Modalități de raportare la modelul biblic în romanele lui Nikos Kazantzakis

Extras din referat Cum descarc?

1. Modalitati de raportare la modelul biblic in romanele lui Nikos Kazantzakis
Romanele care vor fi supuse analizei de fata, Hristos rastignit din nou si Ultima ispita a lui Hristos, fiind inrudite tematic, infatiseaza principala caracteristica a operei lui Nikos Kazantzakis: modul in care se raporteaza omul la existenta, cu toate implicatiile ei. Ideile prin care isi exprima viziunea prezinta cateva influente, acestea accentuand, intr-un mod accentuat sau mai putin accentuat, orientarile tematicii: Neitzsche, (,,Dumnezeu a murit") Bergson (,,evolutia creatoare") precum si influenta spiritului crestin, despre care credea ca nu mai poate fi activ in problemele societatii secolului XX (vizita autorului in muntele Athos fiind o nota biografica importanta). Insa, cel mai important punct de plecare pentru opera sa este unul de factura interioara, anume imposibilitatea de ,,identificare cu modelele ridicate la rang de etalon universal" si dorinta arzatoare de eliberare a spiritului de orice constrangere rationala. 
Actiunea in Hristos rastignit din nou (1948) doreste, prin intermediul personajelor, care nu doar interpreteaza, ci isi si asuma rolul intr-un mod viu, practic, sa reconstituie drumul patimirilor Lui Iisus Hristos. Tema discursului defineste ideea baudelaireana care suprinde permanenta postulatie a omului intre bine si rau, intre sfintenie si patima, dar si pendularea acesteia intre materie si spirit. Avem astfel in prim plan personajul Manolios, a carui simbolistica se realizeaza pe doua planuri: pe plan exterior (planul-simbol al lecturii) exprima dorinta omului de a se autodepasi, iar in plan launtric, (sensul mai profund al textului, intim), protagonistul ajunge sa se identifice cu Hristos, avand acelasi destin ca si personajul biblic: cu toate ca doreste binele comunitatii Lykovrsi, oamenii il ucid, fiind influentati de Panatiotaros/ Iuda si ale parintelui Grigoris, aceasta evidentiind falsitatea crestinilor. In fond, opera reprezinta opozitia dintre cuvant si fapta, intalnita la crestini. 
Discursul surprinde prin evolutia personajului, care ridica simtul datoriei la un nivel foarte inalt: se simte dator sa il apare, simbolic, pe Dumnezeu Insusi, la fel si prietenii lui care isi traiesc rolurile in mod real. Cu toate ca modelul biblic este predominant, trebuie sa mentionam ca scriitorul nu face referire strict la dogma crestina, ci el aduce in planul semnificatiei ,,marile teme ale dreptatii, precum si raportul stabilit de conditia umana cu transcendenta" . Prin acest roman, Nikos Kazantzakis arata cititorului un Hristos rastignit de fiecare data cand semenii nu privesc unii spre altii, dar si eliberarea materiei prin patimire. 
In Ultima ispita a lui Hristos intalnim o reinterpretare a textului Evangheliilor. Iisus, ca personaj al lui Kazantzakis, nu este oglinda personajului biblic, iar Iuda, din tradator devine ,,fratele sau cel bun" . Ultima ispita despre care vorbeste titlul cartii face referire la posibilitatea, privita ca tentatie, a protagonistului, de a nu-si asuma patimirea, de a o evita, insa, acesta nu se lasa inselat, dorind astfel implinirea spirituala, prin aceasta, autorul evidentiind nevoia omului de a avea o calauza care sa-l impulsioneze sa duca lupta pana la capat. Cel Viclean se prezinta sub forma materiei, iar Dumnezeu trimite la acel ,,elan vital", a lui Henri Bergson . Toate actiunile personajelor pornesc din dorinta arzatoare de a-si afla propria identitate, de a se redefini, aceasta fiind posibila doar prin raportarea la Semen, la Iisus. Comparand protagonistii celor doua romane, observam o evolutie a perspectivei: ,,Manolis nu era Iisus, ci isi suprapunea existenta pe faptele acestuia", iar protagonistul celui de-al doilea roman ,,devine din ce in ce mai apropiat de nivelul divin". Ceea de evidentiaza in mod constant scriitorul este relatia Dumnezeu-om, aflata in raport de dependenta. 
De asemenea, se ridica problema adevarului, aducandu-se in prim plan intrebarea pe care i-o adreseaza Pilat lui Iisus: ,,Ce este adevarul?". In ceea ce priveste adevarul biblic insusi, observam ca romanul este mereu raportat la Evangheliile dupa Matei si Ioan, pe care Kazantzakis le priveste nu ca adevar absolut, ci ca text. In Ultima ispita intalnim un personaj, Pavel, care creeaza el insusi alt personaj, pe Fiul Omului, care trebuie sa accepte ,,adevarul artei pe care el alege sa o creeze" . In fond, Pavel, in discursul nostru, nu este altceva decat un personaj al unui autor care ,, incercat sa impuna propria sa versiune a lui Hristos. Si mai mult decat atat, sa-i faca pe cei doi sa discute despre tocmai despre esenta adevarului (sau a lipsei de adevar) a fictiunii " . 
Urmarind firul actiunii, la un nivel profund de lectura, observam cum analiza se indreapta spre modul construirii fictiunii, care porneste de la modelul biblic. Astfel, ,,Iisus a avut ocazia, la nivelul unei fictiuni romanesti (a lui Kazantzakis) sa dea credibilitate propriei istorii a devenirii sale, pentru a reusi ca in acest fel sa invinga definitiv orice ispita".

Fisiere in arhiva (1):

 Modalitati de raportare la modelul biblic in romanele lui Nikos Kazantzakis.docx