Decizia, esența activității de conducere

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 12 în total
Cuvinte : 6395
Mărime: 38.47KB (arhivat)
Puncte necesare: 6

Extras din referat

DECIZIA este cel mai caracteristic mod de exprimare al cadrelor de conducere, măsura nivelului calitativ al pregătirii şi "talentului" lor, este o linie de actiune, aleasa constient dintr-o multime de variante, pentru atingerea unui obiectv fixat.

Locul deciziei în actul managerial

În primul rând, întreprinderea este creată, există, nu ca un scop în sine, ci este doar mijlocul pe care-l are la dispoziţie sau şi-l creează proprietarul pentru atingerea concomitentă a unor obiective fundamentale, specifice (de exemplu, satisfacerea nevoilor de odihnă la sfârşit de săptămână etc.), precum şi a unor ţeluri cu caracter general, dintre care obţinerea profitului.

Conducerea întreprinderii are tocmai rolul de a asigura atingerea acestor obiective. Atingerea obiectivelor pe o perioadă dată se realizează printr-un şir continuu de decizii, cu comenzile aferente, de dirijare a eforturilor întreprinderii spre scopul său final.

În al doilea rând, dacă-i acceptăm conducerii caracterul de activitate desfăşurată în circuit prin care circulă în permanenţă atât mesaje de comandă, cât şi de verificare a modului cum au fost ele transpuse în practică, atunci, în esenţa sa, activitatea de conducere vizează transformarea informaţiilor de stare în DECIZII şi transmiterea lor în sistemul de execuţie, prin intermediul unor mesaje de comandă. In această accepţiune exista un şir continuu de decizii care au drept "materie primă" informaţiile de stare obţinute prin feed-back-ul sistemului şi drept "produs finit" decizii, dispoziţii, ordine.

În al treilea rând, aprecierea deciziei drept esenţa activităţii de conducere are în vedere şi faptul că absolut toate activităţile de conducere se finalizează de fapt prin luarea unei decizii: de a face sau nu ceva, de a acţiona sau nu într-un domeniu sau altul.

Un cadru de conducere nu desfăşoară activităţi "de execuţie", el acţionează prin intermediul colaboratorilor săi, iar angrenarea acestora se realizează, firesc, prin intermediul unor dispoziţii, instrucţiuni, decizii, chiar şi sfaturi.

Conceptul şi tipologia deciziilor economice

Revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană pune conducerii întreprinderii probleme deosebite de adaptare la schimbările tehnice, tehnologice, sociale, politice sau organizatorice care au loc "în permanenţă".

Prin funcţiile sale, întreprinderea trebuie să se integreze acestor schimbări, să reacţioneze prompt la modificările de orice natură ale mediului economic, social şi politic. Aceasta se realizează prin intermediul procesului decizional.

Decizia urmăreşte un anumit mod de acţiune, un obiectiv, precum şi mijloacele, căile concrete de realizare a acestuia. Ovidiu Nicolescu înţelege prin decizia de conducere "procesul de alegere a unei căi de acţiune în vederea realizării unor obiective, prin a cărei aplicare se influenţează activitatea a cel puţin unei alte persoane decât decidentul".

În acest caz, situaţia decizională (situaţia în care trebuie luată o decizie) presupune în mod obligatoriu:

-unul sau mai multe obiective de atins;

-două sau mai multe alternative de acţiune care pot asigura realizarea

obiectivelor propuse;

-necunoaşterea anticipată a alternativei care va "optimiza" atingerea

obiectivelor;

-influenţarea acţiunilor şi, implicit, a comportamentului a cel puţin unei alte

persoane decât decidentul, prin aplicarea variantei alese.

În sens larg, decizia este capacitatea oamenilor, cu anumite responsabilităţi, de a lua hotărâri în toate problemele ce intră în sfera lor de competenţă. Indiferent de nivelul ierarhic, de calitatea şi conţinutul ei, decizia are un caracter complex, fiind o reacţie a decidentului la "semnalele" primite din sistemul condus.

Având în vedere că: decizia stabileşte scopurile şi sarcinile oricărui sistem economic, iar funcţiile ulterioare ale conducerii sunt determinate de scopurile şi sarcinile fundamentate de decizia adoptată şi deoarece luarea unei decizii orientează folosirea resurselor umane, materiale şi financiare pentru înfăptuirea unor obiective precis stabilite, decizia reprezintă momentul crucial al oricărui proces de conducere.

Folosirea raţionamentului ştiinţific în fundamentarea deciziei este un act prin care este pusă în valoare informaţia, ceea ce presupune alimentarea permanentă a decidentului cu toate informaţiile privind sfera de acţiune a viitoarelor decizii; aceasta face necesar un sistem informaţional bine organizat şi cu o funcţionare ireproşabilă, promptă.

Puţine concepte ale ştiinţei conducerii sunt atât de unanim acceptate şi unitar definite; astfel, decizia, pentru toţi economiştii, indiferent de inerentele mici deosebiri de formulare, reprezintă un proces dinamic care are ca obiectiv alegerea conştientă, din mai multe posibilităţi (variante), a unei linii de acţiune în vederea atingerii unui scop avut aprioric în vedere, cu o eficienţă economică şi socială cât mai mare (maxim posibilă).

Definiţia relevă mai multe caracteristici importante ale conceptului, respectiv:

1. Decizia trebuie să fie rezultatul unui proces decizional raţional; diversitatea fenomenelor economice, creşterea permanentă a complexităţii lor impun o analiză logică şi ştiinţifică a contextului economic, tehnologic, social, politic în care au loc evenimentele care au impus luarea deciziei respective. Astfel, decizia trebuie fundamentată prin tratarea ştiinţifică a evenimentelor analizate (materializată în folosirea cercetărilor operaţionale şi matematice, a modelării economice etc.) sau, pentru un important număr de decizii printr-o analiză logică, bazată pe experienţă şi intuiţie.

