Antreprenoriat

Antreprenoriat

Antreprenoriatul a început să fie recunoscut în timpul monarhului francez Ludovic al XIV-lea care obişnuia să afirme că „burghezii şi meşteşugarii vor deveni artizanii bogăţiei”. De-a lungul timpului mai multe instituţii naţionale şi internaţionale având ca principalǎ activitate studierea mediului şi a comportamentului antreprenorial au definit antreprenorul astfel: „Un antreprenor este o persoanǎ care, pe baza unor clauze şi condiţii contractuale, se obligǎ sǎ presteze în favoarea altei persoane şi organizaţii, diverse lucrǎri (industriale, de construcţii, etc.), în schimbul unei recompense dinainte stabilite. De obicei, aceste lucrǎri sunt pǎrţi componente ale unui proiect.” sau „Antreprenorul care contracteazǎ cu subantreprenori pǎrţi din lucrarea pentru care s-a angajat faţǎ de beneficiar, se numeşte antreprenor principal. Rǎspunderea pentru întregul proiect ii aparţine antreprenorului principal. Contractul prin care atreprenorul se obligǎ faţǎ de beneficiar sǎ execute un anumit proiect se numeşte contract de antrepriză..” Cea de-a doua definiţie este mai puţin cuprinzătoare, dar introduce concepte noi privind activitatea unui antreprenor.

Semnificaţia conceptului de antreprenor şi antreprenoriat.

Conform DEX, expresia „antreprenor” este de provenienţă franceză şi pune accent pe funcţia primarǎ a antreprenorului: „Antreprenor, -oare, antreprenori, -oare, s.m. si s.f. Persoanǎ care conduce o antrepriza – Din fr. entrepreneur”.

În sensul modern al economiei de piaţǎ, un antreprenor este un agent economic care adoptǎ un comportament activ şi novator, care acceptǎ deliberat riscuri financiare pentru a dezvolta proiecte noi. În acest sens, un numǎr semnificativ de societǎţi acordǎ o mare atenţie şi recunoaştere antreprenorilor, în mare parte şi datoritǎ aportului pe care îl aduc aceştia la evoluţia mediului antreprenorial şi a influenţei pe care o au asupra indicatorilor macroeconomici.

Recunoaştera valorii antreprenorilor – prin antreprenor înţelegându-se un concept foarte asemǎnǎtor cu cel cunoscut astǎzi – dateazǎ încǎ din secolul al XVIII-lea în Franţa, când economistul Richard Cantillona asocia asumarea de riscuri în economie cu antreprenoriatul. În Anglia, în jurul aceleiaşi perioade Revoluţia Industrialǎ îşi fǎcea simţitǎ prezenţa, iar antreprenorii beneficiazǎ de primele oportuniǎţi de a juca un rol din ce în ce mai vizibil în transformarea şi valorificarea resurselor; se înregistreazǎ primele influenţe asupra indicatorilor macroneconomici.

Joseph Schumpeter (1934), considerat de unii un geniu al economiei secolului XX, spunea: „În antreprenoriat existǎ o înţelegere pe care o facem în legaturǎ cu un anumit tip de comportament care include: iniţiativǎ, organizarea şi reorganizarea mecanismelor socio-economice şi acceptarea riscului şi a eşecului”. Antreprenoriatul ca subiect de discuţie şi analizǎ a fost introdus de economişti în secolul al XVIII-lea şi a continuat sǎ atragǎ interesul economiştilor în secolul al XIX-lea.

Pentru a completa lista de informaţii despre activitatea şi calitǎţile care impulsioneazǎ rezultatele antreprenorilor s-au întreprins numeroase studii. Concluzia comunǎ a acestora a fost cǎ toţi antreprenorii de succes prezentau urmǎtoarele calitǎţi: controlul interior, capacitatea de planificare, asumarea riscurilor, inovaţia, folosirea feedback-ului, luarea deciziilor, independenţa. Aceastǎ listǎ se aflǎ într-un proces de îmbunǎtǎţire continuǎ prin adǎugarea de noi caracteristici.

În viziunea reprezentanţilor şcolii behavioriste, cea care acordǎ cea mai mare atenţie elementelor ce caracterizeazǎ antreprenorii, principalele aspecte care le sunt specifice sunt acelea de: inovatori, lideri, asumatori de riscuri, independenţi, creatori, tenaci, energici, originali, optimişti, orientaţi spre rezultate, flexibili, materialişti, însǎ un progres remarcabil în ceea ce priveşte abordarea conţinutului muncii şi a caracteristicilor antreprenorului realizeazǎ Jacques Fillon . În unul din ultimile sale studii el realizeazǎ o abordare integratoare deosebit de interesantǎ şi utilǎ a activitǎţilor şi caracteristicilor specifice antreprenorilor .

Alte caracteristici ale antreprenorilor sunt urmǎtoarele:

Determinare şi perseverenţǎ: Mai mult decât oricare alt factor, dedicarea totalǎ cǎtre succes ca antreprenor poate depǎşi obstacolele. Determinarea puternicǎ şi perseverenţa pot face un antreprenor sǎ facǎ faţǎ oricǎror greutǎţi pe care alte persoane le-ar considera insurmontabile şi chiar pot compensa lipsa de experienţǎ şi de îndemânare a personalului angajat.

Dorinţa de a câştiga: Antreprenorii examineazǎ o situaţie, determinǎ cum îşi pot mǎri şansele de câştig şi trec mai departe. Ca rezultat riscurile considerate mari de persoanele obişnuite sunt riscuri mari pentru antreprenori.

Cǎutarea feedback-ului: Antreprenorii eficienţi sunt adesea descrişi ca având capacitatea de a învǎţa repede şi dorinţa puternicǎ de a şti cât de bine se descurcǎ şi cum îşi pot îmbunǎtaţi rezultatele. Feedback-ul este important deoarece antreprenorul este dispus sǎ înveţe din greseli şi din experienţele anterioare.

Rezolvarea problemelor persistente: Antreprenorii nu sunt intimidaţi de situaţii dificile. Încrederea în sine şi optimismul general îl fac sǎ vadǎ imposibilul ca pe ceva ce doar necesitǎ mai mult timp pentru a fi rezolvat. Problemele simple îl plictisesc, antreprenorii sunt extrem de persistenţi însǎ sunt realişti în a aprecia ceea ce pot şi ceea ce nu pot sǎ facǎ şi unde au nevoie de ajutor pentru rezolvarea unor probleme dificile, dar de neevitat.

Iniţiativǎ şi responsabilitate: Antreprenorii au fost întotdeauna consideraţi persoane independente, ei cautǎ şi preiau iniţiativa, se pun în situaţii în care sunt personal rǎspunzǎtori pentru succesul sau eşecul întregii operaţiuni. Le place sǎ se implice în probleme în care impactul lor personal sǎ poatǎ fi mǎsurat.