Gestiunea Riscurilor în Afaceri

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 14 în total
Cuvinte : 4206
Mărime: 49.52KB (arhivat)
Publicat de: Codin Voicu
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Conceptul de risc

Riscul este definit în termeni foarte generali, ca posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz, sau de a suporta o pagubă.

În general, riscul este o categorie socială, economică, politică sau naturală, caracterizată prin următoarele trăsături:

1. este un eveniment incert dar perfect posibil, avându-şi originea în incertitudine;

2. este un element care produce daune morale sau materiale;

3. efectele lui, odată produse, nu mai pot fi înlăturate;

4. riscul apare în procesul activităţii umane, sociale, politice şi economice.

Pe plan economic riscul este privit ca un eveniment viitor şi probabil a cărui producere ar putea provoca unele pierderi.

În acest sens au fost enunţate următoarele accepţiuni:

a. posibilitatea ca într-o tranzacţie să nu se înregistreze câştigul scontat sau să apară o pierdere ca urmare a evoluţiei nefavorabile a factorilor de care depind performanţele unui agent economic;

b. sacrificiul unui avantaj imediat sau absenţa unui consum imediat în schimbul unor avantaje viitoare;

c. pierderea unui avantaj cert şi imediat din achiziţia şi stăpânirea unui bun real şi din consumaţia unui serviciu contra unui avantaj viitor şi incert din investiţia de valori imobiliare;

d. incertitudinea asupra valorii unui bun financiar ce se va înregistra la o dată viitoare.

Riscul este definit şi ca „posibilitatea apariţiei unei pierderi în cadrul unei tranzacţii economice (import, export, cooperare), ca rezultat al producerii unor evenimente sau fenomene imprevizibile”.

În practică de regulă, ideea de risc este asociată cu ideea de pierdere, deşi, dacă ne referim la relaţiile economice internaţionale, se pot întâlni atât unele riscuri din care decurg pierderi pentru toţi partenerii, cât şi altele din care pierderilor asupra unora din parteneri le corespund câştiguri pentru alţi parteneri.

Dicţionarul juridic de comerţ exterior oferă următoarea definiţie: „riscurile în schimburile internaţionale sunt prejudiciile determinate de împrejurări fortuite”.

În literatura noastră de specialitate putem găsi următoarele aspecte:

- riscul este un eveniment viitor şi probabil a cărui producere ar putea provoca anumite pierderi;

- în economie sunt unele activităţi care prin specificul lor comportă riscuri mai mari.

În activitatea de comerţ exterior, riscurile au grad superior în comparaţie cu ale întreprinderilor care acţionează numai în raporturile interne privind circulaţia produselor.

Consecinţele evenimentelor probabile, care constituie în ansamblul lor riscuri în comerţul internaţional dacă acestea se produc, se reflectă direct în gestiunea economică a agenţilor cu activitate de comerţ exterior, prin diminuarea eficienţei economice a operaţiunilor comerciale afectate, proporţional cu gradul de nerealizare a încasărilor scontate la încheierea tranzacţiilor respective.

Tipologia riscului

În vederea analizei, a evaluării, riscurile pot fi clasificate după următoarele criterii:

1. După origine există riscuri:

• din interiorul firmei;

• din exteriorul firmei.

Riscurile din interiorul firmei sunt generate de activitatea de aprovizionare, producţie, desfacere, cercetare, finanţare, investiţie. Fiecare din acestea determină centre de risc care trebuie cunoscute şi gestionate optim.

Riscul din exteriorul firmei se datorează mediului în care funcţionează afacerile.

2. După natura riscului s-au identificat trei tipuri de risc:

• riscul individual al unui proiect, al unei acţiuni de afaceri;

• riscul de firmă;

• riscul de piaţă.

Riscul individual al unui proiect este măsurat de variaţia rentabilităţii estimate a proiectului, neţinând seama de faptul că proiectul respectiv este o parte a portofoliului de afaceri în cadrul unei firme, iar firma respectivă nu este decât o parte a portofoliilor investitorilor. Acesta ar fi riscul pe care l-ar avea proiectul dacă ar fi singurul proiect al firmei şi dacă acţionarii acesteia ar avea toate acţiunile în acea firmă.

Riscul de firmă este efectul unui proiect asupra riscului firmei fără a ţine cont de efectele diversificării portofoliilor investitorilor, fiind măsurat prin impactul proiectului asupra variaţiei rezultatelor, profiturilor firmei. Riscul de firmă poate fi eliminat prin diversificare.

