile corporaţii multinaţionale care concentrează capitaluri de valori ce depăşesc adesea indicatori de ansamblu ai unor economii naţionale.

Pe de altă parte, o balanţă a legăturilor dintre ramuri elaborată pe principiile lui Leontief reflectă necesitatea şi oportunitatea coexistenţei întreprinderilor mari pe de o parte complementare; atât de complementare încât se poate afirma că nu există o economie modernă, competitivă şi performantă fără IMM care au o mare forţă şi viteză de adaptare la cerinţele pieţei, care să furnizeze produse şi servicii marilor întreprinderi. La rândul lor marile companii furnizeaază IMM tehnologii de vârf, exportă produse înalt manufacturate contribuind în acest fel la intrări de valută pentru balanţele de plăţi externe.

Orice economie de piaţă autentică este formată atât din întreprinderi mici şi mijlocii, cât şi întreprinderi mari. Analizele efectuate au relevat existenţa unor intese relaţii de complementaritate între IMM-uri şi întreprinderile mari. Explicaţiile acestei stări de fapt sunt multiple şi pot fi prezentate grupat în două categorii.

Întreprinderile mici şi mijlocii sunt esenţiale pentru întreprinderile mari întrucât ele reprezintă clienţii cei mai numeroşi care cumpară majoritatea produselor şi serviciilor întreprinderilor mari . Apoi, IMM-urile furnizează întreprinderilor mari majoritatea pieselor, subansamblelor, ansamblelor şi o parte apreciabilă din materiile prime, materialele, energie şi utilităţiile de care au nevoie. De asemenea, o parte din forţa de muncă utilizată în întreprinderile mari a lucrat înainte în IMM-uri. Acestea ,,absorb’’ majoritatea şomerilor ,,produşi’’ de întreprinderile mari. Mai mult, IMM-urile generează cea mai mare parte din întreprinderile mari.