Fundamenetele Psihologice ale Management-Ului Resurselor Umane

1.1. Conceptul de management al resurselor umane

În România, acest concept de "management al resurselor umane" este relativ nou. El apare odată cu trecerea de la economia planificată la economia de piaţă, şi înlocuieşte treptat "concepţia tradiţională de considerare a personalului", care a persistat în timpul regimului totalitar de origine marxistă, timp de aproape patru decenii. Aceste două concepţii diferă foarte mult una de cealaltă. Pentru a evidenţia diferenţele ce apar, ele sunt analizate în linii mari, folosindu-se elemente de caracterizare comune ambelor concepţii, astfel:

- în teoria tradiţională a întreprinderii, noţiunile folosite pentru a caracteriza personalul sunt forţa de muncă şi, uneori, se foloseşte conceptul de mână de lucru. Aceste noţiuni au apărut ca urmare a faptului că salariaţii erau priviţi prin prisma modului în care aceştia executau, în mod disciplinat, anumite operaţii prestabilite, puneau în mişcare maşini şi dispozitive tehnologice sau îndeplineau anumite activităţi. Noţiunea de forţă de muncă a fost folosită pentru a exprima "ansamblul" sau masa de oameni, niciodată "individul", cu personalitate, nevoi, comportament şi viziune specifică nu intra în obiectivele conducătorilor. În concepţia tradiţională există două categorii cu caracter discriminatoriu: munca productivă şi munca neproductivă. În prima categorie sunt incluşi acei care sunt creatori de bunuri materiale. Această categorie este considerată ca fiind privilegiată faţă de cea de-a doua categorie formată din "personalul neproductiv" care prestează o muncă de esenţă intelectuală. Salarizarea este în funcţie de munca depusă.

- potrivit conceptului de management al resurselor umane, noţiunea folosită pentru caracterizarea personalului este de resurse umane. În atenţia conducerii intră fiecare salariat al întreprinderii ca individualitate distinctă. Managerul trebuie să se implice în fiecare acţiune, să discute personal cu angajaţii şi să recompenseze rezultatele bune. În managementul resurselor umane, nu există categorii de personal cu caracter discriminatoriu. Salarizarea este în funcţie de rezultatele obţinute.

1.2. Scurt istoric al testarii psihologice

Se pare ca primele testari ale abilitatilor mentale au avut loc in anii 2200 I.C. cind chinezii le-au folosit pentru a selecta indivizi talentati ca servitori la curtea imparatului. Dar testarea abilitatilor nu a devenit subiect de studiu stiintific decit in secolul XIX, cind un savant englez – Sir Francisc Galton (1822-1911) a infiintat un laborator antropometric la Expozitia Internationala a Sanatatii de la Londra din 1884 (“antropometrie” inseamna masurarea omului). Mai mult de 9000 de vizitatori au platit pentru a le fi masurate diverse caracteristici, cum ar fi dimensiunile capului, forta musculara, acuitatea vizuala si viteza de reactie la sunete. Galton s-a inspirat din teoria evolutionista a varului sau, Charles Darwin. Conform acesteia, indivizii care sint cel mai bine adaptati din punct de vedere fizic la mediu sint mai favorizati a trai mai mult si a produce urmasi cu aceleasi caracteristici. Similar, Galton a facut asumptia ca oamenii cu abilitati fizice superioare, in special senzoriale si motorii, sint mai bine adaptati pentru supravietuire. El ii vedea ca fiind mai inteligenti decit cei cu abilitati medii sau inferioare.

Primul test formal de inteligenta – Scala Binet-Simon – a apărut in 1905. El s-a datorat unei legi franceze din 1881 ce impunea ca toti copiii sa mearga la scoala, chiar daca nu toti ar putea face fata unei curricule standard. Dar invatatorii au observat ca multi copii nu se pot adapta adecvat in clase normale. In 1904, ministrul invatamintului a apelat la un psiholog – Alfred Binet (1857-1911) pentru a creea un test capabil a identifica copiii ce necesita clase speciale cu un ritm de predare mai lent. Binet a colaborat cu un psihiatru – Theodore Simon (1873-1961) in vederea realizarii acestui test. Ei au inceput prin a administra copiilor de toate virstele din scoala elementara mai multe intrebari legate de limbaj, rationament si aritmetica. Multi dintre itemi au fost elaborati de alti psihologi eminenti – precum Herman Ebbinghaus si Hugo Munsterberg. Binet si Simon au eliminat apoi intrebarile la care copiii de orice virsta raspundeau la fel. Au fost retinute intrebarile la care mai multi copii raspundeau la fel la aceeasi virsta, si acestea au devenit Scala Binet-Simon. Ea a fost revizuita in 1908 si 1911.