Moara cu noroc de Ioan Slavici - caracterizarea personajelor

Personajele

In nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor, conferita de ,,acel amestec de bine si de rau ce se afla la oamenii adevarati" (G. Calinescu). Slavici este un observator impartial al vietii rurale, inzestrat cu un spirit realist desavarsit, anticipand astfel tehnica lui Rebreanu. Naratorul delegat de autor pentru a relata intamplarile reda obiectiv detasat destinul personajelor.

Fiind o nuvela realist-psihologica, in Moara cu noroc de Ioan Slavici conflictul central este cel moral-psihologic, conflict interior al personajului principal, iar in caracterizarea si individualizarea personajelor se utilizeaza tehnici de investigare psihologica. Alte trasaturi realiste sunt: atitudinea critica fata de aspecte ale societatii (dorinta de inavutire), verosimi?litatea intrigii si a personajelor, obiectivitatea perspectivei na?rative, personajele sunt conditionate de mediu si epoca, tehnica detaliului in descriere si portretizare, dialogul viu, limbajul autentic.

Ghita este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al carui destin ilustreaza consecintele nefaste ale setei de inavutire. Complexitatea si ,,capacitatea de a ne surprinde in mod convingator" fac din Ghita un personaj ,,rotund" . Per?sonajul evolueaza de la tipicitate, sub determinare sociala (carciumarul dornic de avere), la individualizare, sub determinare psihologica si morala. El parcurge un traseu sinuos al dezuma?nizarii, cu framantari sufletesti si ezitari. Ezita intre cele doua cai simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, linistea colibei) si de Lica (bogatia, atractia malefica a banilor). Se arata slab in fata tentatiilor si sfarseste tragic.

Lica ramane egal cu sine: un om rau si primejdios. In schimb, Ana sufera transformari interioare, care ii ofera scriitorului posibilitatea unei fine analize a psihologiei feminine.

Personaj secundar, jandarmul Pintea urmareste pedepsirea lui Lica pe cai legale, motiv pentru care se asociaza cu Ghita.

Batrana si copiii, personaje episodice, supravietuiesc in?cendiului de la Moara cu noroc pentru ca sunt singurele fiinte inocente si morale.

Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare, consemnandu-le gesturile, limbajul, prezentand relatiile dintre ele (caracterizare indirecta). De asemenea, realizeaza portrete sugestive (caracterizare directa); detaliile fizice releva trasaturi morale sau statutul social (de exemplu, portretul Samadaului). Sunt utilizate si mijloace de investigatie psihologica precum: scenele dialogate, monologul interior de factura traditionala, monologul interior adresat, stilul indirect liber, notatia gesticii, a mimicii si a tonului vocii.

Ghita traieste o drama psihologica concretizata prin trei infrangeri, pierzand pe rand increderea in sine, increderea ce?lorlalti si increderea Anei, sotia lui, in el. Consecintele nefaste ale setei de inavutire si procesul instrainarii de familie sunt magistral analizate de Slavici, autorul aducand in prim-plan conflictul dintre fondul uman cinstit al lui Ghita si dorinta de a face avere alaturi de Lica.

La inceput, ,,carciumarul este un ins energic, cu gustul riscului si al aventurii (Magdalena Popescu, "Ioan Slavici). El hotaraste schimbarea, luarea in arenda a carciumii de la Moara cu noroc. Ghita este capul familiei pe care incearca sa o conduca spre bunastare. Atata timp cat se dove?deste un om de actiune, cu initiativa, lucrurile merg bine. Carciuma aduce profit, iar familia traieste in armonie. Bun gospodar, om harnic, bland si cumsecade, Ghita doreste sa agoniseasca atatia bani cat sa-si angajeze vreo zece calfe carora sa le poata da de carpit cizmele oamenilor. Aspiratia lui e fireasca si nu-i depaseste puterile.

Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc tulbura echilibrul familiei, dar si pe cel interior, al lui Ghita.

Cu toate ca isi da seama ca Lica reprezinta un pericol pentru el si familia lui, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercita asupra sa, mai ales ca tentatia imbogatirii, dar si a existentei in afara normelor etice sunt enorme: "se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasia lui Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii."

Cu toate acestea, Ghita isi ia toate masurile de precautie im?potriva lui Lica: merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale, isi ia doi caini pe care ii asmute impotriva turmelor de porci si anga?jeaza o sluga credincioasa, pe Marti, ,,un ungur inalt ca un brad".

Din momentul aparitiei lui Lica, incepe procesul iremediabil de instrainare a lui Ghita fata de familie. Gesturile, gandurile faptele personajului, tradeaza conflictul interior si se constituie intr-o magistrala caracterizare indirecta. Naratorul surprinde in mod direct transformarile personajului: Ghita devine ,,de tot ursuz", ,,se aprindea pentru orisice lucru de nimic", ,,nu mai zambet ca mai inainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el", iar cand se mai juca, rar, cu Ana, ,,isi pierdea repede cumpatul si-i lasa urme vinete pe brat" (caracterizare directa). Devine mohorat, violent, ii plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate neinteleasa fata de Ana, se poarta brutal cu cei mici.

La un moment dat, Ghita ajunge sa regrete faptul ca are familie si copii si ca nu-si poate asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica. Prin intermediul monologului interior sunt redate gandurile si framantarile personajului, realizandu-se ii felul acesta autocaracterizarea: ,,Ei! Ce sa-mi fac?... Asa m-a last Dumnezeul... Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea? Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoase in spinare."