Brain Drain

O temă adeseori abordată în literatura dedicată capitalului uman este cea a migraţiei. Indivizii care iau decizia de a migra sunt în general mai bogaţi în capital uman, iar mişcarea lor migratorie este dinspre zonele sărace către cele dezvoltate. Aceasta afectează direct stocurile de capital uman la nivel comunitar, putând induce discrepanţe accentuate de la o colectivitate la alta în cadrul aceleaşi societăţi sau între societăţi diferite. Guvernele joacă fără îndoială rolul central în direcţionarea formării şi dezvoltării capitalului uman, legătura cu finanţele publice fiind evidentă. Bugetele publice sunt în general principalii finanţatori, dar cheltuielile private, ale gospodăriilor şi firmelor, sunt şi ele destul de importante. Beneficiarii dezvoltării capitalului uman sunt deopotrivă indivizii, firmele şi societatea. Investirea în capital uman, ca decizie politică cu importante efecte distribuţionale şi de creştere, este condiţionată de toate aceste aspecte. Scopul acestui proiect este de a sublinia cauzele şi efectele acestui controversat fenomen, care poate duce la o dezvolatare sau o inhibare a economiei ţărilor respective. Pe parcursul proiectului, vom analiza măsura în care aceste ţări sunt afectate şi vom încerca de asemenea să aducem în prim-plan estimările specialiştilor cu privire la amploarea “brain-drain”-ului.

Ce reprezintă „brain drain”?

Fenomenul „brain drain” sau exodul capitalului uman reprezintă emigraţia indivizilor talentaţi şi cu aptitudini deosebite către alte naţiuni sau jurisdicţii, din cauza conflictelor, lipsei de oportunităţi, maladii în locurile în care trăiesc. Acest termen poate fi considerat o paralelă la expresia „exod de capital” care se referă la capital finaciar, nefiind însă investit în ţara unde posesorul trăieşte şi îl dobândeşte. Investiţia în educaţie la un nivel superior este pierdută când un individ cu abilităţi îşi părăseşte ţara şi nu se mai întoarce. Purtătorul de cuvânt al Societăţii Regale din Londra a folosit expresia „brain drain” pentru a descrie exodul oamenilor de ştiinţă către Canada şi Statele Unite la începutul anilor 1950. Acest fenomen poate avea loc şi când tineri care pleacă să studieze în străinătate, îşi finalizează studiile şi nu se mai întorc în ţările de origine. Un alt caz înregistrat ar fi acela al oamenilor nevoiţi să emigreze pentru salarii mai mari şi oportunităţi mai bune.

Fenomenul analizat este mult mai problematic în cazul ţărilor în curs de dezvoltare, unde este mai larg raspândit. În aceste ţări, educaţia la nivel înalt şi atestarea profesională sunt văzute ca soluţii sigure de a scăpa de o economie prost gestionată şi situaţii politice dificile. De exemplu, în 2005, 80% din haitieni şi jamaicani având diplome de colegiu locuiesc în afara graniţelor. De asemenea, mai mult de 50% din profesioniştii din mai multe ţări din America Centrală şi Caraibe au ales străinătatea ca soluţie. Aceste cercetări sunt realizate în mod permanent de publicaţiile Băncii Mondiale, intitulată „Migraţia internaţională şi brain drain”. Volumul este produsul Programului de Cercetare a Dezvoltării şi a Migraţiei Internaţionale. L. Alan Winters, directorul programului, susţine că pe de o parte mobilitatea muncitorilor instruiţi poate oferi multe beneficii, însă consecinţele sunt mult mai profunde pentru ţările în dezvoltare. Mai mult, înţelegerea acestui fenomen rămâne una dintre principalele prorităţi ale cercetării în viitor.

Între anii 1960 şi 1970, acest exod a reprezentat un subiect de controversă, însă a revenit în lumina reflectoarelor recent, în primul rând datorită aşa numitei economii bazate pe cunoştinţe. Dezbaterile pe această topică s-au centralizat pe natura şi impactul mobilităţii profesioniştilor şi în mod particular pe aspectele pozitive şi negative asupra ţărilor de origine şi ţărilor-gazdă. Totuşi, de-a lungul timpului, semnificaţia termenului s-a modificat într-o mare măsură sub aspectele comunicării, transportului, geopoliticii şi relaţiilor interculturale.

Aspecte pozitive şi negative

În economia globală bazată pe cunoştinţe, exodul oamenilor dotaţi din punct de vedere intelectual a devenit o extindere naturală a caracterului cosmopolit a comunităţii ştiinţifice globale. În acelaşi timp, întrucât cercetarea şi dezvoltarea au devenit surse majore de venit şi dezvoltare socio-economică, a apărut o competiţie intensă între ţări pentru a atrage oameni de ştiinţă în adevăratul sens al cuvântului.

Întrebarea care apare este cine pierde şi cine câştigă? General vorbind, este acceptat de toată lumea faptul că ţările de origine suferă de brain drain, iar ţările gazdă beneficiază de un câştig, „brain gain”. Aspectele pozitive ale problemei în discuţie includ beneficiile care se răsfrâng asupra societăţii din colaborarea dintre profesioniştii din diverse domenii şi statele care posedă resurse pentru cercetare. Părţile negative se referă la asimetria circulaţiei şi a creării de inegalităţi între state.