Efectul protecționist al tarifului vamal

Tariful vamal - elementul central al politicii vamale a unei ţări - este un catalog care cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale, precum şi taxa (taxele) vamală percepută asupra fiecărui produs sau grupă de produse. Ca regulă generală, sunt cuprinse în acest catalog şi produsele scutite de impunerea vamală la importul lor pe teritoriul vamal al ţării respective sau la export.

Încercări de clasificare ale mărfurilor în cadrul tarifelor vamale s-au făcut şi în trecut, luându-se ca bază criterii diferite:

- originea mărfii (animală, vegetală, minerală);

- gradul lor de prelucrare (materii prime, semifabricate, produse finite);

- o combinaţi a acestor două criterii.

Astfel, în anul 1950, Biroul de Statistică al ONU a elaborat o Clasificare Tip Standard pentru Comerţul Internaţional ( Standard International Trade Clasification – SITC). Această clasificare, care a suferit o serie de modificări pe parcursul timpului, a fost făcută din nevoi de ordin statistic, care să permită ONU şi altor organizaţii să poată urmări la nivel internaţional evoluţia comerţului exterior al tuturor statelor lumii. Acest sistem de clasificare este în vigoare şi astăzi şi, potrivit lui, statele raportează informaţiile statistice vizând evoluţia comerţului lor exterior (volumul valoric, dinamică, structură pe mărfuri, orientare geografică a exportului şi importului, etc.). Aceasta este o clasificare pe cinci cifre: secţiuni, diviziuni, grupe, subgrupe şi poziţii tarifare).

Din iniţiativa Acordului General pentru Tarife şi Comerţ, tot în anul 1950, a fost adoptată la Bruxelles Convenţia privind clasificarea mărfurilor în tarifele vamale, potrivit căreia a fost elaborat un nomenclator de bază unic, denumit iniţial Nomenclatorul Vamal de la Bruxelles ( NVB ) şi ulterior Nomenclatorul Consiliului de Cooperare Vamală de la Bruxelles ( NCCV ). Şi el a suferit o serie de modificări pe parcurs, rămânând însă la o clasificare pe patru cifre (secţiuni – 21, capitole – 99, poziţii şi subpoziţii tarifare). La el au aderat circa 150 de state ale lumii. Sistemul acesta avea menirea de a uşura negocierile tarifare în cadrul GATT-ului (prin raportarea tuturor statelor participante la negocieri la aceleaşi poziţii şi subpoziţii tarifare).

Dar, aşa cum se ştie, chiar unele state membre ale GATT nu au aderat la acest nomenclator (ex: SUA, Canada), având nomenclatoare proprii (pentru import şi pentru export) mult mai detaliate decât cele prezentate mai sus.

Din acest motiv, s-au manifestat noi preocupări pe linia adoptării unui nomenclator unic la care să participe toate statele lumii. În acest cadru se înscrie adoptarea în iunie 1983 la Bruxelles, sub egida Consiliului de Cooperare Vamală, a Convenţiei privind sistemul armonizat dedescriere şi codificare a mărfurilor.

Acest sistem prezintă următoarele caracteristici principale:

- are la bază cele două nomenclatoare cel mai larg răspândite pe plan internaţional (NCCV şiSITC);

- clasificarea mărfurilor în cadrul acestui sistem armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor are la bază criteriul combinat al originii şi gradului de prelucrare a mărfurilor;

- este flexibil, în sensul că poate fi folosit ca atare sau luat ca bază pentru o formă prescurtată sau mai detaliată de clasificare;

- prezintă o serie de avantaje esenţiale în raport cu vechile sisteme de clasificare a mărfurilor întarifele vamale şi anume:

-facilitează derularea schimburilor comerciale internaţionale prin atenuarea sau eliminarea divergenţelor cu privire la încadrarea tarifară a produselor şi implicit cu privire la determinarea nivelului taxelor vamale aplicabile;

-facilitează colectarea, compararea şi analiza datelor statistice referitoare la schimburile -comerciale internaţionale;

- satisface, simultan, nu numai necesităţile de codificare ale autorităţilor vamale, ci şi pe cele aleorganismelor de statistică, ale producătorilor, comercianţilor, transportatorilor, etc.

Până în prezent au aderat la acest sistem de descriere şi codificare a mărfurilor în tarifele vamale marea majoritate a ţărilor lumii (inclusiv România). Pe plan internaţional sunt folosite două tipuri de tarife vamale: simple şi compuse.

Tarifele vamale simple sunt acelea care au o singură coloană de taxe vamale pentru toate produsele supuse impunerii vamale, indiferent de provenienţa lor (taxe convenţionale). Acestea sunt folosite, de regulă, de unele ţări în curs de dezvoltare, deşi în practică şi unele dintre acestea folosesc mai multe tipuri de taxe vamale (îndeosebi preferenţiale).

Tarifele vamale compuse sunt acelea care au două sau mai multe coloane de taxe vamale, fiecare aplicându-se mărfurilor provenind din diferite ţări. Taxele vamale inscrise in aceste coloane pot fi:

- taxe vamale convenţionale;

- taxe vamale autonome;

- taxe vamale preferenţiale (pe bază de reciprocitate sau pe bază de nereciprocitate).

Tarifele vamale, implicând impunerea vamală, sunt instrumente de politică comercială admise de către GATT, cu condiţia să nu fie prohibitive (în ce priveşte nivelul taxelor vamale), cu ajutorul cărora se protejează piaţa internă de concurenţa străină, pe baza cărora se pot negocia concesii tarifare sau se pot institui uneori masuri de discriminare in relatiile comerciale cu anumite state.