Extras din referat
MIHAI EMINESCU - TEME ABORDATE ÎN OPERELE SALE
Mihai Eminescu reprezintă continuitatea culturii şi literaturii române, în ceea ce a realizat ea până la Eminescu, deschizând, prin modernitatea totală a gândirii şi creaţiei eminesciene, drumul spre şi mai deplinele împliniri, fără însă să poată fi eludată contribuţia şi prezenţa continuă a poetului naţiona
Timpul - cu sentimentul straniu al ireversibilităţii
Cosmicul - infinitul
- geneze ori prăbuşiri cosmice
- luna, soarele, stelele, luceferii, cerul
- zborul intergalactic
- haosul
Condiţia creatorului de geniu:
- “Scrisoarea I”
- “Scrisoarea III”
- “Împărat şi Proletar”
- “Luceafărul”
Teme abordate Istoria - cu ideea de patrie
- panoramă a deşertăciunilor: “Memento mori”
- mister al etnogenezei: “Decebal”, “Strigoii”
- meditaţia patriotică: “Scrisoarea III”
- solititudine: “Glossă”, “Odă (în metru antic)”, “Luceafărul”
Natura, vazută ca:
- personaj mitic: “Revedere”
- realizare metafizică: ”Mai am un singur dor”
- cadru fizic: “Scrisoarea I”, “Sara pe deal”, “Lacul”
IPOSTAZE ALE GENIULUI
(schemă şi dezbatere)
Cugetătorul - “Scrisoarea I”
Relaţia omului de geniu cu societatea omenească şi cu posteritatea - “Scrisoarea I”
Ipostaze ale Hyperion - înger
geniului - demon
Înţelept - “Glossă”
Creator - “Odă (în metru antic)”
Capodoperele eminesciene “Scrisoarea I”, “Luceafărul”, “Glossă” şi “Odă (în metru antic)” pun în valoare marea capacitate de sinteză filosofică şi de creaţie, ceea ce a determinat variate analize, unele exhaustive, altele parţiale.
Teme aproape comune: condiţia omului de geniu, cosmogonia, timpul şi mai ales perfecţiunea artistică constituie laitmotivul creaţiilor menţionate.
“Scrisoarea I”, poem cu o structură romantică, filosofic abordează relaţia omului de geniu cu timpul şi societatea mărginită, naşterea, evoluţia şi dramatica previziune a stingerii sistemului cosmic. Poemul relevă dubla ipostază a omului de geniu, a cugetătorului - pe de o parte, meditaţia filosofică asupra marilor probleme, precum şi satira determinată de relaţia omului de geniu cu societatea incapabilă a înţelege condiţia geniului.
În tabloul grandios al omenirii şi al tuturor formelor de existenţă, poetul introduce imaginea bătrânului dascăl, care “uscăţiv, aşa cum este, gârbovit şi de nimic”, “într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate” la trecutul şi viitorul lumii, la tainele şi veşnicia universului.
Bătrânul are puteri nelimitate , poate ţine în degetul său mic “universul fără margini” şi care încearcă să dezlege “noaptea-adâncă a veşniciei”.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Problematica Geniului la Eminescu.doc