Preview document

Gestiunea Riscurilor în Afaceri - Pagina 1
Gestiunea Riscurilor în Afaceri - Pagina 2
Gestiunea Riscurilor în Afaceri - Pagina 3
Gestiunea Riscurilor în Afaceri - Pagina 4
Gestiunea Riscurilor în Afaceri - Pagina 5
Gestiunea Riscurilor în Afaceri - Pagina 6
Gestiunea Riscurilor în Afaceri - Pagina 7
Gestiunea Riscurilor în Afaceri - Pagina 8
Gestiunea Riscurilor în Afaceri - Pagina 9
Gestiunea Riscurilor în Afaceri - Pagina 10
Gestiunea Riscurilor în Afaceri - Pagina 11
Gestiunea Riscurilor în Afaceri - Pagina 12
Gestiunea Riscurilor în Afaceri - Pagina 13
Gestiunea Riscurilor în Afaceri - Pagina 14

Conținut arhivă zip

  • Gestiunea Riscurilor in Afaceri.doc

Alții au mai descărcat și

Managementul Riscului în Afaceri

INTROCUCERE Tema lucrării de faţă este “Managementul Riscului în Afaceri”. Alegerea acestei teme pentru acest proiect poate fii explicată prin...

Aspecte practice privind auditul calității

3.4. Metodologia auditului sistemelor calitatii Standardul international ISO 10011 stabileste principiile, criteriile, practicile de baza si...

Mediul și firma

Mediul extern al firmei poate fi impartit in doua mari segmente: - mediul general sau mega-mediul - mediul specific(mediul sarcina);...

Riscul în Afaceri

Astazi, notiunea de risc pare a fi sinonima cu cea de activitate. Desi omniprezent în mediul de afaceri, si nu numai, riscul este adesea, relativ...

Managementul Riscului

Întroducere În acest proiect scopul principal a fost pus ca noi studentii sa patrunda mai profund în materia ,,Riscul in management”. De a ne...

Sicomed - History and Development

WHO and HOW MADE IT POSSIBLE? In order to get where Sicomed has got one has to be very talented, very intelligent an also very patient. The...

Riscul în Afaceri

Subiecte discutate: 1. Conceptul de risc antreprenorial. Definirea riscului în afaceri 2. Corelatile dintre riscul antreprenorial si rezultate...

Te-ar putea interesa și

Teoria și Practica Riscului în Banca Comercială

ÎNTRODUCERE Actualitatea temei de cercetare şi gradul de studiere a acesteia Actualitatea temei de cercetare În anii 90 ai secolului trecut, în...

Operațiunea de export la SC Elba SA

PARTEA I. ACTIVITĂŢI PREMERGĂTOARE DERULĂRII UNEI OPERAŢIUNI DE EXPORT Cap. 1 Prezentarea generală a firmei 1.1 Scurt istoric al firmei.Forma...

Organizarea Gestiunii Riscurilor Financiare în Cadrul Companiilor

Introducere Nici un întreprinzător, director sau manager nu poate avea certitudinea deplină asupra evoluției viitoare a pieței sale, a...

Piețe de capital - riscurile pe piețele financiare

RISCURILE PE PIEŢELE FINANCIARE Realitatea ne-a dovedit în repetate rânduri că orice activitate umană se desfăşoară în condiţii de risc, aceste...

Gestiunea Riscurilor în Afaceri

INTRODUCERE Ca definitie, riscul reprezinta “o stare cu un anumit grad de probabilitate de a se întâmpla". Daca se întâmpla, respectiva stare...

Gestiunea Riscurilor în Afaceri

Dicţionarul MacMillan de economie asimilează oarecum ambiguu riscului de corporaţie, înţelegând prin asta riscul total apărut într-o activitate...

Conceptul de risc și tipologia riscurilor financiare

Capitolul 1. Conceptul de risc și semnificațiile sale În activitatea economică, noțiunea de risc există încă din cele mai vechi timpuri. Orice...

Proiect Oltchim - Analiza Indicatorilor Economico-Financiari

Capitolul 1: Diagnosticul performanţei şi riscurilor pe baza contului de profit şi pierdere al SC OLTCHIM SA 1.1. Prezentarea unităţii luate în...

Ai nevoie de altceva?