Importanța infrastructurii în dezvoltarea regională

Infrastructura

I. Infrastructura de transport

Magistrale internaţionale de transport

România, prin aşezarea sa geografică, reprezintă o zonă de intersecţie a magistralelor internaţionale de transport, care leagă atât nordul de sudul Europei, cât şi vestul de estul acesteia. Reţeaua de transport asigură legătura cu toate reţelele ţărilor vecine şi cu cele din ţările Europei şi Asiei.

La Conferinţa Pan-Europeană a Transporturilor de la Creta din 1994 s-au stabilit iar la Conferinţa de la Helsinki din 1998 s-au reconfirmat coridoarele pan-europene de transport, teritoriul României fiind străbătut de trei dintre coridoare:

- CORIDORUL IV: Berlin – Nürnberg – Praga – Budapesta – Bucureşti –Constanţa – Salonic – Istanbul;

- CORIDORUL IX: Helsinki - St.Petersburg – Moscova – Pskov – Kiev – Liubashevska – Chişinau – Bucureşti – Dimitrovgrad – Alexandropolis;

- CORIDORUL VII : Dunărea, inclusiv legătura pe Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Coridoarele IV si IX sunt multimodale, cuprinzând noduri şi centre de colectare şi distribuţie între modurile de transport: rutier, feroviar, fluvial şi maritim.

Traseele coridoarelor IV şi IX prin România sunt:

- Coridorul IV Nădlac – Bucureşti - Constanţa şi ramura sudică Lugoj – Calafat;

- Coridorul IX Albiţa-Focşani-Ploieşti-Bucureşti-Giurgiu.

Coridoare pan-europene de transport

Sursa: Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului

Deşi este avantajată de aşezarea geografică, România are un sistem de transport slab dezvoltat, iar lipsa investiţiilor în acest domeniu devine din ce în ce mai mult o barieră pentru dezvoltarea economică a ţării. De aceea, insuficienta modernizare a principalelor coridoare de transport poate duce la pierderea avantajelor oferite de poziţia geografică a României, pe rutele de tranzit Vest – Est şi Nord – Sud.

Comparativ cu statele membre UE şi cu unele ţări est-europene, sistemul de transport românesc este insuficient dezvoltat şi de calitate slabă.

Transportul rutier

Lungimea totală a reţelei drumurilor publice din România, la sfârşitul anului 2002, a fost de 78.896 km (din care 25,3% sunt drumuri publice modernizate).

Deşi în perioada 1995-2002, reţeaua drumurilor publice modernizate din România a înregistrat creşteri, densitatea drumurilor publice (33,1 km/100 km2) continuă să fie foarte scăzută comparativ cu media ţărilor UE (116 km/100 km2).

Reţeaua de drumuri este slab dezvoltată şi de calitate necorespunzătoare comparativ cu ţările UE.

Reţeaua de drumuri publice este uniform distribuită pe regiuni, dacă nu se ia în considerare Regiunea Bucureşti-Ilfov, unde datorită capitalei densitatea drumurilor publice este mult mai mare (46,7 km/100 km2).

Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri publice a fost şi rămâne o prioritate în politica economică a României.

Programele de reabilitare a reţelei rutiere din România aflate în curs de derulare sunt:

- Proiectul de reabilitare a drumurilor naţionale etapa a III-a, demarat în anul 1998 şi aflat în curs de finalizare, vizează reabilitarea următoarelor secţiuni de drumuri:

- DN1 Vestem – Miercurea Sibiului; DN 2 Râmnicu Sărat – Mărăşeşti, finanţate de Guvernul României şi UE prin Programul PHARE;

- DN 1 Cluj – Huedin; DN2 Tişiţa – Săbăoani; DN 24 - Tişiţa –Galaţi; Iaşi – Sculeni; DN 28 - Săbăoani – Târgu. Frumos – Podul Iloaiei – Iaşi, finanţate de Guvernul României şi Banca Europeană de Investiţii (BEI);

- Reconstrucţie pod peste Prut la Rădăuţi Prut – Lipcani, finanţate de Guvernul României şi UE prin Programul PHARE;

- Lărgire la 4 benzi a DN5, Adunaţii Copăceni-Giurgiu; Construcţie varianta de ocolire Adunaţii Copăceni, finanţate de Guvernul României şi UE prin Programul ISPA ;

- Proiectul de reabilitare a DN6 - reabilitarea secţiunii Lugoj-Timişoara, construcţia rutelor ocolitoare Timişoara şi Craiova şi asigurarea unor servicii de consultanţă, finanţată de Guvernul României şi Banca Japoniei pentru Cooperare Internaţională (JBIC).