Magia ca fenomen cultural

Din cele mai vechi timpuri, magia a fost un subiect destul de controversat și dezbătut de către mulți specialiști. Un centru foarte mare de interes pentru magie este reprezentat de secolele al XIV-lea și al XV-lea, pe la sfârșitul Evului Mediu. Pentru a înțelege magia care se practica în Evul Mediu luăm în considerare etimologiile lui Isidor din Sevilla. „El vorbește despre magie ca despre un artificiu oferit oamenilor, în numeroase locuri și epoci, de către „îngerii cei rări” sau demoni.” Cu toate acestea, Isidor întocmește o listă cu diferite magii printre care se regăsesc cele de divinații sau de ghicire a norocului. Astfel, autorul afirmă faptul că atunci când funcționează, magia acționează printr-un intermediar demonic, motiv pentru care el spune despre magi (magicieni) că sunt cei care comit crime oribile, perturbă spiritele și ucid oameni prin intermediul farmecelor înșelându-i prin iluzii.

Robert Muchembled susține faptul că Europa medievală se confruntă cu două tipuri de magie : cea demonică și cea naturală. În primul rând, se spune despre magia demonică că intră în sfera religioasă și este cea care invocă diavolul în diferite scopuri, pentru a oferi informații despre viitor sau pentru a face rău dușmanilor. În al doilea rând, se afirmă despre magia naturală că este cea care caută virtuțile oculte ale naturii, fiind de altfel și un fel de știință. De exemplu, se spune că descântecele păreau magice , pentru că vorbele rostite, dețineau o putere ocultă, ele fiind catalogate ca și „remedii”. De aceea, descântecele se adresau bolii în sine, sau celui responsabil de boală, având ca formă exorcismele: implorarea sau exorcizarea. Cel care se ocupa de astfel de lucruri era numit vraci. O altă formă a magiei, se poate ocupa de iluzionism sau să fie de fapt- ludică, chiar și magia demonică poate fi considerată a fi un fel de divertisment sinistru luat în serios, dar destinat să dea fiori practicanților, îndeosebi tinerilor. De asemenea, în ceea ce numim divinație și anume ghicirea norocului poate și considerată a fi un fel de magie, la fel cum și vina de a invoca demonii poate aduce consecințe foarte grave. Nu în cele din urmă, vrăjitoria este considerată a fi o formă a magiei. Aceasta este utilizată în mod frecvent cu scopul de a face rău dușmanilor, rănindu-i fizic sau omorându-i. Dar, vrăjitoria mai poate fi utilizată și în privința vremii, vrăjitorie care era răspândită în Elveția și putea declanșa furtunile și distrugerea recoltelor. Totodată, se consideră faptul că ritualurile vrăjitoarelor erau cu totul nelegiute, călcând crucifixul în picioare, scuipând pe el sau renunțând la credința pentru Dumnezeu. Cu toate acestea, magicienii de la începutul Renașterii aveau un interes mare pentru magia naturală. Prin urmare, începutul perioadei moderne va intensifica persecuția împotriva vrăjitoarelor și va spori interesul pentru magia naturală, remarcându-se de fapt că magia deține o putere inestimabilă, în bine sau în rău.

Marcel Mauss susține faptul că magia poate fi și o formă a gândirii umane, fapt pentru care se spune că omul ar fi gândit odinioară doar în termenii magiei. „Astfel, magia ar reprezenta întreaga viață mistică și, în acealși timp, întreaga viață științifică a omului primitiv. Ea ar constitui prima treaptă a evoluției mentale.” Cu toate aceastea, Mauss afirmă că riturile magice și întreaga magie țin de tradiție. Autorul ne oferă o definiție a magiei după cum urmează: „Magia cuprinde agenți, acte și reprezentări: numim magician individul care îndeplinește acte magice, chiar dacă nu este profesionist; numim reprezentări magice ideile și credințele corespunzătoare actelor magice; cât și despre actele în funcție de care definim celelalte elemente ale magiei, pe acestea le numim rituri magice.” Totodată , regăsim diferite tipuri de rituri religioase cum ar fi : cele solemne, publice, regulate cum ar fi sărbătorile și sacramentele, dar Frazer pe unele dintre ele nu le consideră religioase. De exemplu, riturile de inițiere, el le consideră a fi magice, datorită faptului că includ rituri de tip simpatic, dar și faptul că cei care iau parte la ele au niște puteri de temut în actul religios. Însă, afirmă Frazer că sunt și rituri care au doar caracter magic, cum ar fi maleficiile, care sunt interzise și pedepsite.

Altfel spus, lumea văzută magic este o realitate gândită și trăită în același timp. Putem spune că teama de nenorociri, nesiguranța de viitor au fost motivele principale care au dus la crearea atâtor credințe și superstiții în ceea ce privește viața omului. Totodată, o acțiune magică trebuie realizată într-un anumit timp. Spre exemplu, o anumită vrajă trebuie realizată la miezul nopții sau în zorii zilei, însă niciodată nu se precizează cât va dura ritualul. De asemenea, această problemă a timpului se leagă și de cea a numărului. Ca o acțiune magică să poată fi realizată e nevoie nu numai de timp și loc, ci și de repetarea ei. De exemplu, descântecele se repetă de trei ori sau de nouă ori. Însă valoarea magică a numărului ține și de un număr de persoane: șapte femei bătrâne, șapte popi, trei copii, sau ține și de numărul obiectelor folosite în timpul ritualului: nouă cărbuni, unsoare de nouă feluri. Cu toate acestea, credința în valoarea magică a numerelor este mult mai puternică în mentalitatea popoarelor primitive.