Autofinanțarea și finanțarea internă

1.Autofinantarea sau finantarea interna

1.1. Politica de autofinantare

Nevoile de fonduri ale intreprinderilor sunt variate,de la trebuinte de lunga durata si de o valoare ridicata, cum este cazul activelor imobilizate, materiale, pana la trebuinte de scurta durata, al caror nivel variaza frecvent in cursul anului in functie de factorii interni sau externi, cum este cazul activelor circulante.

Finantarea, adica acoperirea financiara a acestor nevoi se face, evident tinind cont de caracterul permanent sau temporar al trebuintelor.

Finantarea pe termen lung a intrepriderilor presupune nevoi de fonduri, cu caracter permanent sau pentru perioade mari de timp, operatiune care se poate realiza in diverse forme, functie de conditiile concrete ale intreprinderii respectiv gestiunea pe termen lung.

Autofinantarea este cel mai raspandit principiu de finantare si presupune ca intreprinderea isi asigura dezvoltarea cu forte proprii, folosind drept surse de finatare o parte a profitului obtinut in exercitiul expirat si fondul de amortizare acoperind atat nevoile de inlocuire a activelor imobilizate, cat si cresterea activului economic.

Din punct de vedere al apartenentei fondurilor, distingem finantari din fonduri proprii si finantari prin angajamente la termen. Privite din punctul de vedere al efortului depus pentru obtinerea lor, sursele de finantare pe termen lung pot fi grupate in doua parti: finantari interne (autofinantarea) si finantari externe (cresteri de capital si imprumuturi diverse).

Locul insemnat pe care il ocupa autofinantarea printre celelalte cai de finantare decurge din faptul ca creeaza avantaje atat pentru actionari, cat si pentru societatea comerciala ca persoana juridica. Actionarii sunt avantajati intrucit, capitalizand o parte a profitului, creste valoarea bursiera a intreprinderii, creste cursul actiunilor detinute de ei, prin urmare, creste avutia lor. In afara de aceasta, profitul reinvestit este exonerat de la plata impozitului pe profit sau se aplica reduceri substantiale de impozit, ceea ce creeaza posibilitati mai mari de reinvestire. Intreprinderea ca persoana juridica, este avantajata intrucat nu mai este nevoita sa apeleze nici la actionari, nici la piata financiara pentru a obtine fondurile de care are nevoie pentru dezvoltare. Totodata creste autonomia financiara a intrepriderii fata de banci.

Politica de autofinantare a unei intreprinderi este sinteza cailor de productie, comerciale si financiare, care orienteza activitatea sa. Fluxul surselor de autofinantare rezulta din performantele economice si financiare, fiind grupate insa in functie de posibilitatile repartizarii beneficiilor, amortizarii si de politica de indatorare. Previziunile de finantare joaca rolul principal in politica financiara a intreprinderii.

Desi autofinantarea este o politica financiara sanatoasa si de dorit, nu este oportun sa se exagereze in aceasta directie pentru ca intreprinderea sa nu fie rupta de piata financiara si pentru o mobilitate mai mare a capitalului. Acoperindu-si integral nevoile de crestere economica din surse interne, se poate usor scapa din vedere costul capitalului propriu comparativ cu costul capitalului de imprumut, creandu-se o aparenta inselatoare ca primul ar fi oarecum gratuit. Realitatea economica si financiara arata insa ca, indiferent de provenienta, costul capitalurilor se egalizeaza, in multe cazuri costul capitalului propriu fiind chiar mai ridicat decat celui imprumutat.

Nu se poate vorbi depre un optim general al politicii de autofinantare. Pe plan mondial, pana la deceniul al 6-lea, o buna structura financiara se caracterizeaza printr-un nivel scazut al indatoririi, punandu-se accentul pe autofinatare si alte surse proprii, respectiv pe autonomia economico-financiara a intreprinderilor. In deceniul al 8-lea, o buna structura financiara se caracteriza printr-un nivel "normal" al indatorarii, adica nu exc 18418b117s esiv comparativ cu capitalul propriu, dar punandu-se accentul pe efectivul pozitiv de indatorare. In anii '80 o buna structura financiara se caracterizeaza prin diminuarea progresiva a indatorarii, cresterea autonomiei financiare si cresterea rentabilitatii pe aceasta baza.