Mircea Eliade între sacru și profan

chronologic

1907 - Mircea Eliade s-a nascut pe data de 28 februarie în Bucuresti, România, ca al doilea fiu al capitanului Gheorghe Eliade si al Ioanei Eliade . Initial numele tatalui sau a fost Ieremia (originar din Tecuci).

1914 - Se muta la Bucuresti, unde urmeaza scoala din strada Mântuleasa.

1917 - Este admis la liceul Spiru Haret .

1921 - (12 mai) Mircea Eliade Debuteaza cu "Inamicul viermelui de matase", semnând Eliade Gh. Mircea.

1923 - Învata italiana pentru a putea citi Papini în original si engleza pentru a-l citi pe Frazer. Începe sa învete ebraica si persana.

1925 - Eliade este student la filosofie la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti.

1927 - Prima lui vizita în Italia. Îl viziteaza pe Papini, care l-a influentat în tinerete.

1928 - Absolva Universitatea din Bucuresti cu o lucrare despre Campanella si filosofia Renasterii

1928 - (20 noiembrie) Pleaca în India .

1928 - (25 noiembrie - 5 decembrie) Calatoreste în Egipt. Pe 26 decembrie ajunge la Calcutta .

1928 - 1931 - Face studii de filosofie, traieste în Calcutta unde o întâlneste pe Maitreyi.

1931 - (decembrie) Eliade paraseste India si se întoarce la Bucuresti.

1933 - Mircea Eliade îsi ia doctoratul cu lucrarea Istorie comparata a tehnicilor Yoga .

1936 - Între iulie si august Eliade calatoreste la Londra, Oxford, Berlin.

1933-1940 - simultan cu o intensa activitate beletristica, tine cursuri de filosofie si de istoria religiilor la Universitatea din Bucuresti.

1940 - Pleaca la Londra ca si atasat cultural.

1941 - Din 10 februarie si pâna în 1944 este consilier la ambasada din Lisabona.

1945 - (16 septembrie) Se muta la Paris cu fiica lui, Giza, unde preda istoria religiilor, întâi la École Practique des Hautes Études (pâna în 1948), apoi la Sorbona.

1948 - Îsi începe colaborarea la revista Critique , sub comanda lui Georges Bataille.

1949 - (15 iulie) Mircea Eliade face o calatorie în Italia, unde scrie 300 de pagini din romanul Noaptea de Sânziene .

1950 - Participa la Congresul International de Istorie a Religiilor din Amsterdam.

1952 - Pleaca în Italia din nou.

1956 - (1 Octombrie) Pleaca la Chicago, timp de un an este Visiting Professor pentru "Haskell Lectures".

1957 - Eliade accepta postul de profesor titular si de coordonator al Catedrei de istoria religiilor (din 1985 "Catedra Mircea Eliade") la Universitatea din Chicago.

1960 - (septembrie ) Mircea Eliade ia parte la Congresul de istorie a religiilor la Marburg.

1964 - Primeste titlul de Sewele L. Avery Distinguished Service Professor .

1966 - (11 mai) Devine membru al Academiei Americane de arte si stiinte .

1970 - (august - septembrie) viziteaza Suedia si Norvegia si participa la Congresul de istorie a religiilor.

1977 - Mircea Eliade primeste premiul Bordin al Academiei Franceze.

1985 - Devine Doctor Honoris Causa al Universitatii din Washington.

1986 - (22 aprilie) La ora 9 am, Mircea Eliade moare si este incinerat a doua zi la Capela Rockfeller din Hyde Park.

Mircea Eliade- model cultural

Despre savantul si omul de stiinta religiilor, Mircea Eliade, s-au spus si s-au scris foarte multe în trecutul nu prea îndepartat. Iar anul trecut, la 100 de ani de la nastere, si la 22 de ani de la trecerea sa la cele vesnice, înca se mai continua, si în mod sigur se va continua si de aici înainte, cu deslusirea si descifrarea atât a vietii cât si, mai ales, a operei acestui mare si renumit fenomenolog si hermeneut al religiilor.

În principiu, Mircea Eliade nu mai are nevoie de prezentari. El este oarecum cunoscut de noi toti si fiecare dintre noi stim câte ceva despre el : cine a fost, ce-a facut, unde s-a nascut, etc.

Despre viata si opera lui Eliade sunt nenumarate opinii si impresii. Pozisiile si parerile sunt dintre cele mai variate, ele sarind de la o pozitie la alta, de la o extrema la alta. Asa cum spune proverbul: Frumusetea sta în ochiul celui care priveste, tot asa este si cu viata si opera lui Eliade: farmecul si minunatia vietii si a operei sale depinde de puterea si de maniera în care fiecare vrea sa le vada si sa le accepte. Altfel spus, pentru unii, el este si reprezinta sacrul, iar pentru altii el este si reprezinta profanul. Si, ceea ce este cel mai important, pentru cei mai multi, atât în tara lui si a noastra de origine, România, cât si în lumea internationala, el se afla undeva la mijlocul acestor poli si acestor axe de masura.

Numele lui Mircea Eliade este cel mai adesea legat de proza fantastica si de istoria religiilor alte aspecte ale activitatii sale trecând pe planul secund. Nepublicate vreme de 50 de ani, lucrarile de orientalistica sau eseurile sale sunt aproape necunoscute cititorului nespecialist. Versiunile în franceza ale romanelor sale Maytrei si Noaptea de Sânziene  La nuit Bengali si respectiv Foret inerdite nu se bucura de succesul scontat, trecând aproape neobservate. Celei de-a doua i se reproseaza numarul mare de personaje ca si faptul de a fi fost tiparita într-un singur volum, lucru ce face caracterele aproape ilizibile. Cele doua romane dezorientau un public francez, obisnuit cu omul de stiinta Mircea Eliade si nicidecum un prozator anonim.

Limba româna ramâne astfel, fara îndoiala, limba literaturii eliadesti. O limba prin care se înfiripa creatia, sensul existential al vietii: Eu nu pot scrie literatura decât în româneste. În limba în care visez... marturisea sriitorul.

Occidentul si Orientul recepteaza fiecare o alta fateta a unei opere impresionante prin amploare, eruditie, documentare si originalitate. Indiferent de domeniul ales, acesta ne dezvaluieo eruditie grandioasa, o sete demiurgica de cunoastere putin obisnuita si o putere iesita din comun. Traind experienta a doua razboaie mondiale, Mircea Eliade era supus timpului, nu mai avea rabdare.

Spirit al amplitudinii, dupa cum îl numea Eugen Simion, Mircea Eliade cauta întotdeauna experienta totala, sacrul si profanul în cele mai diverse domenii de specialitate. Pasionat de zoologie, chimie, literatura, orientalistica sau istoria religiilor acest Mircea Eliade dovedeste prin viata si opera sa ca cele doua domenii, literar si stiintific, pot deveni compatibile: Apartin unei traditii culturale care nu accepta incompatibilitatea între investigarea stiintifica si cea literara. Numerosi mari savanti români - Cantemir, Hasdeu, Iorga, Pârvan  au fost în accesi masura straluciti scriitori.(...) Consider câ exista o analogie structurala între munca stiintifica si imagintia literara.