Crearea și Dezvoltarea Sectorului IMM în România

1. Modalităţi de creare a IMM-urilor

Cadrul juridic necesar funcţionării economiei de piaţa a fost stabilit şi

aplicat în linii generale în cursul anilor 1990 şi 1991, fiind completat ulterior cu noi elemente. În schimb, alinierea României la prevederile Uniunii Europene privind delimitarea sectorului IMM s-a realizat doar începând cu anul 1997.

Căile de dezvoltare a sectorului privat în economic, prevăzute de cadrul legislativ, constau în crearea de întreprinderi private cu participare străină.

a)Crearea de întreprinderi private

Calea spre crearea de întreprinderi private neagricole a fost deschisă de Decretul nr.54/1990 urmat de Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale. Potrivit acesteia, întreprinzatorii se pot asocia in diferite moduri în funcţie de obiectivele urmărite şi de posibilităţile financiare de care dispun.

b)Privatizarea societăţilor comerciale publice

Privatizarea societăţilor comerciale publice a oferit posibilităţile cele mai largi de dezvoltare a sectorului de IMM-uri industriale, dat fiind numărul foarte mare de societăţi comerciale de mică dimensiune care au fost privatizate.

c)Crearea întreprinderilor private cu participare străină

Cadrul reglementar specific a fost puternic liberalizat prin Legea nr35/1991 care garantează întreprinderilor străine regimul naţional.

Stimularea legăturilor de parteneriat şi de subcontractare între întreprinderi româneşti şi întreprinderi străine reprezintă o cerinţă esenţială în vederea internaţionalizării întreprinderilor mici şi mari.

În acelaşi timp este necesara integrarea profundă a firmelor româneşti pe piaţa unică europeană, şi pe aceeaşi bază, creşterea capacităţilor de a identifica noi oportunităţi de investiţii şi de parteneriat.

2. Coordonatele juridice şi instituţionale specifice

Decretul Lege nr. 54/1990 a reprezentat o masură tranzitorie, prin care s-a permis crearea unităţilor mici private.

Dacă avantajele oferite de această formă de organizare au determinat o adevărată explozie a întreprinderilor individuale şi a asociaţilor familiale , nu

aceleaşi aprecieri se pot face din punct de vedere calitativ. Majoritatea întreprinderilor create pe baza acestui decret sunt concentrate în sectoarele de comerţ şi servicii (peste 63%) şi se caracterizează prin dimensiunea foarte redusă a activităţilor.

Legea nr. 31/1990 a fost cea care a pus practic bazele cadrului legislativ care reglementează întreaga activitate a IMM-urilor. Conform acestei legi, societatea comercială este întreprinderea pe care una sau mai multe persoane o organizează printr-un act constitutiv, în vederea realizării de beneficii, afectându-i bunurile necesare pentru îndeplinirea de fapte de comerţ conform obiectivului statutar de activitate.După ce prezintă formele în care se pot constitui societatăţile comerciale cu sediul în România (respectiv societăţi în nume colectiv, societăţi in comandită simplă şi pe acţiuni, societăţi pe acţiuni şi cu răspundere limitată), legea reglementează, în titluri separate şi dacă este cazul şi pe forme de societăţi, aspecte legate de constituirea societăţilor, funcţionarea lor, modificarea contractului de societate sau a statului societăţii, excluderea asociaţilor, dizolvarea, fuziunea societăţilor, lichidarea societăţilor, infracţiuni privitoare la societăţile comerciale. Ultimul titlu al legii cupride dispoziţii finale şi tranzitorii.

Întreprinzătorii particulari care şi-au constituit propria societate comercială, precum şi reprezentanţii instituţiilor abilitate prin lege cu puteri decizionale in procesul înfiinţării, al modificării actelor constitutive şi al desfiinţării societăţilor comerciale au indicat prezenţa in lege a unei serii de ne clarităţi, inadvertenţe si obstacole de natură legislativă şi procedurală.

Primul act normativ dedicat in exclusivitate problemelor cu care se confruntă IMM şi stimulării acestora a fost Ordonanţa nr.25, adoptată de Guvern in august 1993. Principalele direcţii de acţiune se referă la:

- asigurarea gratuită a serviciilor de informare, de asistenţă şi de consultanţă;

- aplicarea programelor de dezvoltare regională, prin implicarea nemijlocită a IMM-urilor;

- formarea cadrelor de conducere şi a salariaţilor acestor intreprinderi;

- stimularea cercetării ştiinţifice şi inovării tehnologice;

- facilitarea accesului IMM la resurse, la aprovizionare,la achiziţiile publice şi la subcontractare;

- acordarea de facilităţi economice şi financiare;

- incurajarea legăturilor de parteneriat între IMM-uri.

Ca un prim act de amploare consacrat stimulării IMM-urilor, această ordonanţă, deşi a acoperit, in mare măsură, domeniile in care intreprinderile respective trebuie sa fie sprijinite, a rămas, în bună parte, o declaraţie de intenţii. Generalitatea prevederilor ordonanţei a condus la operaţionalizarea unor soluţii complicate din punct de vedere instituţional şi procedual, care au pus sub semnul întrebării rezultatul final, respectiv creşterea performanţelor economice ale sectorului IMM.