Accidentul de la Bhopal

Bhopal este capitala statului indian Madhya Pradesh și sediul administrativ al districtului Bhopal. El este cunoscut ca orașul lacurilor datorită existenței unei multitudini de lacuri naturale și artificiale. În peșterile Bhimbetka, aflate în apropiere și descoperite în 1973, se află cea mai mare colecție de picturi preistorice din lume, cu o vechime de circa 10.000 ani.

Oraș liniștit, Bhopal a devenit cunoscut în urma dezastrului provocat de cei de la compania Union Carbide.

Union Carbide & Carbon Corporation a fost înființată în 1917 din fosta Union Carbide fondată în 1898 și Compania Națională de Carbon fondată în 1886. Compania și-a schimbat numele în “Union Carbide Corporation" în anul 1957.

Union Carbide producea, în principal, produse chimice și polimeri care trec printr-una sau mai multe conversii înainte de a ajunge la consumatori. Unele dintre aceste materiale erau mărfuri de tonaj mare, în timp ce altele erau produse de specialitate care răspundeau unor nișe de piață mai mici. Produsele finale includeau: vopsele, sârmă și cablu de ambalare, produse de uz casnic, de îngrijire personală, produse farmaceutice, auto, textile, de agricultură, petrol și gaze.

În noaptea dintre 2 și 3 decembrie 1984, în orașul Bhopal din India, au fost eliberate accidental 40 de tone de izocianat de metil gazos (ICM) de la fabrica de pesticide Union Carbide India. Gazul s-a răspândit pe o suprafață de 40 Km2 și a afectat în mod serios populația pe o distanța între 5 și 8 Km pe direcția vântului. Pentru mai mult de 200.000 de persoane, un sfert din populația orașului, Bhopalul a devenit o cameră de gazare. Dacă cele două lacuri din zonă nu se aflau în calea norului de gaz, neutralizându-l, o și mai mare tragedie ar fi avut loc. Până la răsăritul soarelui, sute, iar după spusele altora, mii de cadavre zăceau pe străzi, lângă gară, în case. Alte 2000 de persoane au suferit în spitale sau locuințe.

O dovadă de cruzime a corporației a fost lăsarea oamenilor în neștiință. Fabrica avea două sirene: una puternică și continuă destinată publicului și altă sirena luminoasă, destinată muncitorilor. Sirena publică a fost pornită la ora unu dimineața, după aproape o oră de la producerea accidentului și a fost oprită după câteva minute. Această metodă urma procedura companiei de a anunța publicul despre scurgeri minore de gaz și nu a alarmat pe nimeni. În timp ce muncitorii fabricii fugeau în direcția opusă celei a vântului, locuitorii din ghetourile adiacente fabricii se trezeau datorită iritației cauzate de gaz.

Comunitatea ce trăia lângă fabrică nu a fost niciodată înștiințată de semnificația alarmei de pericol. Aceasta pornise de câteva ori înainte de data accidentului și semăna foarte bine cu o sirenă a fabricii. De asemenea, oamenii nu au fost niciodată informați asupra pericolelor potențiale ale materialelor utilizate în fabrică. Câțiva vecini trăiau cu impresia că acolo se produc medicamente, nu pesticide. Acest fapt contrasta puternic cu situația existentă la acel moment dat în Statele Unite, unde legea impunea companiei să informeze regulat oamenii asupra pericolului la care sunt expuși și să-i instruiască în privința comportamentului potrivit în caz de urgență. În India nimic nu îi obliga pe cei de la Union Carbide să le pese.

Casele bine izolate au reprezentat un alt mod de protecție. Cei a căror colibă era făcută din scânduri, bucăți de tablă, plastic și hârtie, ca materiale de construcție pentru pereți și acoperiș, au fost înconjurați de gazul ce și-a găsit loc printre găuri.

Din nou, tot cei nevoiași au fost neglijați în privința acordării de îngrijire. După zece zile de la producerea accidentului, în cartierele sărace, unde locuitorii își câștigau pâinea muncind cu ziua, se observa la tot pasul oameni tușind, având dureri de piept, nereușind să respire. Nimeni nu a mers să le ofere medicamente sau să îi examineze. Mulți dintre ei nu aveau destulă putere pentru a se ridica din pat.

Nu mai aveau cum să-și câștige hrana sau să o cumpere, însă nimeni nu le aducea nimic de mâncare. Și chiar dacă reușeau să cumpere grâne, femeile erau atât de slăbite încât nu le-ar fi putut găti. Aparțineau unui grup social ce suferea de malnutriție, iar dacă hrană le-a fost refuzată într-o condiție fizică atât de precară nu aveau cum să reziste fizic. Se găseau în pragul înfometării.

Totuși, în mai puțin de două săptămâni, guvernul și comunitatea medicală din Bhopal anunțau că ceea ce a fost mai rău a trecut. Versiunea lor era că cea mai mare parte a simptomelor de care oamenii se plângeau erau rezultatul unor boli comun întalnite în aceste cartiere: anemia și tuberculoza.

În 1989, Union Carbide a acordat guvernului indian suma de 470 milioane de dolari ca despăgubiri și a susținut că era obligația autorităților locale să curețe zona infestată. Ulterior, victimele și familile acestora aveau să acuze guvernul pentru întârzierea distribuirii acestor fonduri. Mai mult, după verdict, Compania Union Carbide a dat o declarație de presă susținând că nu ar mai avea nicio legătură cu dezastrul de la Bhopal, deoarece în 1994 vânduse fabrica companiei Carbide India Limited (UCIL), redenumită ulterior Eveready Industries.

În iunie 2010, opt persoane, printre care și președintele uzinei, Warren Anderson, au fost declarate vinovate de către un tribunal indian și au primit o amendă de 100.000 de rupii (2.100 de dolari) și doi ani de închisoare.

Cauzele accidentului de la Bhopal

Cauze primare

Bhopal este exemplul didactic de neglijență corporatistă orientată doar spre profit. Câteva din cauzele primare care au determinat accidentul sunt:

- stocarea MIC în tancuri mari și umplerea acestora peste nivelele recomandate;

- mentenanță proastă;

- defectarea câtorva sisteme de securitate datorită proastei mentenanțe;

- sisteme de securitate oprite pentru a se economisi bani - incluzând sistemul de refrigerare al MIC ;

- servicii de securitate inadecvate;

- dependența de operații manuale;

- lipsa operatorilor instruiți;

- management de securitate redus;

- lipsa planurilor de urgență;

- existența unor zone de locuit improvizate în apropierea facilității;

- metodă de producție periculoasă (exista și varianta producției fără MIC- dar presupunea costuri mai mari);