2. Luarea unei decizii presupune o alegere (a soluţiei) din mai multe variante posibile. Respectarea acestei cerinţe presupune utilizarea unui mare volum de informaţii care să reflecte concomitent realitatea economică, socială, politică, ştiinţifică, tehnologică etc.

3. Alegerea trebuie să fie rezultatul unui act conştient, deliberat.

4. Decizia presupune existenţa unui obiectiv măsurabil şi precis determinat care să permită evaluarea, periodică şi finală, a gradului lui de atingere.

5. Decizia este momentul din cadrul procesului de conducere care marchează trecerea de la gândirea creatoare la acţiune.

Deciziile, sub forma unor comenzi (dispoziţii etc.), stabilesc, pe de o parte, acţiunile care trebuie întreprinse, iar, pe de altă parte, care sunt compartimentele afectate, respectiv compartimentele care urmează să execute sarcinile stabilite şi adesea chiar precizarea lor la nivelul fiecărui angajat. Conducătorul, în virtutea poziţiei sale ierarhice, are responsabilitate deplină faţă de efectele deciziilor luate şi transmise spre execuţie colaboratorilor săi.

Decizia este un act de creaţie în care se împletesc gândirea, cunoştinţele, logica şi imaginaţia managerului; fundamentarea ştiinţifică nu înlătură în totalitate posibilitatea luării unor decizii bazate pe intuiţie. Intuiţia împreună cu cunoştinţele şi experienţa conducătorului sunt de neînlocuit în cazul unor decizii ce trebuie luate fără a dispune de suficient timp pentru prelucrarea informaţiilor necesare unei hotărâri ştiinţific fundamentate, precum şi în condiţii de incertitudine.

Este necesar ca decizia economica sa raspunda urmatoarelor cerinte:

1. Deciziile să fie fundamentate ştiinţific.

In acest sens decizia trebuie luata tinand cont de conditiile concrete ale perioadei, de legislatia in vigoare, de posibilitatea asigurarii cu resurse.

Fundamentarea stiintifica presupune ca cel ce decide sa aiba cunostiinte despre domeniul abordat si

sa utilizeze analiza si sinteza, inductia si deductia, fara sa neglijeze experimentele si metodele statistico-matematice.

Deciziile fundamentate stiintific asigura inlaturarea din procesul de conducere a rutinei, a improvizatiei si a subiectivismului.

Preview document

Decizia, esența activității de conducere - Pagina 1
Decizia, esența activității de conducere - Pagina 2
Decizia, esența activității de conducere - Pagina 3
Decizia, esența activității de conducere - Pagina 4
Decizia, esența activității de conducere - Pagina 5
Decizia, esența activității de conducere - Pagina 6
Decizia, esența activității de conducere - Pagina 7
Decizia, esența activității de conducere - Pagina 8
Decizia, esența activității de conducere - Pagina 9
Decizia, esența activității de conducere - Pagina 10
Decizia, esența activității de conducere - Pagina 11
Decizia, esența activității de conducere - Pagina 12

Conținut arhivă zip

  • Decizia, Esenta Activitatii de Conducere.doc

Alții au mai descărcat și

Aspecte practice privind auditul calității

3.4. Metodologia auditului sistemelor calitatii Standardul international ISO 10011 stabileste principiile, criteriile, practicile de baza si...

Mediul și firma

Mediul extern al firmei poate fi impartit in doua mari segmente: - mediul general sau mega-mediul - mediul specific(mediul sarcina);...

Sicomed - History and Development

WHO and HOW MADE IT POSSIBLE? In order to get where Sicomed has got one has to be very talented, very intelligent an also very patient. The...

Te-ar putea interesa și

Program educațional - inițierea elevilor de clasa a 12-a în fundamentele managementului

Titlul Iniţierea elevilor de clasa a 12-a în fundamentele managementului Solicitantul Colegiul Economic Transilvania Scopul Acest program...

Procesul Decizional

1 DECIZIA - ESENŢA ACTIVITÃŢII DE CONDUCERE Element esenţial al procesului de conducere, decizia reprzintă actul de trecere de la gândire la...

Controlul administrativ în procesul decizional din adminstrația publică

PROCESUL DECIZIONAL Cadrul general Administratia publica implica elaborarea si aplicarea strategiilor publice proiectate sa asigure servicii...

Sistemul decizional - Concept, decizia managerială, factorii primari, cerințele de raționalitate și tipologia deciziilor manageriale

Cuvântul management este împrumutat din limba engleză provenind de la verbul to manage care înseamnă a conduce,a administra,a guverna,a reuși. De...

Subiecte Examen Management

1. Conceptul de management. Definire şi abordări. Conducerea stiintifica e principala cale de sporire a eficientei muncii, obiectivul ei fiind...

Decizia

Decizia este un element esential al managementului, considerata de unii autori - cel mai important instrument specific de exprimare, iar de...

Managementul Firmei

PRIMA ORA DE MANAGEMENT Dana s-a prezentat la primul curs al semestrului II din cel de al doilea an de cand devenise studenta, din scurta vacanta...

Managementul Firmei

Cap1.Fundamentele procesului managerial derulat la nivel de sistem organizaational. 1.1 Managementul firmei in societatea contemporana. Conceptul...

Ai nevoie de altceva?