Fondul de Coeziune

A font nevoie de 18 ani ca politica de coeziune economică şi socială să avanseze pe agenda politică a CE, datorită primei extinderi care includea state membre (Marea Britanie şi Irlanda) cu probleme considerabile de dezvoltare economică și socială, cuplate cu o încetinire a dezvoltării economice datorate crizei petroliere din anii '70.

La început, politica de coeziune avea un explicit caracter redistributiv. În 1975 a fost înființat un Fond European de Dezvoltare Regională (FEDR) care să contribuie la proiectele de dezvoltare lansate de guvernele naționale. S-a înțeles repede că acest concept minimalist avea deficiențe serioase. Numeroase proiecte erau cofinanțate de FEDR în baza unui sistem de cote naționale fără priorități explicite de dezvoltare pe termen lung și fără efect de multiplicare.

În 1986 Actul Unic European creează bazele unei politici reale de coeziune menite să compenseze constrângerile pieței unice pe care le resimt țările meridionale și alte regiuni mai puțin favorizate.

Adoptarea Programului Pieței Unice Europene în 1986 și semnarea Actului Unic European în 1986 au semnificat o nouă eră pentru politica de coeziune economică și socială din CE. Eliminarea barierelor în calea comerțului și libera circulație a persoanelor, capitalului și serviciilor au fost însoțite de preocupări privind capacitatea regiunilor defavorizate de a face față presiunilor concurențiale ale pieței.

Tratatul de la Maastricht, care a intrat în vigoare în 1993, desemneaza coeziunea ca fiind, împreuna cu uniunea economica si monetara si piata unica, unul dintre principalele obiective ale Uniunii.

De asemenea prevede crearea Fondului de Coeziune, pentru sprijinirea proiectelor în domeniul mediului si transporturilor în statele membre cel mai putin prospere.

Fondul de Coeziune a fost creat de Tratatul de la Maastricht în 1992 pentru a furniza contribuția financiară necesară proiectelor din domeniul mediului și a rețelelor trans-europene de infrastructură și de transport. Fondul este rezervat Statelor Membre care au introdus "programul de convergenţă" și al căror PIB pe locuitor este sub 90% din media Comunității.

Tratatul de la Amsterdam (1997) confirmă importanța coeziunii și de asemenea include un Titlu privind Ocuparea Forței de Muncă care subliniază necesitatea colaborării în vederea reducerii șomajului. Consiliul European de la Berlin (martie 1999) inițiază reforma Fondurilor Structurale și ajustează funcționarea Fondului de Coeziune.

Aceste Fonduri au primit peste 30 de miliarde de Euro pe an în perioada 2000 -2006, adică 213 miliarde de Euro în decurs de șapte ani.

Politica de Coeziune economica si socială a Uniunii Europene trebuie văzută ca parte integrantă a Strategiei de la Lisabona (2000), care îsi propunea să transforme Europa pâna în anul 2010, ”în cea mai dinamică și mai competitivă economie bazată pe cunoaștere”. Strategia de la Lisabona a fost completată în anul 2001, în cadrul Consiliului European de la Gotheburg cu noi obiective, printre care cel mai important este asigurarea dezvoltării durabile.

In prezent Fondul de Coeziune se adresează următoarelor ţări: Bulgaria, Cipru, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. Spania este eligibilă, pe bază tranzitorie, deoarece PNB-ul său pe cap de locuitor este inferior mediei înregistrate pentru Uniunea Europeană cu 15 state membre.

Concepte de baza privind politica de coeziune economica si sociala

Coeziunea reprezintă procesul de reducere a disparităților de dezvoltare economică și socială, fiind unul din obiectivele prioritare ale Uniunii Europene. Politica de coeziune economică și socială cuprinde toate acțiunile UE care vizează realizarea dezvoltării economice armonioase si echilibrate a acesteia, în special prin promovarea reducerii disparităților de dezvoltare între diferitele regiuni/state ale Uniunii Europene, a egalității șanselor și a dezvoltării durabile. Aceasta va conduce la creșterea competitivității Uniunii Europene și va genera creșterea veniturilor, aducând astfel beneficii pentru economia întregii Uniuni Europene.

Politica de coeziune economică și socială a Uniunii Europene este o politică axată pe solidaritate. Scopul său este să creeze locuri de muncă și să crească nivelul competitivității, oferind sprijin statelor din regiuni mai puțin dezvoltate, precum și celor care se confruntă cu dificultăți structurale.