Actualitatea Mitului lui Sisif Unificarea Europeana, de la Utopie la Necesitate

Actualitatea mitului lui Sisif

Unificarea europeana, de la utopie la necesitate

Ideea unificarii europene este una cu o veche traditie in spatiul cultural european, având la baza principii diferite de la o epoca la alta. Astfel, in Occident, inga din perioada Evului Mediu papalitatea si-a arogat dreptul de a unifica politic toate popoarele catolice intr-un singur stat. Opera lui Carol Quintul din secolul al XVI-lea ramane remarcabila si exprima programul Bisericii Catolice de a instaura "Republica Christiana" ca si imago mundi sau ca si microcosm a ordinii divine. Antichitatea ne-a lasat mostenire modelul cultural al Helladei, preluat si transformat intr-o maniera civilizationala de catre romani. Daca grecii reprezinta o culme a gândirii umane, romanii au fost niste carausi infatigabili, care au raspândit in toate colturile lumii antice spiritul filosofiei si al stiintei elene. Poate de aceea Roma a reprezentat pentru regalitatile medievale occidentale o sursa de legitimare a puterii politice, cat si o sansa de a se situa in prelungirea unei traditii politice seculare, dovada stand existenta Imperiul Carolingian sau Imperiului Roman de natiune Germana. Imperiul Bizantin s-a considerat mostenitorul de drept al romanitatii ( imparatii bizantini se considerau "romei"), iar dupa caderea Constantinopolului in 1453 tarii rusi ( de la Ivan cel Groaznic, dar in special odata cu Petru cel Mare) vor considera spatiul rusesc drept "cea de a Treia Roma". Pana si pentru sultanii otomani un scop politic era acela al confruntarii militare cu mostenitorii reali sau virtuali ai Romei. Sa fie civilizatia europeana una ce isi are originea in romanitate si in crestinism?

Desi ideea de unificare europeana are o traditie insemnanta, acest fapt nu se traduce neaparat printr-o larga raspândire a acesteia, daca tinem cont si de specificul societatii medievale, in care numai clasele privilegiate aveau acces la educatie si implicit la informatie. Secolul al XIX-lea reprezinta gestatia a trei mari ideologii politice ce isi au originea in sloganul Revolutiei Franceze ( "Liberte, Egalite, Fraternite"), care coincide totodata cu intrarea maselor in politica. Din acest moment orice conducere politica urma a fi legitimata de vointa poporului, prin intermediul votului, si nu de gratia divina, prin intermediul Bisericii. Nationalismul, socialismul si liberalismul, iata cele trei ideologii politice care in forma lor exacerbata vor conduce civilizatia europeana spre un declin profund, marcat de aparitia totalitarismelor, ideologii care aveau drept scop supunerea individului si îndrumarea umanitarii spre extinctie. Nimic nu a urat mai mult regimul totalitar decât fiinta umana, fiindca omul este simbolul libertatii si al eternitatii întrupate. Totalitarismul se vroia a fi o utopie incarnata, ce avea dorinta de a transforma eternul in clipa prezentului. Nu a reusit decât sa instaureze sfârsitul continuu.

Imediat dupa sfârsitul Primului Razboi Mondial filosoful german Oswald Spengler publica lucrarea "Declinul Occidentului", o anticipare a ce avea sa urmeze in istoria europeana. Dupa acest cataclism istoric ("marele razboi" cum a ramas el in constiinta europenilor), nationalismul si socialismul vor da nastere nazismului si comunismului, cele doua regimuri totalitare care vor scrie o pagina neagra din istoria umanitarii. Dusmanul lor era, dupa cum am aratat mai sus, fiinta umana. Chiar daca pentru comunisti dusmanul nu putea fi vazut decât prin lentila luptei de clasa, in timp ce pentru nazisti scopul era exterminarea "raselor inferioare". Este evident ca, prin intermediul propagandei dar si prin "delirul maselor", acest dusman era inventat. Astfel, in numai treizeci de ani Europa a fost zguduita de doua conflicte majore ce au lasat in urma vise neîmplinite, asteptari inselate si un om nou care putea sa pice prada oricarei iluzii politice fantasmagorice. Pentru ca de la a nu crede in nimic la a crede in ceva nu este decât un pas.