Formarea și Perfecționarea Profesională

FORMAREA, PREGĂTIREA ŞI PERFECȚIONAREA

PROFESIONALĂ

1. Concepte privind formarea, pregătirea şi perfecționarea profesională

Particularităţi:

În trecut se obișnuia ca tinerii care dobândeau o profesie, pe baza cunoştinţelor obţinute în timpul școlii, să o exercite pe toată durata vieţii dar în zilele noastre cunoştinţele se perimează foarte rapid. În perioada actuală de schimbări majore și rapide prin care trece România, este necesar ca formarea şi perfecţionarea să devină un proces continuu şi organizat care să ţină seama atât de schimbările care au loc în trecerea spre economia de piaţă, cât şi de schimbările ce pot fi anticipate.

În condiţiile în care inovaţiile modifică tehnologia şi managementul de la o zi la alta, companiile şi societăţile comerciale se văd obligate să-şi reconsidere permanent politica de resurse umane şi semnificația valorii muncii. Astfel, formarea şi perfecţionarea salariaţilor a devenit o cerinţă obligatorie a perioadei în care trăim deoarece nici o firmă nu poate obține rezultate comparabile cu cele de pe plan mondial dacă nu-şi va instrui permanent angajaţii, asigurând în acelaşi timp lucrul în echipă, întărirea relaţiilor dintre angajaţi, comunicarea internă, și antrenarea angajaţilor în dezvoltarea instituţiei la care lucrează.

Formarea şi perfecţionarea se întrepătrund, uneori fiind dificil de apreciat dacă anumite activităţi sunt de formare sau de perfecţionare.

Deosebiri între formarea şi perfecţionarea profesională

Formarea profesională Perfectionarea profesională

- calificarea iniţială

- însuşirea unei noi meserii - însuşirea de către lucrători deja calificaţi într-un anumit domeniu a unor noi cunoştinţe, priceperi şi deprinderi de muncă, recunoscute ca fiind parte din conţinutul meseriei

- policalificare

- recalificare

Sursa: R.L.Mathis, P.C.Nica, C.Rusu, Managementul resurselor umane, Editura Economicã, București, 1997, p.124.

Definiţii:

a) Formarea profesională:

- reprezintă ”un ansamblu logic şi sistematic de cunoştinţe teoretice şi deprinderi practice acumulate prin pregătire profesională, supuse procesului de extindere şi înnoire permanentă prin perfecţionarea pregătirii profesionale, cunoştinţe şi deprinderi necesare pentru a exercita o anumită profesiune” (Fleșeriu, A, Managementul Resurselor Umane, Ed. Cartimpex, Cluj, 2003);

- presupune “un proces sistematic de schimbare a comportamentului, cunoştinţelor şi motivaţiei angajaţilor existenţi în scopul îmbunătăţirii echilibrului între caracteristicile angajatului şi cerinţele locului de muncă“ (I.O. Pânişoară, G. Pânişoară, Managementul resurselor umane,. Editura Polirom, Iaşi, 2005);

- urmăreşte dezvoltarea unor capacităţi noi;

- include calificarea profesională, perfecţionarea, specializarea, formarea prin experienţă şi informarea profesională.

b) Perfecţionarea profesională:

- este ”procesul de transformare a “materialului”pe care îl reprezintă omul, iar rezultatul prestaţiei oferite, prin acest proces, este forţa de muncă, aptitudinile fizice şi intelectuale “prelucrate” în materialul nativ, capacitatea de muncă la un anumit nivel de calificare” (Câmpeanu-Sonea,E.; Osoian, C.L., Managementul resursei umane. Recrutarea, selecţia şi dezvoltarea profesională, Ed. Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca, 2004);

- poate fi considerată ca un stadiu al formării, care constă în acumularea cunostinţelor referitoare la profesia de bază;

- vizează îmbunătăţirea capacităţii existente;

- se are în vedere, de obicei, un rezultat concretizat într-o meserie cu o anumită utilitate. Dar pentru a ajunge aici este absolut necesar un proces complex şi îndelungat, care începe cu educaţia în familie a noilor-născuţi, continuă şi se împleteşte cu educaţia şcolară elementară, gimnazială şi liceală. Procesul educaţional nu se încheie niciodată, iar startul procesului de pregătire pentru o meserie anumită este foarte greu de precizat ca moment în timp.

Începerea învăţării unei meserii se bazează pe mai multe considerente:

- orice meserie necesită anumite aptitudini ce pot fi depistate și care evoluează în timp, se conturează în jurul vârstei de 13 ani; dar nu există o limită clară a momentului în care aceste aptitudini se pot manifesta (ex.: talentul pentru muzica poate fi manifestat la 4-5 ani, abilitatea de-a lucra cu cifrele se depistează de la 7-8 ani sau chiar mai curând, pregătirea pentru dans clasic sau gimnastica ritmică începe pe la 6 ani, etc.);

- cei mai mulţi tineri dotaţi pentru un anumit gen de activitate, încep să “practice” meseria respectivă, imitând persoane din preajmă sau remarcându-se de timpuriu în cadrul unor activităţi şcolare;

- educaţia şcolară, chiar dacă nu are ca obiectiv un profil profesional concret, contribuie la dezvoltarea inteligenţei cu caracter global, la capacitatea omului de-a se orienta, de-a se adapta şi de a se integra în mediul social economic; procesul este util pentru practicarea şi, mai ales, pentru învăţarea oricărei meserii.

- în orice meserie este utilă cultura generală şi este dovedit că un absolvent de liceu poate fi cu uşurinţă “adaptat” la un anumit domeniu de pregătire, poate fi recalificat sau policalificat, mult mai uşor decât un absolvent de gimnaziu sau de şcoală profesională.