Cunoaștere, putere și decizii în organizație

Capitolul I – Cunoaşterea în organizaţie

În societatea actuală , în care accesul la date şi informaţii este tot mai uşor de realizat graţie ritmului de dezvoltare a tehnologiei informaţiei şi telecomunicaţiilor, se pune problema de a cunoaşte tot mai mult, de a şti cum să folosim imensitatea de informaţii pe care o putem avea la un moment dat.

Asumpţia că lumea economică post-industrială este bazată în mod intensiv pe informaţie a devenit una de simţ comun. Într-un anume sens, cunoştinţele - informaţia cuprinsă într-un set de practici de muncă, “teorii în acţiune”, deprinderi, procese şi euristici ale angajaţilor firmei - sunt acum “miezul” evaluării gradului de competenţă în economia informaţională globalizată

1. Cunoştinţe, cunoaştere – definire si tipologie

În contextul actual, în care din aproape orice loc putem accede un volum imens de informaţii, constatăm ca numai informaţiile nu sunt suficiente. Spre exemplu, pentru a putea dispune de datele furnizate prin Internet, nu este suficient sa fii conectat la Internet, ci trebuie sa ştii sa foloseşti calculatorul, deci sa ai anumite cunoştinţe.

Aşadar, informaţia este ceva extern, care se pune la dispoziţia noastră; cunoştinţa in schimb este o dezvoltare interna, o îmbogăţire a existentei noastre practice, o potenta a capacităţii noastre operative. Informaţia are valoare doar pentru cel care ştie ce sa facă cu ea, unde sa o caute, cum sa o aleagă, si in cele din urma, cum sa o utilizeze.

Urmând scara evoluţiei, mai întâi apar datele, apoi informaţia, iar cunoştinţele sunt undeva pe o treapta superioara. In literatura de specialitate exista multe opinii diferite in ceea ce priveşte definirea celor trei concepte.

Conform Collins Coincise Dictionary, datele reprezintă “o serie de observaţii, măsurători, fapte”, informaţiile sunt definite ca fiind “actul de informare sau conduita de a fi informat” iar cunoştinţele sunt “fapte sau experimente cunoscute de o persoana sau un grup de persoane, cunoasterea sau intelegerea acumulate prin experienţa sau învăţare”. Daca urmărim conexiunile dintre aceste trei concepte, informaţiile sunt “un ansamblu de date care au fost organizate intr-o anumita structura, au fost incadrate intr-un context si li s-a dat un anumit sens” iar cunostinta este “o informatie codificata suplimentar”.

Referitor la cele spuse anterior si, ar fi de remarcat urmatoarele observatii facute de N. Fleming:

- o colectie de date nu reprezinta informatii

- o colectie de informatii nu reprezinta cunostinte

- o colectie de cunostinte nu inseamna intelepciune

- o colectie de judecati nu reprezinta adevarul.

Cunoasterea pare a fi singura putere ce garanteaza progresul social, economic si democratic care nu se erodeaza in timp. Orientarea spre captarea si asimilarea de cunoastere este pentru cele mai multe dintre organizatii confirmarea unei maturitati functionale, concordante cu esenta societatii informationale in care traim.

Cunoasterea a devenit un important factor economic si a inceput sa fie supusa proceselor de management.

Cunoasterea (Knowledge) este definita, de regula, drept puterea de a intelege si de a surprinde esenta faptelor, valorificarea certitudinilor si a informatiei, obtinuta sub forma unor experiente sau invataminte.

2. Managementul cunostintelor – viziuni si interpretari

Sveiby mentioneaza ca atat printr “vanzatorii” de management al cunostintelor (cercetatori si cnsultanti), cat si printre cei ce-l folosesc (firmele in general, cei care il pun in aplicare), par sa existe doua “curente” si doua nivele:

- Managementul cunostintelor = managementul informatiilor, raspandit in general printre cei care au o pregatire in domeniul computerelor, a informaticii (pentru ei, cunostina semnifica obiect care poate fi identificat si cu care se lucreaza in sisteme informatice)