Dimitrie Cantemir - Personalitate multilaterală a culturii și a literaturii române

Dimitrie Cantemir se remarcă la sfârșitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea ca reprezentant umanist, impresionând prin vastele sale cunoștințe de: istorie, matematică, muzică, filosofie, etnografie și folclor, latină, putând comunica în turcă, greacă, persană, rusă, franceză, polonă, italiană, dar nu în ultimul rând, în română.

Şerban Cioculescu amintește, de asemenea, de puternica dragoste de țară pe care o avea acesta, dar și de alte trăsături ale sale ce stârnesc până în prezent mândria și admirația românilor de a fi avut un asemenea reprezentant al culturii: „Cantemir era un poliglot, iar savantul gândea ca un umanist de tip mixt, la răscrucea civilizaţiilor. Simţirea lui însă era a unui moldovean, însufleţit de cel mai fierbinte patriotism, în care se reflectau zările şi amintirile fericite ale adolescenţei moldoveneşti, hotărâtoare în formarea sensibilităţii”. (Cioculescu, 1966: 56.)

George Călinescu îl surprinde pe marele Dimitrie Cantemir (1673-1723) astfel: ,,voievod luminat, ambițios și blazat, om de lume și ascet de bibliotecă, intrigant și solitar, mânuitor de oameni și mizantrop, iubitor de Moldova lui după care tânjește și aventurier, cântăreț în tambură, țarigrădean, academician berlinez, prinț rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, Dimitrie Cantemir este ,,Lorenzo de Medici al nostru”.

Proiectul de față își propune abordarea marelui Dimitrie Cantemir din mai multe perspective: Dimitrie, fiul de domnitor, fratele unui domnitor, soțul, tatăl, Dimitrie - conducătorul, respectiv deciziile de natură politică, dar nu în ultimul rând, eruditul, marele creator de opere ce atrag atenția până în prezent datorită profunzimii ideilor și complexității acestora.

În finalul lucrării se vor regăsi prezentate succint câteva dintre titlurile scrierilor ce l-au făcut celebru și au stârnit aprecieri încă din timpul vieții sale, dăinuind pentru posteritate.

Copilul Dimitrie și familia sa

Constantin-vodă Cantemir era caracterizat de către cronicarii moldoveni ca fiind ,,om de țeară, moldovean drept”, Neculce definindu-l ,,de oameni proști”, făcând referire la proveniența sa dintr-un neam de răzăși.

Acesta participă la războiul nordic, slujind timp de 17 ani armata polonă în urma cărora primește titulatura elogiatoare de ,,rohmistru”, ca urmare a actelor sale curajoase și ajunge în Muntenia, sub domnia lui Grigore Ghica, fiind învestit cu funcția de ceauș spătăresc.

Constantin a avut trei soții, bănuindu-se chiar patru, însă cea care i-a născut cei doi fii, Antioh și Dimitrie (26 octombrie 1673), se numea Ana Bantăș, fiind caracterizată drept o ,,femeie între femei” și ,,foarte învățată”, care se stinge însă din viață mult prea devreme.

Nicolae Iorga afirma: ,,era un necărturar care se iscălea cu un bloc de lemn în care erau săpate cuvintele solemne: ,,Io Constantin Voievod” și trăgea cu pămătuful pe deasupra. Mama lui fusese însă o femeie romantică și a dat fratelui lui Dimitrie numele de Antioh, în legătură cu povestea lui Alexandru cel Mare. Dimitrie, și în felul său de a gândi, avea asămănări cu tatăl său, dar în dorința aceasta de a străbate în toate domeniile cunoștinții umane e fiul mamei.” (Iorga, 1977: 138)

Definirea educațională a copiilor Cantemir izvorăște poate chiar din nevoia tatălui lor de a fi depășit de fiii săi, ca aceștia să nu întâmpine aceleași limite pe care le-a avut el sau ca un gest omagiator soției sale ce fusese o femeie cultivată, asigurând într-o manieră indirectă și țării moștenitori bine pregătiți, capabili să înfrunte dificultățile vremii și dintr-o perspectivă intelectuală.

Antioh, în ciuda tuturor eforturilor tatălui său, nu se remarcă prin inteligență, motiv pentru care, în urma afirmațiilor repetate ale Costinilor, ce-l numeau ,,dobitoc”, acesta este trimis ,,ostatec la Poartă”.

Pentru a se asigura că situația nu se va repeta și cu fiul său mai mic, Constantin îl aduce din Muntenia pe călugărul Ieremia Cacavela, cu ajutorul căruia Dimitrie va învăța literatură, filozofie, greacă și latină, deprinzând abilitatea de a scrie în aceste două limbi, cu toate că latina îi aducea un plus de dificultate, considerându-se ,,un fel de Latium filtrat în Sciția”.

Dorința tatălui Cantemir este atât de mare ca fiul său să învețe și ca acesta să exceleze, încât se asigură personal de bunul mers al lecțiilor, vizitându-l în timpul orelor de studiu chiar si de trei, patru ori pe zi, indiferent de provocările politico-administrative cotidiene, ca în cele din urmă, seara, să îi traducă din scripturi.

În anul 1688, Dimitrie este trimis la Constantinopol, înlocuindu-și fratele, loc unde își continua studiile până în anul 1691.

Acesta revine în țară, iar în anul 1693, tatăl său se prăpădește, boierii îndeplinindu-i ultima dorința, aceea de a-l numi domn al Moldovei pe Dimitrie.

Debutul carierei politice

Împăratul agă îl așează în rangul de boierie, însă Brâncoveanu acționează împotriva sa pe ascuns, susținându-și ginerele, pe Constantin Duca, astfel încât Poarta nu-i confirmă statutul. Acesta domnește în mod neoficial o lună (martie-aprilie 1693), întorcându-se în Constantinopol, loc unde își continuă studiile la Academia Patriarhiei Ecumenice.

Fratele său mai mare își însușește egoist toată moștenirea, Dimitrie devenind în 1695 capuchehaie, respectiv reprezentantul fratelui său la Constantinopol.

Antioh îl urmează pe Duca, domnind în perioada 1696-1700.

Odată cu debutul unui război turco-austriac la care participă, în 1697, încheiat cu bătălia de la Zenta, pe Tisa, în care Eugeniu de Savoia învinge armata turcă, Dimitrie călătorește în Europa Centrală și traversează Banatul, fiind convins de decadența Imperiului Otoman.