Poetica hyperficțiunii din Storyspace

Abstract:This article will describe and interpret the poetics of interactive fiction made within the hypertext system created by J.D. Bolter and M. Joyce - Storyspace, based on spatial metaphor - "topographic metaphor" / "writing space". As an alternative to the code format found in books, hypertextual literature, supported by MEMEX (V. Bush) and Xanadu (T. Nelson) projects, has developed substantially, defining itself as a continuation of the modern "tradition" of experimental literature in print, freeing both the author and the reader from the restrictions of the printed medium and favoring new experiments in literary structure.

Storyspace is used for writing novels, articles, reports, creating university courses. In this article, three hyperfiction products will be analyzed in more detail, the hypertextual novels: “Afternoon. A story ”M. Joyce; Patchwork Girl S. Jackson; "Victory Garden" S. Moulthrop, presenting their structure and hypertextual specificity.

Key- words: hypertext, hyperfiction, interactive fiction, Storyspace, hypertextual literature

Noile forme de comunicare solicitate de structura mozaică a culturii contemporane atrag și noi metode de interpretare a textului. Acesta depășește cadrul tradițional, devine hypertext, direcționând cercetarea spre o „mașină textuală” care stochează și gestionează un volum mare de informație și facilitează producerea textelor prin diverse softuri. Prezentarea „mașinii hypertextuale” începe cu inaugurarea, în 1945, de către V. Bush, a proiectului electro-mecanic MEMEX (din engl. MEMory EXtension) care lega blocuri informaționale distincte, făcând accesibilă navigarea prin ele, indiferent de locul stocării acestora. [1, p.44]

Un alt proiect este Xanadu al lui T. Nelson, care, în 1965, teoretizează fenomenul hypertextual, oferind termenul de hypertext și definiția acestuia ca fiind: „o strategie pentru organizarea fragmentelor textuale într-un mod intuitiv și informal, cu legături/ link-uri între secțiunile înrudite ale unui text sau între părți conexe ale diferitelor texte din același sistem de regăsire.” [2, p.12]

Publicațiile ulterioare ale lui Nelson profilează două idei extrem de importante: una ar fi că literatura, înțeleasă ca informație destinată păstrării, este un sistem de creații legate între ele; și alta că scopul computerului este de a elibera omul, de a-i facilita procesul de prelucrare a informației prin sistemul comun de scriere și păstrare a acesteia în computer, pe baza unui sistem hypertextual.

„The New Encyclopedia Britannica” pomenește de hypertext în secțiunea „Information science” la discutarea metodelor afișării semantice a informației. Hypertextul este definit ca o metodă prin care documentele se unesc prin intermediul „legăturilor” în rețea. Premisa unificării poate fi coincidența ideilor, concluziilor, poziționarea identică a părților etc. În „The Encyclopedia of Language and Linguistics” se adaugă specificarea că hypertextul este un text structurat la care se mai adaugă interpretarea, simplificat prezentată, a hypertextului ce se bazează pe World Wide Web, parte a Internetului, la temelia căruia este pus protocolul hypertextual (HyperText Transport Protocol/ http).” [1, p. 49]

În „Cybertext. Perspectives on ergodic literature”, Espen Aarseth afirmă că hypertextul este adesea înțeles ca un mediu textual, ca o alternativă pentru formatul codului găsit în cărți, reviste, și manuscrise legate. Acesta este adesea descris ca sistem de citire și scriere mecanic (computerizat), în care textul este organizat într-o rețea de fragmente și conexiuni între ele. Ca atare, are beneficii potențiale evidente: un cititor poate aborda un punct de interes specific printr-o serie de opțiuni de restrângere pur și simplu făcând click pe ecran cu mouse-ul. [2, p.76]

Libertatea cititorului și impactul său asupra operei citite crește odată cu sporirea numărului de scriitori care au profitat de posibilitățile computerului și, începând cu anii 1980, au creat o serie de ficțiuni hypertextuale care au inovat conceptul de lectură și scriere, apropiindu-le nemijlocit până la contopire. Experimentele date nu sunt o inovație datorată doar evoluției TIC, ci, mai degrabă, o extensie tehnologizată a unor experimente mai vechi în structurarea textelor. „Notele de subsol sunt hypertexte minime, în care o ramură conduce de la textul principal la notă și de la notă înapoi la text. Enciclopediile sunt de obicei organizate pentru a oferi mai multe căi de la un articol la altul, legăturile fiind indicate de referințele de la sfârșitul articolului. Mulți romancieri au experimentat forme hypertextuale în cărți fizice, tipărite, de exemplu, Julio Cortîzar în „Hopscotch”, (1966) cu căile sale multiple de bifurcare, Milorad Pavic în „Dicționarul khazarilor”, (1989), care ia în forma a trei enciclopedii paralele, aceleași evenimente istorice.