Definiția și Conținutul Leadership-ului

Conceptul de leadership a apărut relative recent în literatura de specialitate

din România. De regulă, termenul de leadership este tradus în limba română prin conducere. Totuşi, termenul este încărcat de o complexitate care îl face destul de dificil de tradus şi, ca urmare, îl utilizăm în original – leadership.

Leadership-ul se referă la procesul de influenţare a altor persoane să urmeze liderul în direcţia aleasă de acesta şi să lucreze din greu pentru a îndeplini obiective importante.

1. Definiţia şi conţinutul leadership-ului

“ Leadershipul constă în abilitatea unui cadru de conducere de a obţine implicarea unor persoane în implementarea unui anumit curs de acţiune.

Leadershipul este un proces prin care o persoană stabileşte un scop sau o direcţie pentru una sau mai multe persoane şi-i determină să acţioneze împreună cu competenţă în vederea realizării lor “

S.C.Certo consideră că leadership-ul este procesul de “îndrumare a comportamentului altor persoane pentru îndeplinirea anumitor obiective. ”

Conform Prof.univ.dr.Ovidiu NICULESCU şi Ioan VERBONCU leadership-ul este definit “procesul prin care o persoană stabileşte un scop sau o direcţie pentru una sau mai multe persoane şi-i determină să acţioneze împreună cu competenţă şi deplină dedicare în vederea realizării lor ”

Spiritul de echipă stă întotdeauna la baza unui leadership şi prezintă o deosebită importanţă pragmatică.

Spiritul de echipă este starea ce reflectă dorinţa oamenilor de a gândi, simţi şi comporta armonizat cu ceilalţi manageri ai grupului din care fac parte, în vederea realizării unui scop comun.

Spiritul de echipă este rezultatul integrării a patru procese:

- construirea încrederii între persoanele implicate;

- stabilirea unei misiuni şi a unor scopuri clare la care aderă persoanele;

- derularea de procese decizionale participative;

- motivarea puternică, individuală şi de grup, pentru a contribui la realizarea

ţelurilor comune.

Fără spirit de echipă leadershipul nu există. Concretizarea lui o constituie faptul că în procesul de realizare a scopului leaderul este "urmat" de celelalte persoane în condiţiile unei puternice implicări competente, afective şi acţionale, cele care determină în fapt obţinerea rezultatelor scontate.

Sugestivă pe acest plan este figura nr.1, concepută de E. Jacques şi S.

Clement, ce sugerează apariţia şi manifestarea spiritului de echipă, starea de

emulaţie, în condiţiile participării şi dirijării procesului de către leader.

Fig. 1

"Leaderii" şi "susţinătorii" împreună

2. Stiluri de leadership

Stilul de leadership reprezintă maniera şi demersul pentru furnizarea de direcţie, implementarea de planuri şi motivarea angajaţilor. Aceste considerente conduc la trei stiluri fundamentale de leadership, ca bază pentru manifestările diverse din viaţa reală (fig.2)

Fig. 2

Pe lider Pe întregul grup Pe angajaţi

ACCENT

Stilurile de leadership în relaţie cu ţinta şi modul de exercitare a puterii

Chiar dacă, în funcţie de context, cei mai mulţi lideri utilizează toate cele cinci stiluri , în general, unul dintre acestea devine predominant:

- stilul autocratic/autoritar: este utilizat atunci când liderul comunică angajaţilor care sunt aşteptările cu privire la efectuarea sarcinilor, fără a cere părerea acestora; este adecvat atunci când există toate informaţiile necesare pentru rezolvarea problemelor, nu este destul timp pentru consultare şi angajaţii sunt bine motivaţi;

- stilul participativ/democratic: este utilizat atunci când este destul timp, liderul deţine o parte a informaţiilor, iar angajaţii o altă parte a informaţiilor necesare pentru îndeplinirea sarcinilor; liderul menţine totuşi autoritatea deciziei finale; nu este semn de slăbiciune, ci un punct tare pe care angajaţii îl vor aprecia deoarece îi transformă în membrii ai echipei şi conduce la luarea unor decizii mai bune;

- stilul bazat pe delegare: liderul permite angajaţilor să ia decizii, dar este responsabil pentru deciziile luate; este utilizat atunci când angajaţii sunt capabili să analizeze situaţia şi să determine ce trebuire şi cum trebiue făcut; este adevărat că liderul nu le poate face pe toate: este important să fixeze priorităţi şi să delege anumite sarcini.

- stilul birocratic în care: comunicarea se realizează în scris; descurajează iniţiativa şi inovarea şi pune accentul pe documente şi ştampila acestora; afectează negativ moralul salariaţilor.

- stilul simbiotic: pune accentul pe beneficiile managementului în condiţii de obţinere a eficacităţii pe baza încrederii reciproce dintre salariaţi.

Conform Prof.univ.Emanoil MUSCALU leadership-ul în funcţie de sfera de cuprindere a personalului în cadrul organizaţiei poate fi:

- leadership interpersonal are drept sferă de cuprindere relaţiile dintre conducător şi personalul subordonat = se realizează prin raporturi directe;

- leadershipul organizaţional se referă fie la organizaţie în ansamblul său, fie la componente majore ale acesteia → vizează salariaţii situaţi pe cel puţin 2 niveluri ierarhice succesive;